Page 4 - 1905-05
P. 4

104                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 5, 1905

                                            vreafl  să  pun  lîngă  ele  şi-un  turc,  un  bătrîn.
                                            Au  caracter.  Sînt  frumoşi.  Arama  aia  de  pe
                                            faţă,  fesul  roşu,  ştergaru  ăla  albu  al  lor...
                                            Hai  ?  Găsesc  un  orb.  Ştii  ce-i  dam  ?  Un  «pac
                                            de  tiuiun».  Mă,  ţinea  modelu  un  ban  pe
                                            zi!  —  Dimineaţa  îl  potrivesc,  mi-i  aşez  frumos,
                                            pe-un  pietroiO  ...  Am  apucat  să  fac  cocoloşul
                                            ăsta  de-1  vezi  şi  tu.  Cînd,  ce  să  mă  pomenesc,
                                            vericule  ?!  O  cotoroanţă  de  babă,  cu-un  rete-
                                            veiu  în  mînă,  uită  pe-atîtă!  —  Dar  asta  ?!  Nă­
                                            vală  la  Ahmet  al  mefl,  şi  cară-i  lui  Ahmet,
                                            cără-i  în  spinare  la  ciomege;  Ţipa  cît  o  lua
                                            gura:  «La  mine  propitar!  casa  la  minei  Asta
                                            hoţ!  hoţ  asta!»  —  Şi,  ţop!  s’a  cocoţat  dum­
                                            neaei  pe  bolovan  în  locul  turcului:  s’o  fac  pe
                                            ea, că ea-I stăpîna caselor!
                                              Toate  astea  le  spune  sobru,  cu  pauze,  inte­
                                            ligent şi aproape fără gesturi.
                                              —  De data asta, ai cîteva marine...
                                              —  O  inundaţie  întreagă,  frate.  Am  adus
                                            aici  toată  Marea-Neagră!  O  să  înnec  Bucu­
                                            reştii !..
                                              Se  dă  puţin  pe  spate,  pleacă  capul  într’o
                                            parte, se uită lung.
                                              —  Ce  zici  de  verdele  ăla,  delicat,  aşa-I  că-I
                                            fain  ?  Mă,  la  mare  să-l  vezi  ce  cald  şi  tran­
                                            sparent  e:  par’că-I  piperment!  Şi  uite  aşa  se
                                 Piciorul Luchian.
                                            mişcă:  valuri!  valuri!  Cinci  minute  nu-I  la  fel.
                                            Dacă  nu-ţi  iese  dintr’odată,  s’a  isprăvit!  A
            Intră  un  domn  mărunt,  negricios,  —  cu  cioc.
          Cum  îl  zăreşte  pe  Luchian,  se  şi  răpede:  «Sa­  doua zi vii degeaba !
          lutare,  pictore,  salutare!  Ce  mai  faci?  Voinic?   Adesea  are  o  mişcare  particulară  din  buze,
          Voinic?»                          le  deslipeşte  într’un  plescăit  uşor,  ca  zgomotul
            —  Vai  de  lume;  uite, şi  noi  pe-aicî cu marfa   unei picături într’un vas plin, — zîmbeste:
          asta. . .                           — Cînd lucram la  marina asta mai mărişoară,
            Mirat îşi pune mîna la gură, îmi şopteşte:  astăvară,  mă  trezesc  în  cîrcă  cu-o  groasă,  o  Ma-
            —  Cine-o fi «Barbazonu» ăsta? îl cunoşti?  dam Caliopi oare-care, — roşie, şi numa apă. Avea
            Ne facem că ne uităm Ia caricaturile desina-  şi-un  cîrd  de  copii  după  ea.  Astea  aşa  sînt,
          toruluî  Petrescu,  cari  sînt  espuse  pe-un  panou   pe  unde-i  găseşte,  îi  strînge.  Foarte  intimă,  cu
          vecin,  alături.  Domnu  se  ’ncruntă  la  tablouri,   tonul  ăla  răguşit  de  mahalagioaică,  i-auz  gu­
          de-aproape,  de  departe.  Le  pipăe,  le  ciocăneşte:   riţa : «Ai  vreunu gata  ? Ai ? Aş vrea să duc un
          «Asta-Î  pe  cartonl  Asta-I  pe  scîndură!»  După   Suvenir  dela  băi!»  N’am  Madam,  lasă-mă  dra­
          ce  le  dă  o  roată,  cu  siguranţa  omului  care  nu   cului ! Nu ştiu cum i-oî fi spus-o, că imediat şi-a
          se înşală niciodată, l-auzim:      luat calabalîcu ăla de copii după ea, şi s’a dus!
            —  Dum-nea-ta ai lucruri foarte frumoase, ad­
          mirabil  prinse,  superbe!  ...  Te  urmăresc  de   în  vremea  asta  vedem  sosind  un  bun  şi  de­
          aproape.  îmi  place  mult  pictura  dumitale!  Da,   votat  prieten  al  pictorului,  care  n’a  lâsat  să
          rogu-te,  ai  putea  să-mi  spui,  mîzgălituril  astea   treacă  o  singură  expoziţie,  fără  să  nu-i  ia  o  bu­
          ale cui sînt ?                     cată,  două.  Alege  un  efect  de  noapte,  plin  de
            Babacu izbucneşte:               poezie  cîmpenească:  o  căruţă  cu  doi  boi  de­
            —  Păi alea sînt ale mele.       jugaţi  în  faţa  unei  cîrciumi,  şi,  sus,  pe  cer,
                                             într’un colţ, o stea care s’aprinde.
            l-a pierit supărarea, iarăşi e bine dispus.  —  Asta să mi-1 opreşti mie...
            Privesc  două  case  mici,  albe,  bătute  de  soare,   Babacu,  mulţămit,  porunceşţe  răpede,  imitînd
          pe  marginea  mării.  Singurătatea  lor  mă  far­  cu mult talent pe-un stăpîn de băcănie:
          mecă.                               —  Băete, pune-1 la o hîrtie pentru Domnu!
            —  Te  uiţi  Ia  chichineţile  astea?  Le-am  făcut
          la  Constanţa.  —  Ce  balamucu  ciorului  am  mai   în  fundul  sălii  se  arată  Moş  Ilie,  custodele
          tras  ş’acolo!  Le  ochisem  ed  mai  dinainte.  Da,  Pinacotecei,  un  bătrîn  bine  legat,  mustăcios.  In
   1   2   3   4   5   6   7   8   9