Page 12 - 1905-03
P. 12
68 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1905
DOMNIŞOARA DOCTOR.
Doctorul Radu lăsă gazeta să-î lunece pe — îmi pari atît de cunoscut, domnule Radu.
genunchi şi-şi lipi faţa de geamul cupeului. N’ai studiat acu-s 3—4 ani în Viena?
Era o zi posomorită de Noembre. Din cerul — Mă simt nespus de măgulit că mă ţii aşa
plumburiu, încărcat cu nori grei, cădea o ploaie de tînăr. Eu am absolvat de mult, dar de fapt,
măruntă, una din acele ploi cari, pe aceste acu-s trei ani, prin Aprilie-Mai, petreceam la
şesurî întinse, ţîn zile întregi şi dacă mai eşti Viena.
şi nervos, cu monotonia lor te duc la disperare. Ea roşi puţin, apoi urmă veselă:
Iar Doctorul Radu era nervos. Parte dela fire, — Acum îmi aduc aminte. Pe vremea aceea
parte în urma vieţii lui zbuciumate. eram şi mai emancipată decît acum, — o, nu
Crescuse şi el în străini, se adăpase la izvo protesta! mă simt destul de cu judecată să-mi
rul cultureî puternice din apus, visase de un pot cumpăni voibele... Intr’o seară — de-ar
viitor stiălucit, de o activitate roditoare dezvol fi ştiut-o mama! — veneam singură dela o
tată în careva centru românesc: o dragoste prietină. Intîrziasem, nu era în apropiere nici
nefericită, însă, îi curmă firul viselor frumoase o birjă, şi în urma mea auziam paşii unei cete
şi-l făcu moros, iubitor de singurătate. Acum de studenţi zgomotoşi, cari păreau a fi înghi
era medic într’un orăşel destul de mare, dar ţit cîteva halbe de prisos. Erau nemţi şi cintaă
cu puţini Români, şi ’n atarî împrejurări, nu şi zberau în gura mare. Mă cuprinse groaza.
putea conta la clientelă străină. Nicăieri o poartă deschisă după care m’aşi fi
Cu vremea se mai potoli ?i el, şi sătul de putut furişa, nicăiri o ulicioară în care aşi fi
viaţa de burlac, era pe cale să se însoare. putut intra. Deodată aud nişte paşi regulaţi.
Intr’o comună învecinată făcuse cunoştinţa urei Mă întorc: era un domn liniştit şi serios. Mi a
familii româneşti cu fată mare la casă. Fata, părut vrednic de încredere ; l-am aşteptat şi
fireşte, nici că sămăna cu idealul lui de odini i-am rugat să mă treacă pe lîngâ ceata acestor
oară, dar era frumuşică, destul de cuminte, nemţi zgomotoşi. Pe urmă . . .
casnică şi gospodină bună. N’o ceruse încă, — Pe urmă te-a petrecut acasă şi zile întregi
dar era hotărît s’o facă încă astăzi. a căutat să te întîlniască, dar înzădar. — Şi
Acum se ducea în comuna ei, unde avea de era-i Dta ? Româncă ? De-o ştiam, aşi fi ghi
gînd să stea pînă poimînî, Luni dim neaţa. cit numai decît că eşti domnişoara Geni Pope-
Doctorul Radu privea perdut prin geam la scu, geniala noastră colegă, în care întreaga
cîmpia tristă, cînd un foşnet de rochii, un fin colonie românească era îndrăgostită foc...
parfum de viorele îl făcură să-şi îrtoarcă capul. D-soara Geni Popescu începu să rîză. Un
Faţă în faţă cu el se aşezase o damă tînără, rîs arginţiu de un accent nespus de dulce.
cu tip pronunţat românesc. Nu era o frumseţă — Aşa sîntem noi Românii. Ne cunoaştem
desăvîrşită, dar în ochi, în mişcări, în zimbetul cu toţii, cel puţin cin auzite. Şi apoi adunările
ce-i înviora faţa avea ceva inexprimabil ce te «Astreî», tîrgul de fete cum le numesc unii, ne
fermeca pe nesimţite. dau cel mai bun prilej să facem cunoştinţă
Doctorul Radw era ca electrizat; de ani de unii cu aiţiî. Sora mea încă a făcut cunoştinţă
zile nu îndurase aşa senzaţii plăcute, ca cele cu soţul eî la adunarea dela Băile Erculane.
ce i le procura acum vederea acestei necunoscute. Conversaţia se curmă, căci trenul sosi la
In călătorii cunoştinţele se fac uşor, mai ales Corbu. La gară nu aştepta decît o damă, care
dacă ţinuturile prin cari zboară terenul nu-ţî zărindu-1 pe Radu roşi adînc.
oferă, caşi acum, nici o distracţie. — D-ta aci?
Dama zărise gazeta românească în mînile — 'Da, m’a rugat Mărioara să vin la gară
Doctorului Radu şi îi ceru voie să arunce o că-i soseşte o prietină Ea nu poate veni de
privire în ea. oarece băiatul ei e bolnav de pojar.
Trecînd peste formalităţile plictisitoare ale Doctorul Radu prezintă d-şoarei Geni pe
primului schimb de voibe, conversaţia lor de dşoara Elena Marcovicî şi-î explică cauza de
veni mai vie, mai ales că în cursul ei desco ce nu venise prietina eî.
periră că aîr aceiaşi ţîntă. Geni Popescu era desamăgită. Făcuse, pe
— Mă duc şi eu la Corbu să văd o prietină semne, călătoria înzădar, căci precum îi spunea
de şcoală, măritată după preotul lonescu. dşoara Marcovicî, prietina eî nu putea s’o
Poate o cunoşti şi D-ta ? Eram prietinele cele primească.
mai bune şi nu ni-am văzut de 6 ani. Ea se — Să pofteşti însă lă noi, dşoară Popescu,
măritase, iar eu plecasem la universitate... pînă ce domnul Doctor va constata ce boală
Deodată se opri şi-l privi lung. are Ionel. Peste o zi doauă, poate ii va trece.