Page 4 - 1905-07

Nrul 7, 1905 LUCEAFĂRUL 149

CRĂIŞORUL.

Ileana, fata cea mal mare a Iul Joldea, nu de dînsa, în umbră, o mişcare uşoară. Era
putu dormi pînă într’un tîrziQ, după miezul soră-sa; niciea nu dormea. îi auzi glasul, şoptind:
nopţii. Bătrîniî spărseseră sfatul, şi focul murea «Tu nu dormi, Ileană ?
într’o pară albăstria, jucînd aripi mari de um­ — Nu pot dormi... răspunse fata. Mă gîn-
bră pe zidurile de întunerec ale poeniî. Din desc . . .
cînd în cînd, la scmcitul speriat al unul copil, — Şi eu mă gîndesc că are să ardă mîne
cîte-o umbră se ridica. Urmau lungi răstimpuri satul şi să rămînem pe drumuri...
de tăcere, o tăcere adîncă, par’că împietriseră — Poate n'o arde, răspunse Ileana. N’al
codrii. în tăcerea aceasta treceau înfiorări slabe auzit vorbindu-se ? ... Vin feciorii, cu Iancu. .
prin frunzişuri, ca şopote de valuri, din cînd — Ce s’aud ? Nu vine nimeni. Vin mal
în cînd. Un strigăt apoi înfiora adîncurile, o curînd honvezii... De-om scăpa noi cu v’aţa ...
ehemare jalnică de pasere singuratecă. Satul e prăpădit, asta o ştiu bine...»
Ileana lui Joldea nu putea dormi. Se întorcea O clipă tăcură. Se gîndeau amîndouă.
pe o parte, se întorcea pe alta pe căpătîiul de «Tu, Mărie, zise deodată sora mal mare, ţii
muşchiu, închidea strîns ochii, cerca să rămîe minte cînd am fost în oraş ?
multă vreme nemişcată, dar dintr’odată se — Ştiu ... EI ?
trezea privind la lumina slabă care tremura în — îţi aduci aminte de feciorul ăla străin ? . . .
poiană. Şi gîndurile colindaţi neastîmpărate, Era mîndru... şi vorbea tare... S’a uitat la
rătăceau pe drumuri depărtate, muntene, se în- noi... îţi aduci aminte ?
turnafl spre căminul părăsit, căutau să aducă — Nu, eu îmi aduc aminte de Nicolae
acolo, în licăririle focului, umbra cumplitului numai . . .»
fecior la numele căruia tremurau domnii şi mur­ Şi în umbră porni înnăbuşit un rîs repede.
mura o ţară întreagă. . . Crăişorul ... Crăişorul-
Munţilor... Cine o fi fiind el de pleacă aşa
cetele de feciori spre dînsul, şi vorbesc într’aşa
chip bătrîniî, ca despre Horia ?
îşi aducea aminte de fiecare dată cînd fusese
cu alte surate şi cu părinţii la Hălmagiu, la
Găina şi în oraş la Abrud... Acuma cerca
să-şî amintească de fiecare ceas petrecut acolo,
de petrecerile prin cari trecuse, de cetele de
feciori din alte părţi pe care le întîlnise. A văzut
ea oare vreodată pe acela despre care mersese
vestea pînă la împăratul ? Cum putea să fie?
Negreşit mal mîndru şi mal puternic decît toţi.
Şi în amintirile el, fata par’că îl vedea, înalt
şi falnic, pe calu-I alb despre care spunea pă­
rintele Marcu. Şî par’că îl privise odată aevea
în faţă, în oraş, la Abrud; par’că privise odată
pe acela pe care toţi îl aşteptai! cu inimile
înfierbîntate ...
Trebuia să vie, nu se poate. Trebuia să vie
să le dea ajutor în urgia care căzuse asupra lor.
Şi fata privi spre partea aceia a poeniî care
era deschisă spre văl. Cerul, departe, era rumân.
Ardeau satele! • Ileana Joldel oftă şi închise o
clipă ochii. Ce va fi făcînd căsuţa rămasă pustie
în sat? Se va preface şi ea în cenuşă, şi cu
toţii vor rămînea pe drumuri, cerşind şi bătînd
din poartă în poartă, ca ’n alte vremuri de
amar, despre care grăia cu întristare bătrînul
bunic Marcu, preotul.
în gîndurile el amare, un suspin, un oftat
mal tare o cutremură. Şi îndată simţi aproape
lp. Strumbulescu. Cioban.