Page 7 - 1905-03

Nrul 3, 1905 LUCEAFĂRUL 63
latină, dar nu în aşa măsură ca să se poată Eu mă plimbam cu Eminescu prin public în
folosi. — Ce filozof îi va fi plăcut, nu ştiu sus şi în jos. Un domn, mie necunoscut, îl ia
căci filozofie nu prea grăiam împreună. de lîngă mine şi-l trage ’nlături. Ce vor fi
Eminescu şi pe vremea aceea era stricat cu vorbit nu ştiu, pentrucă eu n’am stat în vorbele
familia sa. Avea în Bucureşti un frate, dar se lor, ci am păşit, încet, înainte. Peste cîteva
încunjurau unul pe altul. Acest frate aluî era minute m’ajunge Eminescu înfuriat şi-mi spuse
ofiţer în armată. îmi spunea despre o soră a că ai lui nu-i dau pace, că de ce se lasă el

Fr. Stuck. Războiul.
sa că, fiind copilă mică, a căzut de sus cu mai pe jos ca alţii atîţia ce fac cariere strălu­
capul în jos şi dintr’aceia a rămas nebună. cite. — «Ce au cu mine? Pînea nu le-o mî-
Despre lucrurile de acasă nu vorbea nici odată nînc, pragul nu li-1 calc. Lese-mă să-mi merg
bucuros. Am băgat de samă că familia îl spiona calea mea şi să trăesc din puţinul mefl». —
şi îi umbla în picior, cercînd să-l adune din Astfel îmi grăia indignat. — Dar în urmă găsiră
lume şi să-l silească să-şi continue clasele ca mijlocul de a-1 zmulge din Bucureşti. Tatăl său
să poată ajunge om. Odată, în vara anului îi promise că-1 trimite în străinătate să facă
1869, era muzică şi lume multă în Cişmigiu. studii înalte la universităţi. — Aici era călcîiul