Page 4 - 1905-03

60 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1905

pînă lingă masă, pe padiment. Vor fi fost pînă cina tînăruluî poet nu era tocmai uşoară. Chiar
la 200 de volume, mai cu samă cărţi vechi, de nu şi-ar fi împlinit-o întreagă, de-apăsat îl
nemţeşti cea mal mare parte. Pe masă erau tot apăsa toată.
felul de hîrţuliî scrise şi nescrise. O maşină Cit am stat la Bucureşti cu el, numai odată
mică de tinichea de făcut cafea turcească, — ici l-am văzut pe scenă, în micul rol al ciobanu­
cafea, colo zahăr pulverizat, de lipsă pentru lui din „Răzvan-vodă“ al dluî Hasdeu (actul II
cafeaua cu caimac, caiete şi cărţi şi alte multe scena a Il-a).— Rar să vezi un cioban atît de
şi mărunte, toate îndisordinea cea mai frumoas - . frumos şi roşcovan. A douazi întilnindu-1 mai
în odaie nu se ştergea, nu se mătura, pe sus mulţi de ai noştri, l-am încunjurat gratulîndu-i
şi prin ughiuri se ţesuse pajenjiniş, aşa ci.m care de care, numai Moise Pompiliu, un bun amic
spune el în poezia «Singurătate.» — Am petre­ de-atunci şi de mai tîrziu a-lui Eminescu, glumeţ
cut multe nopţi cu dînsul In această odaie, fî- cum’era, se prefăcea a cîrti şi zicea : «Se vede,
cînd împreună munţi de aur şi cetăţi în văzduh măi, că n’ai fost păcurar, cum am fost eu, că-mi
lîngă cafea cu caimac, ce ne-o făceam noiinşine. venea să sar pe scenă, să-ţi iaubitaşi traista din
Cum am zis, el era unul din cei doi sufleri spate, să-ţi arăt eu, cum să calcă ciobăneşte, cu bîta
ai teatrului naţional din Bucureşti. Ce leafă va şi traista de-a umăr.» Avînd a se da «Răzvan-
fi avut, din registrele teatrului s’ar putea con­ Vodă» din nou, i-am propus că avem să mer­
stata. O săptămînă era sufler sara la reprezen- gem atunci toţi la teatru să-l aplaudăm. Bine,
taţiuni, în ceea săptămînă sufler zma la repe­ ne zise, şi apoi astfel aşi ajunge artist, cum a
tiţii şi astfel se perindau necontenit cu celalalt ajuns maimuţa împărat. îmi spunea adese: că
sufler al teatrului. De această slujbă nu se plîngea, a fi artist dramatic, e lucru greu. Cînd il vezi
căci fiind el un mare ceteţ, se simţia în elemen­ pe scenă jucînd iţi pare că aceea-î numai jucă-
tul lui, dar îi era impus să estragâ în caete de • r.e. Această aparinţă pe mulţi înşală.
osebite şi să transcrie toate rolurile din fiecare Eminescu la Bucureşti se alătura şi umbla
piesă ce se studia la teatru. Această treabă îi bucuros cu „transilvănenii." Poate fiindcă stu­
făcea zile negre. Caetele şi piesa pururea-i s:au diase şi trăise mult la Cernăuţi, şi călătorise
pe masă şi-l chiemau la lucru, iar el nu-şi putea mult in părţile noastre, ca vermele ’n hrean se
călca pe inimă să se apuce. Afară de-acestea dedase în acest «mediu». Se simţia mai acasă.
Pascali îi încredinţase o carte nemţească, asupra Aici nelegat de multe forme, era la largul lui.
artei dramatice, ca să o traducă în româneşte. Aici rîdea din toată inima. Pe unul dintre noi
Numele autorului nu-1 ţin minte, dar cartea nu il puse păcatele să-şi tipărească versurile. Să
era apărută de mult şi trata o materie de care fi văzut pe Eminescu cît haz făcea din aceasta.
Pascali se interesa foarte mult, şi-ar fi vrut să Versurile erau slăbuţe. Aceasta a fost şi-a tre­
o conzulteze cu orice preţ; dar nemţeşte nu cut, dar tinărul merse mai departe. Căută vreme
ştia. După cum spunea Eminescu, era peste cu răgaz, se puse în mare ţinută, şi mergînd
măsură greQ a face o traducere, mai cu seamă prezentă un exemplar din ele unui mare şi bo­
pentru terminii tehnici ce-I lipsau în limba gat boier din Bucureşti: — „Cum ai umblat?"
română. Cartea aceea încă-i sta într’un corn îl întrebarăm la reîntoarcere. „Cum să umblu?"
de masă, şi-l înghimpa la inimă decîteori se ne răspunse — „Am pus să-mi facă din cele
întîlnea cu Pascali, şi se întîlnea mai de multe vechi un rînd de haine nouă." — Fireşte că
ori pe zi. Pascali era de-o înfăţişare impună­ noi l-am rîs multă vreme, iar Eminescu îi zise:
toare: înalt, binefăcut, cu păr negru şi lung Aşa-ţi ţi trebue; ai socotit că boerii noştri româ­
dat înapoi pînă pe umere, şi umbla cu capul neşti vor fi nişte naivi ca boerii voştri cei un­
pe sus, privind vultureşte. Eminescu avea mare gureşti.
iubire şi stimă, dar şi oarecare sfială faţă de Cu tonul lui de-un timbru profund, dar dulce,
dînsul, ceea ce-i uşor de înţeles dacă vom so­ cîte-odatâ vorbia ca de pe catedră. Zicea:„Aeşi
coti: că pe el, pe atunci un tînăr nebăgat în samă, in publicitate nu-i glumă. Mai de multe ori îmi
Pascali-1 luase sub aripile sale. pare rău, c’am publicat ceea ce-am publicat. Este o
Din celea spuse pînă acum se vede că sar­ zicală din bătrîni: Gura să aibă trei lacăte: în