Page 7 - 1905-04

86 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1905

gîndului datoriei, uitarea dorului din sat, pre­ — Şi dac’a fugit, ce ? Nu mai sînt fete ’n sat?
gătirea de a primi împărtăşania focului. Dar gtndul lui îi răscolea neînduplecat amin­
Generalul intră în cupolă şi controlă ochirea tirile. 1-se desluşiau în suflet zile frumoase
tunului. Apoi glasul căpitanului răsună aspru, trecute cu ibovnica la muncile boereşti, amur­
tăios, în liniştea de moarte: guri dulci de primăvară, nopţi fermecătoare
— Sus 1 — Cupola! pătrunse de mirosul florilor de salcîmi, apoi
Un soldat răsuci de-o pîrghie şi uriaşa fere- ch’pul minunat al Ioanei, cu nelipsitul ei suris
cătură numai în fer şi ’n oţel se ridică în sus, ca'd şi desmerdător ce-i picura din luminile
înspăimîntătoare. gata de trăsnit. Prin inimile ochilor mari, albaştri ca cicoarea, cu părul ei
soldaţilor trecu un fior neînţeles. mătăsos, galben ca borangicul,' mirositor ca
— Tun 1 — Foc! o grădină înflorită.
Cazacu făcuse genunchi pe piciorul drept şi Şi atunci simţea că i se răstoarnă mărun-
trăsese de cordiţa stupileî. Un bold ascuţit trecu taele şi ar fi vrut să se tăvălească pe jos, să
ca fulgerul prin urechile lui ce-i auiau acum. zvîrle chipiul din cap. mantaua de mîneci si să
Cupola mirosia a pulbere şi prin ea se jucau plece. în urma lui tunurile bubuiau unul duoă
rupturi de nori de fum. Supt podină se auziau altul, zbucnind fulgerător de repede, durduind
oamenii ce-i primeneau aerul. Căpitanul comandă ferecăturile cupolei, cutremurind văzduhul, ră-
iarăşi: sunînd pînă ’n poalele podgoriilor, zvîrlind în
— Jos 1 — cupola ! înălţimile înorate obuzele şi srapnelele ce zbu­
Şi tunul ce făcuse începutul tragereî, se co­ raţi puind, ţiuind ca nişte pasări nevăzute . . .
borî iar supt pămînt, trăgînd după el acopere- Trompeţii sunară cătră seară retragerea obser­
mîntul de oţel. AI fi zis că-î o fiară spurcată vatorilor de pe cîmp. începea tragerea cu tunu­
care s’ascunde greoae, în vizuina ei. rile mici. Cazacul a plecat la chemarea trom­
Mai în acelaş timp locotenentul de la mor- petei. cu inima amărîtă, cu sufletul frînt. Ah!
tiere comandă: Ce bine i-ar fi lui în gura tunului!
— Foc de mortiere ! — Mortiere! Foc! Tunurile mici începură a cînta şi ele pe limba
Obuzele porniră ca două pasări gemene. Pe lor. Un fruntaş glumi.
gurile largi ale mortierelor zbucniră cîte o limbă — Astea par'că-s nişte cotei pe Iîngă dulăul
de flăcări pe cari vîntul le întoarse înapoi, de Krupp. Vremea se întunecase de tot. Şi
frîngîndu-le şi băgîndu-le prin ambrazure .. .* vîntul se ’ntărîtase: şuera prin ambrazurile
Şi pînă la amiazî a fost o necurmată bubuire tunurilor, se ’ncurca prin faldurii mantalelor,
de tunuri mari, iar după amiazî Cazacu fu tri­ urla prin vii. Ziua scădea. Venise timpul ture­
mis ca observator. lelor cu eclipsă. Generalul voi să le vază şi
Stătea pe malul unei vâlcele pline de ţiperig. 1 2 pe ele. Soldaţii cari trăseseră pînă atunci, sau
Tunurile detunau acum la spatele lui, în urmă. cari fuseseră observatori, cănătară repaos. în­
Pe sus punaeu proectilele. Cînd auzia zbucnind cepură să se împrăştie, pe aproape de fort.
tunul, Cazacul se uita la steagul lui, pe din — Sus ! turela !... Tun ! — Foc!
înapoia triunghiului de vizare. Ochia repede O linie luminoasă zbucni pe gura tunului,
cu alidada, 3 cînd se spărgea obuzul şi chema în clipa înserării lumina roşie, înflăcărată, părea
la telefon: înveninată ca o limbă de balaur din poveşti.
— Lovitura lungă ! — dacă obuzul cădea din­ Al doilea tun bubui; apoi ai treilea. Tunarii
colo de steag. dela tunurile următoare schimbară înălţătorul
Nori negri alergau prin văzduh dar nu prea şi deriva. Apoi comanda răsună tare, în liniştea
mirosia a ploae. Cîmpul părea pustiii. Pe alocuri înserării.
se zăriau grămezi de porumb auriu, curăţit de — Foc de baterieee! — Bateri£ee ! — Foc!
foc. O tristeţe nemărginită umplea cuprinsul. Cele cinci tunuri răzbubuiră ’ntr’un singur
Şi era ceva r deosebit în tristeţea asta! Părea tunet. Apoi coperişele se coborîră încet, uşor,
că vine de departe de tot, de pe alte lumi mult ascunzînd tunurile. Perdele de fum se tîraîi
mai triste ca a noastră, părea încădrată de prin şanţul exterior.
jale neţărmurită. Cerul părea mai jos. Prin viile Florea Cazacu porni să-şi mai desmorţească
din spre stînga, vîntul se juca cu coardele mădularele. Camarazii lui se zăriau ici-colo.
deslegate. Unii stati lungiţi pe mantale şi fumaţi, alţii mai
Florea Cazacu sta ţintuit pe malul vâlcelei la o parte vorbiafi, fluerau. Unul dintr’o altă
şi sufletu-I plîngea de mîhnire. baterie, chiui straşnic.
Une ori căuta să se îmbărbăteze: — Mai am douăzeci pînî 4 şi m’am dus,
măăă :
1 găuri în zîd pentru a trage cu tunuri.
8 Ardelenii zic acestei plante «pipirig». 4 Expresie soldăţească: cîte o pîne pe zi, două zec
8 Riglă mobil? pentru măsurarea unghiurilor. de zile reprezintă douăzeci de pînî.