Page 11 - 1905-05

Nrul 5, 1905 LUCEAFĂRUL 111

strimte, părea crescut pe cal Părul negru creţ, în tălpi cu o privire cruntă, şi fără voie puşca
şi mustaţa tînără, trasă cu condeiul de-asupra era să-i salte de pe umăr: îi veni ca mai na-
gurii mici.... Şi obrajii. Doamne obrajii: să-i inte, cînd dase de veveriţă.
tai c’un fir de păr. Şi glasul acela curat, argin­ — «Vezi, domnişorule, eu ştiO ce fac. Euştifl!
tiu. — Anuţii i-se părea că se topeşie încet- Dar dta ce vrei ?»
încet, ca atunci în deal, ca o luminiţă de ceară. «Şi eQ ştifi, Costeo. Ai drept s’b păzeşti, e
Auzia iar tropotul nebun, şi apoi de-odată îl a dtale doar. Şi-apoi nu afli ori unde ca ea.
vedea pe domnişorul întorcîndu se în goană, într’o Duminecă am văzut-o, cind mergea la
şi-î şoptea aproape Ia urechie: «Mi-arn şi ui­ biserică, şi-ţi spun, că m’am bucurat din suflet,
tat să-ţi zic rămas bun. Dumnezeu să-ţi ajute». cînd mi-a spus, că e a dtale.»
Şi-apoî ploaia de copite cădea iar departe. — «Mda, te-ai bucurat!»
Atunci îşi uda Anuţa cîrpa înflorită, şi îşi as­ — «Cum nu, cînd pădurarul meu are aşa
cundea obrăjioriî să se râcoriască de para în bujor de copilă. Am vrut să-i fac o cinste, dar
care ardeaii. Aşa nu-i era urît. Cînd venia badea nu aveam nimic mai de treabă la mine.»
Costea a asă, era vecinie voioasă, dar omul cu — «Ai vrut să-i faci cinste, hm. .. ai vrut
privirile crunte, cu sprîncenele îmbinate băgase să-i faci..!»
totuşi de seamă, şi iar începu să se certe cu — «Cînd va mai veni prin sat, spune-i să
toată lumea ce da pe-acolo, şi Niculiţă dela se abată pe la curte »
cai, iar se văieta de coaste şi de spinare. — «Pe la curte! — Ba nu boerule, Anuţa
Era sofrele să apuce după deal şi umbrele nu va mai merge în sat, ori ian’ stai, ştii ce,
au cuprins pînă la piept pădurea bătrînă, ce-şi domnişorule Petre, să-ţi spun o vorbă. Una,
tremura lin smaraldul argintat de pe cjlmile ca o sută. Ascultă-mâ.. . Ei bine, vină în curte
luminate incă, cînd într’o zi, un călăreţ trecu să dregem întîîu frîul. Am sulă şi ac. aţă ne
în goana murgului fără splină, pe dinaintea fă- dă fata. Cum dracu să n’am sulă, şi cîte nu
gădâului. La capătul din jos al gardului răzbi mai am!» — Ochii lui aveau sclipiri tăiciose
în urmă să-şi oprească în loc calul plin de de oţel, sprîncenele i-se îmbinară şi mai tare
spume: dar o curea din frîu se rupse. Se ri­ în încrcţirea frunţii, mîna stingă ţinea strîns
dică în picioare pe şea, şi privi în curtea pă­ patul puştii, pecînd cu dreaota descuia portiţa.
răsită. Anuţa nu ştia nimic, dar Costea de pe Petrea simţi un sloi de ghiaţă în spate, şi apoi
o muche împădurită vedea tot. Ochi bine, şi-l un tremur de friguri îi zgudui odată tot trupul.
cunoscu. — O mînă rece de ghiaţă i-a prins Ce i lui Costea şi ce vrea cu el?
inima şi i-a strîns-o ghem. Apoi o năduşală Anuţa nu eşise din casă; ochii lui Costea o
mare îi umfla vinele sub pielea păroasă, ca pironiră acolo pe laiţă cu cusătura în mînă.
nişte sfori vinete. Stătu aşa înţepenit locului, Ş’apoî era deajuns să ştie că-i aci: îl vedea
fără să ştie la ce se gîndeşte. Apoi tuşi tare, mai bine şi mai bucuros cu ochii sufleteşti dect
de răsună pădurile în jur, şi porni repede la cu cei trupeşti.
vale strîngînd cu mîna stîngă patul puştii. In După ce dresără frîul, Costea se înţepeni
drum dădu de-o veveriţă codată, în virful unui înaintea lui Petrea. «Auzi boerule o vorbă ca o
stejar. Puşca ochi repede, şi veveriţa căzu trăz- sută! mie să-mi dai drumul, să mă duc. Dacă
nită, izbindu-se îndesat de-o rădăcină eşită a nu, mă duc şi aşa. — Pîn’a trăit tatăl dtale
stejarului. i-am zis mai de multe ori să pot pleca. Şi nu
Cînd sosi, călăreţul era jos şi cerca să lege m’am dus: căci alta era atunci. — Acum nu
frîul rupt. mai pot sta.»
— «Bună seara, bade Costea, dar harnic pă­ Petrea îl privi cu ochii mari, întrebători. Ce
durar mai eşti. Uite, drumeţii să steie cu pa­ să fie cu Costea?
guba in drum, şi să nu poată căpăta ajutor «Auzi bade. să mă crezi, că eu nu te înţe­
din lăuntru.» leg. Neam de neamul dtale odihneşte aici, şi
— «D-ta ziceai eri în Valea rea, că azi te dta, hai, că mă duc, şi dacă nu mă laşi, mă duc
duci în tîrg, şi eu de unde să fi ştiut, că te ori cum!»
vei abate pe aici. — De altfel, o mînă de mu­ — «Apoi aşa boerule. cum am zis. Mi s’a
iere ce ajutor să-ţi deie». făcut şi mie de ducă. Ş’apoi mă duc, să fie
— «Nu te şi supăra, bade Costeo, că am zis cu stea de aur în frunte.» Ochii i se înroşiră
şi eu iacă num’aşa. Nu mi-a fi nimic. Mi-ajută şi pumnii noduroşi i se încleştară.
numai să-mi tocmesc frîul. O sulă ai ?» Petrea iar simţi sloiul de ghiaţă în mijlocul
«Am, domn şorule». spatelui, şi iar un tremur ca',de,friguri vîi^zgu-
«Dar ian’ spune-mi dta, fata unde ţi-e? Iar e dui tot trupul. îi veni deodată în minte moşu-
încuiată după zid :ri? îţi spun drep‘, că-i strică său, ce-şi dase sufletul sugrumat de un om
atîta pază.» — Costea rămase trăznit. De unde groaznic la mînie, ce era argat la curte, care
îi cunoaşte el fata ? ll măsură din creştet pină upoi spînzarâ şi el în iurci. îi ve..ea în minte