Page 6 - 1905-06
P. 6

130                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 6, 1905.


                                       CĂPRARUL
            Pe  revărsarea  întinsă,  bătută  cu  spinî,  a  mă­  mişcă  nici  unul,  par’  c’aîî  înlemnit.  Dar  bine
          gurii  mari,  furnică  neastîmpărate  caprele  roşcate,   măi,  să  ştiţi  că  acum  efl  unul  nu  mă  duc,  să
           albe,  cu  bărbile  ascuţite,  mîndre  de  podoaba   crape fierea în voi de năcaz».
           coarnelor  arcuite.  Mai  la  vale,  în  preajma  pă­  Şi  privirile,  prietine  toate  mai  înainte,  cînd  îl
           durii  de  stejar,  de  un  lustru  verde  întunecat,   rugară  pe  moşu  de  poveste,  acum  se  încruntă,
           metalic  supt  lumina  învingătoare  a  soarelui  ce   şi  caută  să  se  convingă  iar,  fără  cuvînt.  în  urmă
           se  tot  ridică  —,  pasc  împrăştiate  vitele  albe,   izbucnesc  iarăşi  vre-o  cîţiva  mai  în  putere.
           ca  de  zăpadă,  ademenind  dela  dreapta  şi  dela   Ei  au  fost  eri,  alaltă  eri,  totă  săptămîna,  ba
           stînga  cu  limbile  aspre  firicelele  de  iarbă  proas­  şi  azi  după  caprele  lui  Moş  Tănase,  acum  nu
           pătă.  După  o  secetă  de  citeva  săptămînî  se   se  duc,  mai  bire  îşi  aleg  vitele  şi  pornesc
           revărsă  în  urmă  o  ploaie  binefăcătoare,  şi  de   într’altă  parte.  Căprarul  rîde  cu  ochii  vicleni
           trei  zile,  de  cînd  se  arătă  iar  soarele,  cîmpul   şi  cu  musteţile  groase,  tunse,  priveşte  cînd  la
           înverzia  ca  primăvara.  Cirezile  de  vaci  şi  de   unii,  cînd  la  ceilalţi.  Dar  caprele.sej  răsfiră  şi
           boi  erafl  înt’altă  parte  a  păşunii.  La  capătul   pot să dee în oprituri.
           pădurii,  lîngă  părăul  adînc,  rîpos,  supt  umbra   «Ei  băeţi,  dacă  nu  mergeţi,  apoi  mă  duc  eu,
           unui  stejar  boltit,  stă  cu  pipa  strînsă  între   şi vă închin aci!»
           dinţi  un  om  micuţ,  cu  faţa  acoperită  de  barba   Cei  cari  îşi  spuseră  mai  înnainte  cuvîntul
           tunsă  scurt,  albă,  —  plină  de  părăiaşe,  cu  ochi   din  urmă,  răsturnaţi  pe  spate,  se  leagănă,  se
           mici,  vicleni,  ascunşi  supt  sprîncenele  stufoase,   întorc  pe  pîntece,  convinşi  că  şi-au  făcut  dato-
           în  jur  o  roată  de  băeţaşi  şi  băeţandri,  cu  obrajii   rinţa,  —  ne  mai  ascultînd  pe  moşneag.  Şi  rind
           plini,  rumeni,  cu  ochii  umezi  negri,  stau  în   pe  rînd,  aproape  toţi  ajung  în  ceata  acestora.
           genunchi  ori  pe  brîncî,  cei  mai  mulţi  cu  cape­  Numai  doi  bălanî-bălani,  cu  ochii  de  cicoare
           tele  goale.  Bătrînaşul  povesteşte  două  trei  cu­  spălăcită,  nu  ştiu  ce  să  facă.  Sînt  dintre  cei  ce
           vinte,  se  uită  (apoi  pe  rînd  în  ochii  tuturor,   nu  auziseră  povestea  caprei  şute,  şi  cari,  înce-
           scuipă,  pintre  dinţii  laţi,  peste  capetele  lor,  apoi   pîndu-şl  numai  de  cîte-va  zile  cariera  nouă  de
           se  lasă  pe  coaste,  şi  pare  că  ar  vrea  să-l  prindă   a  veni  cu  vitele  la  păşune,  —  întorceau  tot­
           somnul.  Bâeţii  privesc  întrebători  unii  la  alţii,   deauna  caprele  lui  Moş  Tănase.  Mai  aşteaptă
           şi în sfîrşit cel mai curajos ia cuvîntul.  ce  mai  aşteaptă,  apoi  îşi  iau  băţişoarele  şi  pă­
            «Moş  Tănase,  spune-ne  povestea  ai  cu  ca­  lăriile  şi  pornesc  încet,  apoi  depărtaţi,  picioa­
           pra  şută.  Sint  aici  vre-o  cinci  cari  n’au  auzit-o   rele  încep  să  le  scapere  în  fugă  aprigă.  Cei
           nici odată».                      rămaşi  încetul  cu  încetul,  ca  şi  cînd  ar  luneca
            Tac  cu  toţii,  şi  inimile  bat  tare  în  pieptul   pe  nesimţite,  se  apropie  iar  roată  în  jurul  bă-
           desvălit.  Dar  moşul  doarme  dus.  într’un  tîrziti   trinaşului,  şi-şi  aţintesc  ochii  la  pipa  roşie  de
           începe  să  buciume  răguşit  pe  nasul  zdravăn.   cărămidă,  ce  răsuflă  mereu,  prin  coperişul  de
           Căldura  creştea,  în  pînze  de  păianjen  străluci­  tinichea  înegrită,  aţe  supţirî  de  fum.  Cel  mai
           toare,  dese,  sălta  peste  cîmpul  verde.  Vitele   mare lunecă tot mai aproape de căprar.
           pasc  însă  liniştite,  dar  caprele  se  împrăştie,   «O  gură,  moşule,  dă-mi  şi  mie  o  gură  de
           unele trec măgura.                fum.»
             «Moş  Tănase,  de  ne-o  spui,  apoi  uită  mer­  Moşul  se  face  că  nu-1  aude,  trage  adînc  din
           gem  trei  inşi  şi-ţi  aducem  caprele  cît  ai  nu­  ţevea  ce  fierbe,  şi  zice.  rătăcindu-şi  ochii  cătră
           măra pînă la zece!»               măgură  :  «Vezi  aceia-s  oameni  apoi  odată.  Uită,
             Căprarul  se  trezeşte  greu,  se  face  că  priveşte   că-s  mai  aici  cu  caprele  I  Voi  nici  unul  nu
           în  pămînt,  dar  pintre  gene  vede  ager,  şi  ştie   vă puteţi pune cu ei 1»
           cum  stau  caprele.  Scocioreşte  din  cureaua  lată   Cel  ce  ceruse  un  fum,  aşteaptă  să  prindă
           un  lemnuş  smolit  şi-l  freacă  de  cioarecul  în­  privirea  bătrinului,  dar  moş  Tănase  rîde  şiret
           gălbenit,  plin  de  dungi  de  cătran.  Pipa  işi   cu  ochii  mici,  galbini,  şi  nu  se  dă.  Dela  o
           deschide  ochiul  de  jar  luminos,  înviora^,  şi   vreme  caută  într’una  spre  rîpile  părăului.  Tînă-
           moşul,  scuipînd  departe  pintre  dinţi,  zice  gîn-   rul  pătimaş  lunecă  iar  şi  i  se  pune  înnainte.
           ditor:  «Apoi  bine,  m’i  şoldanilor,  acum  tot   Ajuns  însă  aproape  de  rîpă,  după  cîteva  svîr-
           voifl  spune-o  dar  mai  mult  nu,  asta-i  pentru   colirî  ce  mai  făcu,  porneşte  tăvăliş  cătră  fundul
           cea din urmă. Dar întîî să-mi aduceţi caprele».  părăului  în  rîsetele  căprarului,  ce-şi  luase  pipa
             Băeţii  iar  se  privesc,  îşi  vorbesc  fără  să   din  gură,  şi  în  chiotele  de  bucurie  ale  soţilor,
           grăiască, fără nici o izbîndă.    cari  n’au  fost  aşa  de  cutezători  ca  el.  După
             «Măi,  să  fiţi  voi  hoţi»,  zice  cel  mai  mare   multe  opintiri  pe  brînci,  viteazul  ese  iar  dea­
           din  ceată  «adecă  tot  eir  să  mă  duc?  Nu  se  supra  şi  se  restoarnă  pe  coaste,  de  o  parte,
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11