Page 13 - 1905-06
P. 13
Ni ui 6, 1905 LUCEAFĂRUL 137
IROVA.*
într’o zi de repaos sufletesc am asistat şi eu prevederii, — suprimarea odăii comune a sa
la deprinderile de recitare ale unei cete de băie- lonului familiar, sanctuarul amintirilor din co
ţandri din vecinătatea noastră. Vre-o 10 la pilărie şi ale tradiţiilor strămoşeşti ?
număr, aşezaţi turceşte, în jurul în^ăţătoriulul Lăcaşul Japonezului se acomodează prezen
lor, repetau, în cor, mereu aceleaşi cuvinte. tului şi nu păstrează nici cea mai mică urmă
a ceasurilor trecute.
Curioasă de-a şti însemnarea lor, mi s’a răs
puns că băieţii se deprind în învăţarea „Irovei", Tot ce e poetic în el îşi are temelia în armo
un fel de alfabet, în care sînt adunate şi gru nia nemijlocită cu lumea dinafară. Sara, îndată
pate, în patru şiruri, nu vocalele şi consonan ce asfinţeşte soarele, Japonezii închid obloanele,
tele, ci sunetele fundamentale ale limbii japo transformă odăile în dormitoare şi, în fundul
neze. Numărul lor e de 48,, şi, în loc de-a fi unei colivii de lemn, acoperită de hîrtie uleită,
clasate ca elemente gramaticale, ele formează aprind nişte luminări, a căror lumină stîmpă-
o scurtă poezie a cărei prim cuvînt „Irova“, îşi rată, clipeşte în întunerecul din jur, ca lumina
împrumută numirea poeziei întregi. dulce a astrelor de pe cer.
Am tradusă-o cu multă băgare de seamă ca Cu primii zori ai ziliî, însă tot ce ţi-ar putea
să nu piarză nimic din însemnarea ei adevărată, aminti dormitorul, dispare în adîncurile tainice ale
şi-o citez la acest loc. dulapurilor. Obloanele se deschid de-alargul şi
mături zboară dintr’un colţ al odăii pînă cela
«Culoarea şi mirosul se pierd... lalt, fără răgaz şi cu temeinicie. Aerul de di
mineaţă pătrunde în fiecare ungher şi razele
în lumea aceasta, ce poate fi statornic?
soarelui, în făşiî largi alunecă asupra rogojine-
Ziua de faţă a dispărut în abisul adînc al neantului; lor, precum alunecă afară pe ogoarele întinse.
Era icoana trecătoare a unui vis: trece fără să Mai tîrziu, după ameazî, cînd căldura începe
turbure valurile.» să crească, uşile şi fereştile se închid de nou
în mod ermetic, şi prin corturi şi paravane lo
Şi-acum trec la momentul care m’a interesat cuitorii se baricadează ca într’o cavernă scundă,
şi pot zice m’a surprins deosebit în această obscură ; în acest azil pacnic petrec apoi cîteva
poezie, recitată zilnic, pe hotarăle extreme ale ore liniştite de de dolce-far-niente.
emisferei noastre, de nenumărate milioane de Acest mod de a înţelege existenţa, de-a n’o
fiinţe omeneşti, negreşit făpturi tot atît de ne interpreta decît din punctul de vedere al apa
muritoare ca şi noi. renţelor simţitoare, de-a nu vedea în ea nimic
Cu adevărat acest abecedar îmi lămureşte alta decît o serie de ceasuri, de zile şi ani'legate
mult mai desăvîrşit fondul caracterului popo
rului japonez, decît un vraf întreg de vo
lume mari.
De veacuri lungi, generaţiile cari se stîng
repetă generaţiilor în formare acelaşi rost de
vorbe : «Nu-i nimic statornic în lumea asta ;
prezentul trece ca un vis şi trecerea lui nu
turbură valurile vieţii». Că această filozofie nu
poate să satisfacă pe deplin sufletul cu multele
sale doruri tainice, e uşor de înţeles dacă ne
dăm seamă de întinderea ce-au luat-o în ţara
asta manifestările sentimentului religios; cu
toate aceste, e mai pe sus de îndoială că agită
fără contenire, ca o forţă latentă a cărei influ
enţă se poate zări în nenumărate amănunte
ale vieţii.
Oare nu acestei filozofii este a i se atribui
suprimarea comfortului casnic, — rezultat al L ____________________________
I. F. Negrufiu.
* Scrisoare din Tochio.