Page 7 - 1905-06
P. 7

Nrul 6, 1905               LUCEAFĂRUL                        131

        grozav  de  mînios.  Moş  Tănase  îşî  poartă  zim-   atunci  porţile,  ca  prin  minune,  se  deschid,  şi
        bind  mustăţele  tunse  pe  la  cei  din  jur,  apoi   dacă  ar  fi  un  om  cu  inimă  mare  de  viteaz,
        zice  cu  glas  adine:  «Mă  Gheorghieş,  vrei  un   să  fie  acolo  aproape,  pe  vremea  asta  ar  putea
        fum  ?»  —  Acela,  fără  să  zică  ceva,  într’o  clipă   să  le  scape  pe  amîndouă,  că  zmeii  atunci  de
        e  înaintea  moşului.  Bătrînul  ia  luleaua  din  col­  somn  îs  una  cu  pămîntul.  Altă  dată  însă  nu
        ţul  gurii  şi  i-o  dă.  Ochii  umezi,  negri  strălu­  se  poate  face  nimic.  Numai  o  pasere  dacă
        cesc,  cei  doi  obraji  plini  se  îngroapă,  —  şi  de   trece  peste  minunea  aceea  de  palat  şi-l  atinge
        prin  nări  fumul  albastru  izvoreşfe  înieptat  ca   cu  aripa,  —  ori  dusă  de  vînt,  vr’o  frunză
        un şuvoiu.                         cade  pe  coperiş,  —  ţiue  de-odată  toată  glaja
          Cei  doi  bălani  mici  sosesc  şi  ei  cu  caprele,   aceea  şi  porţile  de  argint  gem,  iar  zmeii  vin
        ce-şî  saltă  pe  coastă  şuviţele  lungi  de  păr.   furtună,  rupînd  lemnele  din  cale,  de  ai  gîndi
        Asudaţi,  cu  obrajii  aprinşi,  aşteptau  acum  dela   că  aleargă  din  naintea  puştii  o  ceată  de  mi­
        bătrîn un cuvînt de laudă.         streţi.»  Copiii  ascultă  cu  ochii  duşi  şi  unii  se
          «Să  ştiţi,  măi,  că  din  aceşti  doi  voinici  vor   cutremură scurt, fără să vrea.
        eşi  nişte  pui  de  români,  cum  nu  s’a  mai  po­  «Dumneata cum le-ai văzut moş Tănase?
        menit.  Vor  fi  doi  feţi-frumoşî  mai  altcum  decît   —  Cum!  D’apoî  voi  nu  ştiţi  cine-s  eu,  măi
        cei  din  povestea  caprei  şute.  Şi  dacă  nu  vor   băeţi.  Efl  nu-s  om  ca  ceilalţi,  ci  hm!  cum  să
        scoate  ei  din  pădurea  asta,  pe  care  o  vedeţi   vă spun.»
        aci,  pe  celea  două  fete  de  ’mpărat  ce  le-aQ  fu­  îşi  bate  gura  pipei  de  palmă  să  iasă  scru­
        rat zmeii, apoi ştiu că nimeni nu le scoate!»  mul,  o  îndoapă  iar  din  beşica  soioasă,  şi-i  dă
          Vacile  cu  ugerile  aproape  ţapene,  boii  mari,   foc, mai lăsînd pe cioarec o dungă de cătran.
        cu  coarnele  strălucitoare  răsfrinte,  încet-încet   Ascultătorii  privesc  toi  mai  miraţi  la  el.  Unii
        se  adăpostesc  în  marginea  pădurii  la  umbră,   îi  aţintesc  ochii,  alţii  mustăţile,  alţii  obrajii  pă­
        între  tufişuri.  Soarele  aprinde  tot  mai  tare  văz­  roşi,  şi  tuturor  li  se  pare  caşi  cum  l-ar  vedea
        duhul  şi  căldura  joacă  în  unde  de  argint,  ce  se   pentru  întîia  oară  pe  căprar.  Acesta  clipeşte
        ivesc  şi  se  fac  nevăzute  la  toată  clipa.  Caprele   vioiu  din  ochi,  şi  se  pare  că  nici  nu  le  are
        însă  au  trebuit  întoarse  încă  odată  tot  de  cei   grija. Apoi începe iar.
        doi  viitori  feţi-frumoşi,  şi  tîrziu  se  aşezară  şi  ele   «Ştitî  voi,  măi  băeţi,  unde  se  bat  munţii  în
        în  fundul  părăului,  supt  doi  stejari  reslăţiţî  de   capete  ?  Nu  ştiţi!  Apoi  eu  acolo  m’am  născut.
        pădurea mumă.                     Era  o  colibă  mică-mică  şi  cufundată  în  pămînt
         Căprarul  acuma  e  tare.  Povestea  cu  capra   mai  dihai  cum  e  a  lui  Cuţulea  Ţiganul  din
        şută  putea  să  aştepte  pe  altă  dată,  dar  acum   capu  satului.  Aci  trăia  maica,  Dumnezeu  s’o
        nici  voinicii  din  roată  nu-i  mai  prea  au  grija.   hodinească.  Acum,  nu  ştiti  cum  o  fi  trăit  ea,
        Cîte  doi-trei  vorbesc  încet,  arată  părţi  de  pădure   cum  nu,  dar  c’nd  m’am  trezit  eu  pe  lume,
        şi  par  îngrijoraţi  şi  plini  de  mirare.  De  celea   într’o  bună  dimineaţă,  ştii  cînd  de-a  dragul
        două  fete  de  ’mpărat  furate  de  zmei  nu  le   să  o  iaî  razna  pe  cîmpie,  m’am  pomenit  că  în
        spuse nimic moş Tănase pînă acum.  casă  mai  era  şi  un  purcel,  gras  colea  pepene.
         Cel  ce  a  strecurat  fumul  pe  nări,  —  mai   Am  crescut  noi  laolaltă  fără  să  ştim  nimic
        vechiu pretin al lui, — îl întreabă.  de  lumea  asta  mare.  Din  cînd  în  cînd  se
          «Auzi,  moşule,  d’apoî  trăesc  şi  acum  fetele   abătea  cîte-un  drumeţ  să  ducă  apă  dintre
        acelea de ’mpărat?                munţi,  dar  pe  mine  nu  mă  lăsa  maica  să-i
         —  Vezi  bine  că  trăesc,  măi  Gheorghieş.  Trăesc   văd.  într’o  zi  însă  nu  ştifl  ce-a  făcut  purcelul
        şi  vor  trăi  cît  veacul.  Şi  să  le  vedeţi,  ce  chi­  ce  nu,  că  tot  umblînd  cu  ritul  cum  e  data
        puri  de  mueri.  Nici  prin  gînd  nu  vă  trece  aşa   porcului,  i  s’a  oprit  un  os  în  gît  şi  a  crăpat.
        ceva, nici prin gînd.             Şi  tot  în  clipa  aceea  îşi  dădu  şi  maica  sufletul.
         —  De  ce  nu  ies  şi  afară,  ori  cel  puţin  prin   Acum  eQ,  cu  mintea  ce  o  aveam,  mi-am  zis
        poenî, moşule, să le vedem şi noi ?»  aşa:  mă  Tănase,  dragul  meu,  aici  nu  poate  fi
         Unul dela spate îi taie vorba.   lucru  curat,  ia-ţi  catrafusele  şi  te  cam  mai  du,
         «Să  iasă!  d'apoi  să  vezi  că  li  frică.  Măriuţa   că-i  largă  lumea.  Şi  aşa  am  tot  venit,  am  tot
        noastră  nu  iasă  cît  ce  dă  o  geană  de  ’ntune-   venit,  pînă  ce  m’am  trezit  aici  în  sat.  Dar
        rec  nici  din  casă.  Zice  că  sînt  stahil!  Tata   pacoste  ca  aia  pe  mine:  Nu  puteam  durmi  nici
        zice  că  nu-i  nici  dracu,  şi  că  «inimă  de  femee   cu  un  ochiu.  Dar  nici  acum  nu  pot!  Uită,  de
        şi pace». Cum să iasă, mă, dacă li frică ?  pildă,  voi  gîndiţi  că  dorm,  cînd  stati  cîte-o
         —  Adecă,  drept  vorbind,  frate  Ionică,  la  acestea   după  amiază  întreagă  aici  supt  stejar,  şi  voi
        nu  li  frică.  Dar  nu  pot.  Porţile  mari  de  argint   îmi  grijiţi  caprele?  Dar  nu  dorm,  dragii  mei,
        a  palatelor,  cari  îs  numai  şi  numai  de  glaje,   că  nu  poate  moşu  durmi:  atunci  eu  povestesc
        îs  vecinie  încuiate  în  calea  tinereţii  lor.  Numai   cu oamenii ce-au trecut pe ceealaltă lume!»
        un  ceas  este,  după  miezul  nopţii,  cînd  dorm   Moş  Tănase   trage   cîte-va  fumuri  groase
        şi  frunzele  de  pe  stejarii  cei  mai  înalţi,  numai  unul după altul şi le trece prin nări. Ochii
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12