Page 5 - 1905-05
P. 5

Nrul 5, 1905               LUCEAFĂRUL                        105

       uniformă nouă, cu ipolete de argint, face «drepţi»
       şi salută milităreşte:
         —  Te-ai  făcut  ghinărar!  Cu  şapca  la  o
       parte, par’că eşti Skobelef!
         —  Mi-o  cam  hi,  domnule  artist.  După  40  de
       ani de slujbă ...
         —  Tăblourile ce-ţl fac, Moş Ilie?
         —  Sînt  bine,  tăblourile.  Eu  mă  uit  la  ele,
       ele la mine ...
         —  Da, Agliatoru ?
         —  Agliatoru-î  voinic!  Ii  şterg  nasu  de  praf
       cu cîrpa, în toată dimineaţa.
         Cătră mine, încet:
         —  Tu  ştii  cine-i  Agliatoru?  —  Gladiatoru,
       mă! Gladiatorul roman !
         Custodele pleacă, rămînem singuri.
         —  Babacule, pictezi de mult?
         Iar el tare şi răpede:
         —  Da! Da!
         Binişor,  îşi  freacă  mînile,  —  palmă  ’n  palmă,
       strînse, le ţine ’n dreptul pieptului.
         —  Eram  un  pîrciu,  mă  dase  de  curînd  la
       şcoală.  O  mătuşă,  la  un  Paşti,  mi-a  adus  pre­
       zent  o  stea  cu  aquarele,  —  d’alea  proaste!
       Mama,  îşi  bea  cafeaua  afară,  în  pridvor.  Eu,
       ca  un  diavol,  m’am  strecurat  în  odaia  de  mu­
       safiri.  O  uitase  descuiată.  M’am  aşezat  supt  te-
       meiu  la  un  perete  şi:  dăl!  dăî!  îmi  pusesem   ŞL.Luchian.
       în  gînd  să  fac  pe  Safta,  bucătăreasa  noastră.       Dumitrtte..iJA
       Mă,  şi  era  o  urîtă!  —  Biată,  mama,  ce  mai
       întindea cu noi...                dimineaţă  tristă  de  iarnă,  amîndoi,  păşim  după
        —  D’atunci ai început pictura?  sanie,  cu  capul  în  pămînt.  Acasă,  le  răzimăm
         —  D’atunci!                    de  zid,  cu  faţa  la  perete.  Babacu,  prăpădit,
                     * * *               foarte  abătut,  se  sue  ’n  pat,  cu  paltonul  pe  el.
                                         întins  pe  spate,  cu  mînile  pe  după  ceafă,  se
        Presimţirea  melancolică  a  pictorului  s’a  îm­  uită  fix  în  tavan.  Geamurile  sînt  îngheţate.  în
       plinit.  La  Expoziţia  lui  n’a  venit  aproape  ni­  sobă  două  crîmpee  de  lemne  sîsîe,  încearcă  să
       meni.  Nepăsarea  aceasta  este  o  ofenză,  un  act   s’aprindă. Se face o tăcere lungă, dureroasă.
       de  nedreptate  faţă  de  un  artist  de  valoare,   — O să intru iar în spital...
       bolnav  şi  sărac,  care  n’a  umblat  niciodată  după   Două  lacrimi  mari,  ca  două  boabe,  ÎI  scapă
       milogeli.                         printre  pleoapele  grele,  peste  obrajii  nemişcaţi,
        încărcăm tablourile să le ducem îndărăt. Pe-o  palizi.    v. Cioflec.


                                 MI-E P R A <3.

         Mi-e drag de satul tău ascuns   De cununiţele de grîu   De plugul tăâ cu patru boi,
         Printre cireşii înfloriţi,  Ce spînzură de grindă.  De brazda neagră pe ogor,
         De cei doi plopi din vremuri vechi,   Mi-e drag de ochiul luminos   De graiul tăfi glumeţ şi viâ .
         Ce stau de casa ta lipiţi.  Al maicii preacurate,   De versul tău jăluitor.
         Mi-e drag de crinul din pahar   Incunjurat de busuioc   De umbletul tăă legănat,
         Ce tremură ’n fereastră,  Şi crengi de teifi uscate.   De părul neted, lucitor...
         De laviţa Ide lemn - cioplit   Mi-e drag de toţi căsenil tăi   De focul ochilor căprui
        Din grădinuţa voastră.  De neamuri şi vecine,  Mi-e drag bădiţă — şi mi-e dor 1.
        Mi-e drag de focul ce-arde viii   De tot ce stă în preajma ta   M. P.
         La voi tîrziO în tindă,  Tot ce-I legat de tine;  ir~...........\J
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10