Page 6 - 1905-03

62 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1905.
înşirîndu-le pe hîrtie. Prin întrebări ştiricea dela de deosebirea mare ce era, în privinţa limbei,
noi că cutare şi cutare lucru cum se zice în între Treb. Laurean şi Ilarian, ambii transilvă­
diverse părţi locuite de Români. El încă pe neni, ambii istorici şi oameni politici de ace­
atunci avea fondul şi forma poeziilor sale de leaşi principii, de acelaşi partid. Era pentru
mai tîrziu, numai n’avuse timpul sâ le scrie. limba lui Papiu II rian pe care o încărca de
Dovadă că peste un an, cînd nu mai trebui să laude. Dintre bărbaţii politici ţînea cu Kogăl-
fie sufler, îşi începe la Viena activitatea literară irceanu. Dintre artişti mai mult îl avea la inimă
cu succesul ştiut. Multe idei şi vorbe din poe­ pe Milo, dintre poeţi pe Alexandri, dar zicea
ziile lui le auziam dela el, aşa că cetindu-le azi că acesta e de un timbru atît de dulce şi de­
pare că din noă le aud din gura lui. Eu soco­ licat înrit nu crede că ne-ar putea da epopeia
tesc că lui îi trebuia linişte absolută şi viaţă literaturii române. Acestea le grăia el cînd ne
fără griji ca să poată produce. Firea lui cerea sfătuiam noi că cine ar fi să scrie drama şi
aceasta. cine epopeia la noi, şi nu găsia oameni cui să
Avea o fire ascetică. îşi bălea capul cum le ’mpartă atîtea role. Se vede că pe atunci Emi-
s’ar putea inventa ciobote şi haine cari să nu nescu cetea mai mult drame. Unele le cetise
se mai strice. «Noi sîntem robii trupului. Ce de atîtea ori încît le ştia de rost, şi-mi declama
n’am putea face de n’ar cere trupul haine şi din ele ceea ce îi plăcea mai tare. Apoi şi în
gura de mîncare» — îmi zice adeseori. slujba lui tot cu drame avea de lucru — Nu
N’avea obiceiu să mînînce la timp şi loc anu­ se putea mira destul cum se face că unii actori,
mit. Unde îl ajungea foamea, la acel restaurant şi cu deosebire actriţe, dintr’o dramă întreagă
intra şi mînca, dar acel restăurant era întot- să nu cetească şi să nu ştie nimic decît numai
deuna mai de rînd. Un rînd de haine îl purta chiar rolul lor?
continuă pînă se strica ori se murdărea, pînă Din toamna anului 1868 pînă în toamna
atunci altul nu-şî cumpăra. Haine de sărbători anului 1869, după cît ştiO eu, Eminescu n’a
nu ţinea. Şi ghetele le purta pînă se rodeaă publicat nimic, dar poate să fi scris. El lucra
binişor. Se îmbrăca fără pic de vanitate, nu ca albina în coşniţă. Era greii să ştii ce lu­
ca să placă, ci ca să poată cît de cît ieşi cu­ crează. Cum se spune, că şi la «Junimea» tre­
viincios între oameni. Din toaletă mai tot dea- buia să-l caute prin buzunare şi să-i iee
una-i lipsea un amănunt, deşi nu neapărat de manuscriptele, că altcum singur nu le-ar fi
lipsă, dar totuşi necesar d. p. un nasture, ori scos Ştiu însă că se apucase să scrie din nofi,
batista. Odată fiind invitat la masă la Pascali, după gustul luî, pe «Arghir şi Ileana» lui Barac.
n’avea batistă în buzunar. Ce să facă ? în pripă îl ispitea mult această frumoasă poveste. Scrisese
luă şervetul de lîngă farfurie şi strănută, apoi vre-o 50—60 de versuri dela început, dar între­
se şterse cu el. Aceasta mi-o spunea el cu rupse lucrarea. Zicea că-i greu a o scrie aşa
mult haz; eu întrebam: — «Ei bine, ce a zis cum trebue. Ne îndemna pe noi cei ieşiţi dela
Pascali ?» — «A făcut ochi mari de broscoifi». sate s’o facem; pentrucă, vezi doamne, am
— Şi rîdea şi rîdea înfundat, cum îi era obi­ avea mai la îndemînă tezaurele limbii populare
ceiul. Plăcerea lui era să iasă la şosea, unde decît dînsul. Faptul era: că el studia limba
şedeam pînă sara tîrziti. îi plăcea să meargă populară şi peste tot limba română necontenit.
în Cişmegiu şi să se oprească pela anticari, De aveai vreo colecţiune de poezii populare
unde cetea, dar mai nici odată nu cumpăra. în manuscris, nu te lăsa pînă nu i-o dădeai,
Acasă şedea puţin, mai mult noaptea trăgea şi se aflau la mulţi astfel de colecţiuni. Croni­
acolo; ziua, cînd nu era la repetiţii, îl întîlneai carii români nu-i avea, dar îi cunoştea. Cu
pe strade. deosebire-î plăceau Neculcea şi Miron Costin.
* Se ’nţelege de sine că avea ’n degete pe toţi
Zicea: limbă trebue să aibă un scriitor. poeţii români, noi şi vechi, pînă şi pe cei mai
Limba face pe scriitor, precum unealta bună neînsemnaţi. Ca să se poată folosi în cari­
face pe maestru. Noi ardelenii preamăream pe era-i literară ştia limba germană perfect. Mai
Mureşanu, el nu. Zicea că-i puţin poet. Se mira ştia ceva din limba franceză şi din limba