Page 9 - 1905-07

154 LUCEAFĂRUL Nrul 7, 1905

Te vel fi îngrozit deja. Voiam
numai să te pregătesc pentru vii­
toarea ta viaţă. La universitate e
obiceiul să-şi închipue fiecare, că
numai cariera lui preţueşte ceva.
In realitate toate, toate îşi vor
avea importanţa lor şi pentru fie­
care din ele îţi trebue inclinare
specială.
Tu n’aî avea ce să cauţi la
medicină, de pildă. Rămîî tu la
catedra de profesoară, să Ie spui
copilelor lucruri bune şi frumoase,
deşi, poate ele nu vor mal crede
în spusele tale, după cîţiva ani...
E şi aceasta o cerinţa a vieţii!
Depeşează-mî precis cu care
tren soseşti, să te aştept la gară.
Sper că o să rămîî în cuartir
cu mine, la mătuşa mea. Nu te supăra de scri­
soarea mea; o să ne înţelegem foarte bine
Leri dragă! Trebue să fac analiza amănunţită
a nervului optic şi am un scalpel ager şi. . . împreună. Nu sînt eu aşa de rea chiar; îmi
place numai să fac haz de filozoftărî, căci şi
tînărul nici nu era urît săracul, poate nici nu eî îşi iau faţă de noi nişte aere platonice,
e vorbă de sinucidere ci de o crimă. La vîrsta de-mî vine să rid de eî. Mal ales domnişoa­
asta băieţii nu se sinucid nici odată; fetele rele dela filozofie sînt aşa de curioase! Nici
încă numai arare.
nu-mi vine să cred chiar serios în decisul tăfl
Nu te mira, dragă, de grozăviile pe cari ţi-le de a veni la universitate. Te-al certat cu idea­
scriu. Nu vreafi să-mi dau aere, dar m’am lul tău (cum îl şi chiamă ?) şi vil aci; pe
schimbat mult de cînd sînt la medicină. Am urmă, dacă îl vezi odată pe stradă şi-ţî face
văzut atîtea boale şi atîta mizerie în lumea ochi dulci, te-aî topit, cu toată setea ta de
asta, încît, Dumnezeu să mă ierte, mă gîndiam ştiinţă ...
une ori: oare la ce mal sîntem şi noi pe lu­ Asta ar fi o slăbiciune nemaipomenită!
mea asta ?
Dacă tu vil odată aici, să-tî lapezl acasă
Am devenit mal nemiloasă Ia aparenţă, dar
aievea par’că sînt mal miloasă ca pînă acum. inima de naivă din provincie. Poţi să te măriţi
mal tîrziu, dacă tocmai vrei, dar fără mare
Admit emoţiunea profesorului vostru de filolo­ grabă şi fără de a renunţa la mîndria ta de
gie puntru trecerea lui y în i, dar admite-o şi fată independentă, care e harnică să trăiască
tu pe a noastră. Mal săptămîna trecută am singură în lume! . . .
făcut inspecţie la clinică în secţia tuberculoşilor,
cari sînt izolat! cu totul. Profesorul nostru, Scrie-mî curînd, te sărut şi te doresc
care pururea glumeşte, ne-a arătat o copilă ca A ta iubitoare
de cincisprezece ani: «Vezi, dşoară, mi-a zis Didina.»
el încet, copila asta peste trei săptămînl e
moartă». Era aşa de frumoasă, aşa de sănă­
toasă la aparenţă şi de inconştie de primejdia, Cetise de atîtea ori scrisoarea aceasta, încît
ce o ameninţa, încît răspundea veselă la între­ o ştia aproape pe din afară, şi cu toate că n’o
bările medicului, care îl spunea glume, pînă înţelegea pe deplin, era cuprinsă de un fel de
ce am băgat de seamă, că-şî scoate repede admiraţie pentru prietina eî, care era aşa de
ochelarii şi-şi şterge ochii cu un gest grăbit. învăţată şi ştia scrie lucruri atît de minunate.
— Ce-I, domnule profesor? îl întreb, ca şi Se apucase de cîteva ori să-î răspundă.
cînd n’aşl fi înţeles. Cum însă îşi concentra toată puterea ca să-I
— Nimic ... poate ceva fum, nu ştiu de scrie frumos, evocîndu-şî în memorie fraze de
unde. .. prin romane ungureşti, sau din autorii peda­
Nu era fum deci, dragă, era plînsul unui gogici, rupea scrisoarea întotdeauna. Vedea
savant, care îşl^.recunoaşte neputinţa în faţa ea bine, cît de superioară e Didina, şi cît de
unellboale înfricoşate 1 ridiculă e, cînd încearcă să-î răspundă la acelaşi
Dar ce-ţl înşir eu ? nivou.