Page 13 - 1905-07

158 LUCEAFĂRUL Nrul 7, 1905
— De, Săli mi-a spus eri, că nici nu-1 per-
duse, ci-1 îmbrăcase supt cămaşă!»
~Herş nu zice nimic, ci zimbeşte, şi eşind
din grădină îngînă cîntecul său predilect:
»Hoideridi.... d i d i . . . hoi-hoi_____________ » Nici că-i
pasă, că boerii stau să crepe de rîs.
»Sali, nu uita că boerii astăzi au beut o
halbă mai mult, decît a beut . . . , Hoidiridi...
hoi-hoi...»
Crîşma încă-î plină. Bătrîni şi tineri, bărbaţi,
neveste, copii vin mereu-mereu. Unii pleacă
în curînd, cei mai mulţi rămîn şi să aşează la
mese.
Moş Ion stă pe gînduri să mai bea sau să
nu mai bea. A beut pînă acum 3 «porţii» şi
a făgăduit nevestii, că nu va mai bea de loc.
Herş, răzimat de tarabă, îi observă nehotărîrea.
«Bine faci, moş Ion, nu mai bea. Nu-i bun
rachiul pentru bătrîni, şi-apol i-ai făgăduit şi
nevestii că nu mai beai.»
Zelig Herş ştie tot ce se întîmplă în sat.
Fr. Stordc. Plachetă. «Ce nu-I bun, ce-am făgăduit? Că doară
eu am cîştigat banii nu ea. Ia, mai adă-mi o
«porţie» mare.
drept n’am mal avut decît o jumătate de buto­ — Cum vreai, moş Ion. — şi Herş ii aduce,
iaş, dar am pus-o pe Săli să-l umple — cu apă». zimbind, o sticlă.
«Boerii» izbucnesc în rîs. Şi aşa merge asta zi de zi, sară de sară,
«Al naibii om, Herş ăsta. — Apoi gustînd şi Herş pune ban lîngă ban, zlot lingă zlot,
din vinul ce-1 adusese Sah, se uită unul la galben lîngă galben, — şi zimbeşte mereu.
altul şi clipesc din ochi. — Bun! Jupîne Herş, Se vede deja de pe acum în palatul său pro­
n’ar trebui să aştepţi pînă se sfirşeşte butoia­ priu, se vede ridicat pentru «merite personale» la
şul, ci să-ţi aduci încă de acum altul». rang de «nemeş», stăpin peste caleasă şi cai pro­
Zelig Herş zimbeşte. prii, serbătorit de toţi cei cari azi numai peste
«Saii să nu uiţi să-mi aduci mine aminte, umere se uită la e l . . . Şi Zelig Herş zimbeşte
să mai torn ceva apă în butoiaş». fericit şi-şi mîngăie barba.
«Boerii» se veselesc, Herş intră în crişmă. Aceiaşi moştenire o s’o lese şi el fiilor săi:
Un ficioraş a «găsit» pe supt garduri ciţiva să spună adevărul şi să zimbească, căci ade­
coceni de cucuruz şi-i aduce jupînului Herş, vărul spus cu un zimbet glumeţ e totdeauna
care în schimb îi dă o gură de rachiu şi un cea mai primejdioasă minciună.., m. Aegea.
pachet de tăbac.
«De-i mai găsi, fătul meu, ceva: ouă, unt,
pui sau orice, adă-le numai mie, că nu ţi le CUVÎNTUL.
cer în cinste. Jupînul Herş are totdeauna ra­
chiu şi tăbac, pentru ce-i ce ţin la el». Un freamăt trece prin pădure...
Herş zimbeşte, căci ştie că mine-poimîne Moşnegii de pe culme plîng,
îşi pleacă vîrfurile sure
Petruţ va «găsi» pe supt garduri ce-a cerut : în faţa tînăruluî crîng.
şi ouă, şi unt, şi puişori. . .
«Jupîne Herş! — se aude glasul notarului, iar florile de primăvară
să ne mai aduci o jumătate! Ridică capetele sus,
Şoptind în ruga ior de seară
— Ei, ce-i cu «laibăru»? îl întîmpină la in­ Cuvîntul care li s'a spus.
trare în grădină, doctorul. E o glumă vechie
cu care-1 năcăjesc boerii. Ci-că vara trecută, De peste munţi, pe supt ruine,
cînd se scălda odată în rin, cineva i-a furat A curs cu apele la noi,
S’a ridicat în lumi senine
jiletca. — încă tot n’ai dat de el?» Şi crîngul l-a beut din ploi.
Herş n’are vreme să răspundă, căci notarul
îl ia pe dinainte. Pe pietrile dela morminte
«L-a găsit.» Salcîmii ’n flori s’au scuturat...
Dormiţi în pace, umbre sfinte,
Boerii-s curioşi. Dormiţi.. cuvîntul a ’nviat!
«Şi, zăD, l-a găsit? Maria Cunţan.