Page 13 - 1905-06
P. 13

Ni ui 6, 1905              LUCEAFĂRUL                        137


                                      IROVA.*
          într’o  zi  de  repaos  sufletesc  am  asistat  şi  eu   prevederii,  —  suprimarea  odăii  comune  a  sa­
        la  deprinderile  de  recitare  ale  unei  cete  de  băie-   lonului  familiar,  sanctuarul  amintirilor  din  co­
        ţandri  din  vecinătatea  noastră.  Vre-o  10  la   pilărie şi ale tradiţiilor strămoşeşti ?
        număr,  aşezaţi  turceşte,  în  jurul  în^ăţătoriulul   Lăcaşul  Japonezului  se  acomodează  prezen­
        lor, repetau, în cor, mereu aceleaşi cuvinte.  tului  şi  nu  păstrează  nici  cea  mai  mică  urmă
                                           a ceasurilor trecute.
          Curioasă  de-a  şti  însemnarea  lor,  mi  s’a  răs­
        puns  că  băieţii  se  deprind  în  învăţarea  „Irovei",   Tot  ce  e  poetic  în  el  îşi  are  temelia  în  armo­
        un  fel  de  alfabet,  în  care  sînt  adunate  şi  gru­  nia  nemijlocită  cu  lumea  dinafară.  Sara,  îndată
        pate,  în  patru  şiruri,  nu  vocalele  şi  consonan­  ce  asfinţeşte  soarele,  Japonezii  închid  obloanele,
        tele,  ci  sunetele  fundamentale  ale  limbii  japo­  transformă  odăile  în  dormitoare  şi,  în  fundul
        neze.  Numărul  lor  e  de  48,,  şi,  în  loc  de-a  fi   unei  colivii  de  lemn,  acoperită  de  hîrtie  uleită,
        clasate  ca  elemente  gramaticale,  ele  formează   aprind  nişte  luminări,  a  căror  lumină  stîmpă-
        o  scurtă  poezie  a  cărei  prim  cuvînt  „Irova“,  îşi   rată,  clipeşte  în  întunerecul  din  jur,  ca  lumina
        împrumută numirea poeziei întregi.  dulce a astrelor de pe cer.
          Am  tradusă-o  cu  multă  băgare  de  seamă  ca   Cu  primii  zori  ai  ziliî,  însă  tot  ce  ţi-ar  putea
        să  nu  piarză  nimic  din  însemnarea  ei  adevărată,   aminti  dormitorul,  dispare  în  adîncurile  tainice  ale
        şi-o citez la acest loc.           dulapurilor.  Obloanele  se  deschid  de-alargul  şi
                                           mături  zboară  dintr’un  colţ  al  odăii  pînă  cela­
          «Culoarea şi mirosul se pierd...  lalt,  fără  răgaz  şi  cu  temeinicie.  Aerul  de  di­
                                           mineaţă  pătrunde  în  fiecare  ungher  şi  razele
          în lumea aceasta, ce poate fi statornic?
                                           soarelui,  în  făşiî  largi  alunecă  asupra  rogojine-
         Ziua de faţă a dispărut în abisul adînc al neantului;  lor,  precum  alunecă  afară  pe  ogoarele  întinse.
         Era icoana trecătoare a unui vis: trece fără să   Mai  tîrziu,  după  ameazî,  cînd  căldura  începe
                           turbure valurile.»  să  crească,  uşile  şi  fereştile  se  închid  de  nou
                                           în  mod  ermetic,  şi  prin  corturi  şi  paravane  lo­
          Şi-acum  trec  la  momentul  care  m’a  interesat   cuitorii  se  baricadează  ca  într’o  cavernă  scundă,
        şi  pot  zice  m’a  surprins  deosebit  în  această   obscură  ;  în  acest  azil  pacnic  petrec  apoi  cîteva
        poezie,  recitată  zilnic,  pe  hotarăle  extreme  ale   ore liniştite de de dolce-far-niente.
        emisferei  noastre,  de  nenumărate  milioane  de   Acest  mod  de  a  înţelege  existenţa,  de-a  n’o
        fiinţe  omeneşti,  negreşit  făpturi  tot  atît  de  ne­  interpreta  decît  din  punctul  de  vedere  al  apa­
        muritoare ca şi noi.               renţelor  simţitoare,  de-a  nu  vedea  în  ea  nimic
          Cu  adevărat  acest  abecedar  îmi  lămureşte   alta decît o serie de ceasuri, de zile şi ani'legate
        mult  mai  desăvîrşit  fondul  caracterului  popo­
        rului  japonez,  decît  un  vraf  întreg  de  vo­
        lume mari.
          De  veacuri  lungi,  generaţiile  cari  se  stîng
        repetă  generaţiilor  în  formare  acelaşi  rost  de
        vorbe  :  «Nu-i  nimic  statornic  în  lumea  asta  ;
        prezentul  trece  ca  un  vis  şi  trecerea  lui  nu
        turbură  valurile  vieţii».  Că  această  filozofie  nu
        poate  să  satisfacă  pe  deplin  sufletul  cu  multele
        sale  doruri  tainice,  e  uşor  de  înţeles  dacă  ne
        dăm  seamă  de  întinderea  ce-au  luat-o  în  ţara
        asta   manifestările   sentimentului   religios;   cu
        toate  aceste,  e  mai  pe  sus  de  îndoială  că  agită
        fără  contenire,  ca  o  forţă  latentă  a  cărei  influ­
        enţă  se  poate  zări  în  nenumărate  amănunte
        ale vieţii.
          Oare  nu  acestei  filozofii  este  a  i  se  atribui
        suprimarea  comfortului  casnic,  —  rezultat  al  L ____________________________
                                                              I. F. Negrufiu.
         * Scrisoare din Tochio.
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18