Page 16 - 1905-05
P. 16

116                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 5, 1905

                                                       CÂNTEC.

                                                   A pornit dintr'o scînteie
                                                   Şi 'ntr’o clipă s’a făcut
                                                   Munte de jăratic.
                                                    Dar spre munte s'a pornit,
                                                   Călător din răsărit
                                                   Aspru vînt iernatic
                                                   5e va prăbuşi văpaia
                                                   Şi’n curînd n’o să rămînă,
                                                   Nicî o scînteiuşe;
                                                    Iar supt haina luT de ger,
            St. Luclilan.        Pepeni şi mere.   Muntele pînă la cer
                                                   Va fi de cenuşe.
                  B  R  A  Ş  O  A  V  E  .
                       Sărbus1
           Sta  nedumerit  Românul  în  mijlocul  străzii  şi   PE DRUM.
          nu se putea hotărî nici şal, ntcl şal...
           —  Oare  ce-o  mai  hi  şi  aia  ?...  Să  mi-o  hi   Cum aş vrea să pot din goană
          zîs  în  batjocură  oare  ?...  De-aş  şti  numai...   5ă-l opresc o clipă carul.
          tămîia  lui,  că  ţi-l-aş  înţărca  io  de-a  mal  batjo­  Car de foc, ce pîn’ deseară
          cori oamenii, fără leac de vină.         Mă va fi trecut hotarul.
           —  Da  ce-I  bade  Niculae,  nu  ţi-o  dat  astăzi
          nevasta  de  mîncare,  ori  ce-I  de  eşti  aşa  că­  Poala munţilor de piatră
          trănit? ...                               Şi zăpada lor curată
           —  Bine că te ’ntîlnesc, dle potracăr, fă ghine   5’o sărut, şi s’o atingă
          spune-mî ce-I aia sărbus ? . . .          Fruntea mea înfierbîntată.
           —  Da cum vil dta Ia vorba asta?
           —  Păi  uite,  am  fost  la  oghiala  ăsta  de  jidov
          de  peste  drum  de  mi-am  tîrguit  una-alta  şi   Şă-mT scald sufletu ’n lumină
                                                   Să mi-l desmorţesc în soare,
          cînd am ieşit din boltă mi-o strigat: sărbus!  Şi’ntr’o lume maT senină,
           Advocatul?  —  omul  dracului  ca  toţi  ad­  Să-T daQ aripT ca să zboare I
          vocaţii  —  văzînd  cum  stă  treaba,  în  loc  să  li­
          niştească  pe  bietul  creştin  întărîtat  destul  şi-aşa   H. O. Maior.
          pentru nimica, — toarnă uleifi pe foc.
           —  Şi  dta  al  tăcut?  Dta  al  suferit  ca  o  bu-
          leandră  de  Jidov  să-ţi  zică  servus?  Asta-I  cea
          mal  mare  vătămare  de  onoare  1...  Trebue  dat
          pe  mîna  legii  ticălosul!...  Cum  gindeştl  să
          laşi să se uşte pe dta aşa o batjocură ?...
           —  Şi zî m'o batjocorit 1 ? ...
           —  Da încă ce batjocură 1
           —  Val...  soare,  lună  şi  stele!...  să  nu-i
          apuc  de  perciuni  că-1  chelesc!  —  Şi  mul-
          ţumindu-I  advocatului  pentru  desluşire  o  ia
          de-a  curmezişul  să  se  răfuiască  cu  perciunatul.
          Pe  drum  însă,  ce  se  gindeşte,  ce  nu,  —  îşi
          schimbă  planul.  Şi  cu  planul  schimbat  se  re­
          pede  în^prăvălia  tîrtanulul  cu  gura  plină,  pre­
          gătită deja de-afară:
           —  Păi cine-I sărbus, mă ? Io ? ... Ba moş-to
          o  fost  sărbus  şi  tu  eşti  un  sărbus  şi  nevastă-ta
          o  sărbuzoaie  şi  copiii-ţl  sărbuzuţe...  Sărbus,
          sărbus,  sărbus  !...  Aşa,  nai...  şi-acum  du-te
          şi  mă  caută  tu  la  lege  c’apoi  ţi-ol  arăta  io  ţie  ...
          căzania ta tîrtane!      s. Tamba.                    I. V. Russu f.
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21