Page 9 - 1905-04
P. 9
88 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1905
şi pe Toader Vălean şi pe Petru Muntean. Noî ce domn, ia nu aşa numai o rîză de scrii
ţineam strana. Acum eî s’au dus de mult, Măria toraş ! Avea băiatul glas bun, ce mal glas,
Ta, şi numai eu am mai rămas, cu Vasile To «got», cum zicea cantorul Mitru. Şi dacă nu
doran». — Şi aici mina lui Vasile începu să s’ar face popă, atunci pentruce mai dă D-zefl
tremure ca de friguri, pe ochi i se puse o dar la oameni?
ceaţă deasă. Şirele ce se uscau pe hîrtie i se Şi Vasile Todoran, cum sta răzimat de spă
părură grozav de încîlcite. Se vedea cum joacă teaza înaltă a scaunului de stejar, vedea ca în
literile, cum se deslănţue, cum se împrăştie, şi vis toată viaţa ce a urmat pentru el, din această
cum dispar apoi cu totul. Vasile Todoran se hotărîre a bătrînulul neînduplecat.
frecă la ochi, dar ochii nu mal vedeau în afară. O casă mică, cu fereştrile murdare, cîrpite
Se lăsă greii pe spăteaza scaunului, şi oftă din cu hîrtie, locuinţa unul pantofar uscat, vînăt
adînc. Flacăra luminării de pe masă sălta să-şi la obraz, care toată ziua şedea pe un scăunaş
peardă vederea, şi capătul ars al feştilei, se plecă punea petece ori tălpi, fumînd necontenit şi
Dr. T. Mihali. Dr. A. Novac.
într’o parte roşu la vîrf. Supt para tremurătoare golind tot la trei ciasurî o jumătate de litră de
sfinţii vechi de pe părete, păreau că se deş rachiu. Un ucenic ghebos aducea şi ducea
teaptă Vîntul afară se izbia în fereştile mi;T, marfa, punînd în totdeauna în buzunar glaja
şi un ochiu de hîrtie de-asupra plesni. Vasile stâpînuluî. Aci a început să înveţe lecţia ce i
Todoran deschise ochii tresărind. Flacăra său- se spunea în şcoală, — în mirosul de tutun,
lul de pe masă se lungise, şi era gata "să se de cleiurl, de vinars şi p ele umedă, putredă
desprindă de feştilă. — «Ce vreme Doamne, de jumătate. — Cînd îl vin în minte anii pe
ce vreme»! — Şi cu o năframă neagră astupă trecuţi aci îl cuprind fiori reci.
ochiul. Apoi se aşeză iar pe scaun. Numai după ce s’a ridicat şi a schimbat
De cînd duce el amarul ăsta de viaţă ! Bă- cvartirul, la cel doi prietini, cu cari mal tîrziu
trînul badea Iacob, tatăl lui, să I fi dat lui bună cînta în strană, numai atunci mai prinse şi el
pace, să fi rămas aci în sat în rînd cu feciorii. vlagă. Anii pentru preoţie erau doi, pentru cel
Cine ar fi ca el acum. — Dar nu ! Bătrînulul ce se grăbiau, pe cari îi aşteptau poporenil
fl ardea să facă domn din Vasile al Iul. Şi încă acasă ca pe spini.