Page 17 - 1905-04

96 _______ LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1905.

se zărea la o fugă de cal;'şi părea tot una cu
nourii.
Năstase se [întoarse [spre capră, şi rînjind,
zvîrli boerului citeva vorbe. Lupaşcu puse mî-
nile la urechi şi strigă şi el, cit ce putu:
«Ce zici ?„
Năstase se plecă mal tare spre Ionică:
«Acuşi intrăm în pădure. Acîi-I acu!» Şi
boerul simţi că frica, care se furişase în el, îl
strînse odată de inimă. Năstase îşi vîrî stingă
în buzunarul sumanului, scoase un şip şi trase
citeva înghiţituri zdravene, apoi iar se întoarse
spre Ionică.
«Cînd mergeam cu boerul, Dumnezeu să-l
erte...» Vintul îi lua celelalte vorbe. Lupaşcu
de-abia putu deosebi cîteva cuvinte : bordeiu...,
pădure... — şi uraganul îşi mina cumplitele
armii de nori pe de-asupra şi umplea cîmpiile
de freamăte. Se întuneca; — apoi, dir.tr’odată,
trăsura intră in codru, într’o noapte adîncă,
bântuită de buciumuri sălbatice, de urlete de
cascadă, de înfiorătoarea bubuire a adîncurilor.
Şi, odată cu noaptea, frica rece începu a rătăci
prin sufletul codrului, ca o mînă care se tîrăşte
prin intunerec, pipăe şi caută să apuce ceva.
Ionică îşi ridică ochii spre Năstase. Era aşa
de întunerec încît nu-1 mal vedea. Şi deodată
îi păru rău că n’a luat o armă de-acasă, pentru
orice împrejurare; apoi se gîndi că fără armă Milan llodia
e perdut, că omul de pe capră e ameţit de Din bolţi, veneau suflări gheţoase, ca din
băutură, că anume a plecat cu el; gîndurile peşteri; pirîituri de crăci rupte treceati ca ţipete
veniră sumedenie, spaima veni in zgomotele de groază ; apoi vîrtejuri de plîngerl, de cintece
înspăimîniătoare ale pădurii, spaima îl invălui fioroase răscoleau pădurea.
prin întunerec; — şi trăsura alerga, alerga, Era întunerec adine şi trăsura alerga. Alergă
prin noaptea oarbă a codrului. multă vreme, apoi, dintr’odată într’o suflare

Parlamentul dinspre Dunăre