Page 12 - 1905-07

Nrul 7, 1905 LUCEAFĂRUL 157

ZELka HERŞ.

Cum s.a răzimat de pervazul uşii,, chipul lui poliţă îl numeşte: «dragă Herş»; la alegeri co­
plin, rotunzit de-un trai fără multe griji, se rniţele suprem al comitatului îi cere «părerea
desemna în conturi uriaşe pe duşumeaua criş- competentă» şi «sprijinul preţios» . . .
mel, formîad o. mare pată de umbră, alături Zelig Herş zimbea înainte şi-şi mîngăia barba.
de o mulţime de alte pete mărunte, de prove­ Dela o vreme se întoarse.
nienţă dubie. «Săli, ia vezi de masa din grădină, că vin
Zelig Herş, stăpînul crîşmel din capul satu­
lui, zimbia. boerii».
Cu stingă îşi mîngâia barba roşie ca griul «Boerii» lui Herş erau trei: notarăşul, doc­
copt, iar cu dreapta, dată după spate, bătea torul şi părintele din sat, cari zi de zi veneau
tactul unul cîntec strămoşesc. Din vreme în să guste din vinul lui Herş. De astădată însă
vreme îl însoţia cu o melodie ciudată, trâgă- erau patru.
nată, îngînatâ printre buzele abia deschise. «Jupîne Herş, mai ai din vinul cel de ieri?
«Hoideri... hoideri... hohoi...» — îl întrebă notarăşul, trîntindu-şi pălăria pe
Pe drumul de ţară treceau, scîrţăind, căruţe masă. Comisia a trecut prin sat săptămîna tre­
grele, încărcate cu rodul cimpurilor. cută şi ’n curînd n are să mai vie. «Prietinul»
«Hună ziua, jupine Herş! Hei, da bun lucru Herş nu mai e, aşadar, decît «jupînul» Herş.
mal aî şi dta. Cît ii ziulica te tot soreşti şi iar — Cum să n’ain, domnule notar? — Herş
te soreşti.» face semn soţiei sale să aducă vin. — Ce-i
Herş mal răspundea cui îi răspundea, dădea
din cap, zimbia mereu şi-şi ingîna înainte cin-
tecul.
«Hoidiridi...»
«Zelig leben, main Solin, — îl spusese.tată-
sâu cînd erau să părăsiască satul lor aruncat
într’un colţ pustiu al Galiţiei, — Zelig-leben,
ascultă vorba unui om păţit. Multe vei avea
să mal păţeşti şi tu, dar nu-ţl perde nădejdea;
spune totdeauna adevărul şi zimbeşte. Oamenii
te vor huli, te vor batjocuri şi prigoni, dar tu
nu te supără, ci spune-le advârul şi zimbeşte.
Asta e moştenirea ce ţi-o dau acuma, cînd por­
nim pe un drum care nu ştiu unde va avea
sfirşit.»
Zelig Herş n’a prea înţeles rostul sfatului
părintesc, dar l-a urmat atunci, l-a urmat şi
mai tirziu — cînd l-a înţeles. A spus ade­
vărul şi a zimbit. Bătuţi de ploi şi vînturl,
atâcaţi de cinil satelor prin cari treceau, hui­
duiţi pe-alocuri de oamenii speriaţi de schele­
tele aceste învăluite in caftane lungi, zdrenţoase,
cari pe vremuri poate să fi fost negre, — sfa­
tul li-a învins toate; a învins chiar şi jalea
după tatâ-sâu, care murise pe drum, afară în
mijlocul cîmpiei, pe margine de şanţ.
De-atuncI au trecut 25 ani. Zelig Herş a
spus adevărul şi a zimbit viaţa întreagă, şi azi
e om făcut.
Golan să nu te uiţi la el, murdar să nu-I
calci nici pe urme, aşa venise în sat, şi astăzi
«domnii dela comitat» dau mină cu el; nota-
râşul satului îi cere ca unui «bun prietin» bani
împrumut, de cîte ori vine comisia să viziteze
cassa oficiului; pretorele cercului, de obîrşie K. Loghl. Bătrlna.
dintr’o viţă de nobili, la fiecare scadenţă de