Page 15 - 1905-05
P. 15

Nrul 5, 1905               LUCEAFĂRUL                         115
        mirare  de  altfel  pentru  el,  că  mal  făcuse  is­  beşte  în  pădure.  Şi  acesta  era  el.  Costea  por­
        prăvi  şi  mal  şi.  —  Urletul  se  auzi  iar  răzbind   neşte  şi  aleargă  ca  pe  şes  printre  trupinele  mari,
        pînă  departe,  şi  tot  aşa  în  răstimpuri  urla  po-   prin  huceagul  mult,  şi  nu  se  mal  opreşte  pînă
        tania,  de  să  se  spargă  nu  alta.  Trecuse  un   în  inima  părăului  delîngă  huzdoapele  peste
        ceas  decînd  s’a  dus  Petrea,  şi  o  jumătate  de   cari  trebuia  să  treacă  cel  ce  intrase  în  pădure.
        clnd  lupul  nu  mai  urla.  Domnii  de-aci  aveau   Şi  de-odată  în  codrii  bătrînî  se  risipi  un  urlet
        ceas  şi  numărau  anume  să  vadă,  cînd  se  va  de  lup  flămînd.  Urletul  se  pornia  din  nou,  cînd
        întoarce  cu  dihania  Tirziu,  iacătă-1  numai  că   se  perdea  în  depărtări  cel  dintîl.  Şi  aşa  clo-
        Toderaş  izvoreşte  dintre  nişte  tufe,  şi  cînd  i-au   cotia  pădurea  ca  de  vijelie.  Cel  ce  intrase  în
        spus,  că  chiar  stăpinul  a  plecat  după  lup,  se  pădure  se  apropie  cu  puşca  întinsă.  Lupul  să
        tăvălia pe jos de rîs.            fi  fost  la  o  sută  de  paşi  de  ţeve  şi  tot  mal
         —  «V’am  spus  eu,  că  Tudoraş  urlă.  Vai  urla  încă. în  urmă, după-ce  nu văzu nimic, dădu
        lua-te-ar  in  bîtă  îndrăcitule,  să  ştii  că-ţl  vei  auzi   să  tragă  după  urlet.  Puşca  ţeli,  dar  cînd  se
        buchile.»  Dar  pînă  dăscăliau  el  pe  Toderaş,   trăznească,  căzu  din  braţele  celui  ce  se  răsturnă
        Costea  se  făcu  nevăzut  din  marginea  poeniî.   cu  capul  zdrobit  de  un  glonţ  ce  i-se  izbi  drept
        Nu-1  băgară  însă  în  seamă,  iar  Toderaş  era   în numele tatălui.
        beat  tun,  abia  putu  răzbi  pînă  aci,  şi-acum   Cel  din  poiană  chiotirâ  de  bucurie.  «Să  te
        spunea  cum  e  datina  lui,  o  mulţime  de  păcă­  ia  dracul,  mincinosule,  ai  zis  că  tu  al  urlat.»
        lituri.  —  Costea  era  departe.  Pe  muchea  de   Şi  tăbăriră  cu  toţii  pe  Tudoraş.  Dar  acesta  cînd
        pe  coastea  Cornului,  de  unde  se  vedea  bine   auzi  detunătura  işl  repezi  privirile  spre  margi­
        făgădăul.  Aştepta  acolo  fulgerat.  Tirziu  i  s’a   nea  poeniî,  unde  zăcuse  Costea,  şi  treaz,  văzînd
        părut  că  vede  o  umbră  neagră  ce  lunecă  peste   că  nu-i  acolo,  cu  capul  gol,  numai  cu  oţelele
        drumul  ţării,  numai  i  s’a  împărut  însă,  dar  iată,   în  mînă  alergă  ca  un  zinintit  spre  locul  de
        la  poalele  pădurii,  incătrâu  uriaşe  mal  nainte   unde a venit detunătura.
        lupul,  unul  îmbrăcat  în  haine  strimte,  cum  gră­    I. Agîrbicean.



                      LA UN MORMÎNT.                  ÎNVINS.
                         De Leuthold.
                                              I-am zis într’un amurg de vară
                 Săracului infrînt de soartă,   Robit de chipul unei stele,
                 Bogatului cu mîndră poartă   Durează suflete măiestre
                 Şi tuturor ne vine ceasul,
                             Cînd moartă,     Altar nădăjduirii mele.
                 îşi află slaba-ne fiinţă
                             Popasul.         1-atn dat temuta mea comoară,
                                              Temeiul sfînt al suferinţii,
                 Ori-ce simţiască oinu ’n lume,   Argintul visurilor mele
                 Muncească trudnic, facă-şî nume:
                 Qîndire, trudă şi avînt      Şi marmura curat’a minţii.
                             Sînt spume,
                   Cea mai multă slavă fum e   Şi el mi-a ’ntruchipat altarul,
                             In vînt!         Prinos de-atîta strălucire,
                                              Zidindu-şi în catapeteazmă
                 Sărmane de socoti durerea,   Întreagă setea de mărire.
                 Nevoile din lume, fierea,
                   In gingaş suflet stă s’apună
                             Puterea          Dar vifor s’a pornit în noapte
                   Şi pofta de viaţă ’n goană   In goană maşteră şi crudă
                             Nebună.          Şi-o clip’a sfărîmat nătîngă
                                              Prisosul lunilor de trudă...
                 O, fericit e muritorul,
                 Ce-şi ia spre altă lume zboru 1 ,
                 Cînd rozele sînt ofilite,    E noapte-acum... Pe faţa bolţii
                             Iar dorul        Plîng ochii stelelor senine,
                 Şi-l potoli c’o sărutare     Cînd blastămă ’nşelatul meşter
                 ş’un cîntec închinat fiinţei   Şi moare bietul pe ruine ...
                             Iubite 1
                                                                  o. o.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20