Page 4 - 1905-05
P. 4
104 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1905
vreafl să pun lîngă ele şi-un turc, un bătrîn.
Au caracter. Sînt frumoşi. Arama aia de pe
faţă, fesul roşu, ştergaru ăla albu al lor...
Hai ? Găsesc un orb. Ştii ce-i dam ? Un «pac
de tiuiun». Mă, ţinea modelu un ban pe
zi! — Dimineaţa îl potrivesc, mi-i aşez frumos,
pe-un pietroiO ... Am apucat să fac cocoloşul
ăsta de-1 vezi şi tu. Cînd, ce să mă pomenesc,
vericule ?! O cotoroanţă de babă, cu-un rete-
veiu în mînă, uită pe-atîtă! — Dar asta ?! Nă
vală la Ahmet al mefl, şi cară-i lui Ahmet,
cără-i în spinare la ciomege; Ţipa cît o lua
gura: «La mine propitar! casa la minei Asta
hoţ! hoţ asta!» — Şi, ţop! s’a cocoţat dum
neaei pe bolovan în locul turcului: s’o fac pe
ea, că ea-I stăpîna caselor!
Toate astea le spune sobru, cu pauze, inte
ligent şi aproape fără gesturi.
— De data asta, ai cîteva marine...
— O inundaţie întreagă, frate. Am adus
aici toată Marea-Neagră! O să înnec Bucu
reştii !..
Se dă puţin pe spate, pleacă capul într’o
parte, se uită lung.
— Ce zici de verdele ăla, delicat, aşa-I că-I
fain ? Mă, la mare să-l vezi ce cald şi tran
sparent e: par’că-I piperment! Şi uite aşa se
Piciorul Luchian.
mişcă: valuri! valuri! Cinci minute nu-I la fel.
Dacă nu-ţi iese dintr’odată, s’a isprăvit! A
Intră un domn mărunt, negricios, — cu cioc.
Cum îl zăreşte pe Luchian, se şi răpede: «Sa doua zi vii degeaba !
lutare, pictore, salutare! Ce mai faci? Voinic? Adesea are o mişcare particulară din buze,
Voinic?» le deslipeşte într’un plescăit uşor, ca zgomotul
— Vai de lume; uite, şi noi pe-aicî cu marfa unei picături într’un vas plin, — zîmbeste:
asta. . . — Cînd lucram la marina asta mai mărişoară,
Mirat îşi pune mîna la gură, îmi şopteşte: astăvară, mă trezesc în cîrcă cu-o groasă, o Ma-
— Cine-o fi «Barbazonu» ăsta? îl cunoşti? dam Caliopi oare-care, — roşie, şi numa apă. Avea
Ne facem că ne uităm Ia caricaturile desina- şi-un cîrd de copii după ea. Astea aşa sînt,
toruluî Petrescu, cari sînt espuse pe-un panou pe unde-i găseşte, îi strînge. Foarte intimă, cu
vecin, alături. Domnu se ’ncruntă la tablouri, tonul ăla răguşit de mahalagioaică, i-auz gu
de-aproape, de departe. Le pipăe, le ciocăneşte: riţa : «Ai vreunu gata ? Ai ? Aş vrea să duc un
«Asta-Î pe cartonl Asta-I pe scîndură!» După Suvenir dela băi!» N’am Madam, lasă-mă dra
ce le dă o roată, cu siguranţa omului care nu cului ! Nu ştiu cum i-oî fi spus-o, că imediat şi-a
se înşală niciodată, l-auzim: luat calabalîcu ăla de copii după ea, şi s’a dus!
— Dum-nea-ta ai lucruri foarte frumoase, ad
mirabil prinse, superbe! ... Te urmăresc de în vremea asta vedem sosind un bun şi de
aproape. îmi place mult pictura dumitale! Da, votat prieten al pictorului, care n’a lâsat să
rogu-te, ai putea să-mi spui, mîzgălituril astea treacă o singură expoziţie, fără să nu-i ia o bu
ale cui sînt ? cată, două. Alege un efect de noapte, plin de
Babacu izbucneşte: poezie cîmpenească: o căruţă cu doi boi de
— Păi alea sînt ale mele. jugaţi în faţa unei cîrciumi, şi, sus, pe cer,
într’un colţ, o stea care s’aprinde.
l-a pierit supărarea, iarăşi e bine dispus. — Asta să mi-1 opreşti mie...
Privesc două case mici, albe, bătute de soare, Babacu, mulţămit, porunceşţe răpede, imitînd
pe marginea mării. Singurătatea lor mă far cu mult talent pe-un stăpîn de băcănie:
mecă. — Băete, pune-1 la o hîrtie pentru Domnu!
— Te uiţi Ia chichineţile astea? Le-am făcut
la Constanţa. — Ce balamucu ciorului am mai în fundul sălii se arată Moş Ilie, custodele
tras ş’acolo! Le ochisem ed mai dinainte. Da, Pinacotecei, un bătrîn bine legat, mustăcios. In