Page 10 - 1905-08
P. 10

174                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 8, 1905

           ştiut  ce  vrea,  un  copil  încă,  el  a  găsit  calea   cele  mal  subtile  sentimente.  Ca  să  poată  face
           adevărată pe care să ajungă la nemurire.  aceasta  trebuia,  însă,  fireşte,  să  aibă  liber­
             In  privinţa  asta  îmi  par  caracteristice  unele   tate  deplină,  să  poată  lungi  vorba  unde  i  se
           trăsuri în activitatea lui.        părea  necesar,  s’o  scurteze  unde  un  cuvînt
             Astfel  ne  miră  cum  de  în  tot  ce  a  scris  pînă   putea  să  redea  întocmai  noţiunea  de  esprimat,
           acuma  nu  găsim  o  singură  poezie  în  vers  po­  să-şi  făurească  strofa  după  cursul  limbel,  nu  in­
           pular  la  poetul,  care  a  pătruns  mal  adînc  în   vers, ca la sonet.
           sufletul  poporului,  la  cel  ce  a  mărturisit  însuşi   Iată  de  ce  limba  Iul  Coşbuc  e  lipsită  aproape
           în  Nota  dela  finea  volumului  «Fire  de  tort»,   cu  desăvîrşire  de  neologisme,  mal  ales  in  poe­
           că  «am  cetit  şi  citesc  toate  poeziile  poporale   ziile  lui  mal  vechi.  în  cele  mal  noul  le  întîlnim
           cari  se  publică  pretutindeni:  şi  cele  din  Mara-   pe  ici  pe  colo  —  şi  e  bine  că  le-a  făcut  şi
           murăş,  caşi  cele  din  Bucovina,  ca  şi  cele  din   lor  loc,  căci  multe  din  ele  au  fost  plantate  cu
           Macedonia».                        rădăcini  sănătoase  în  limba  noastră  literară  de
             Versuri  populare  au  scris  Alexandri  şi  Emi-   poeţi  mari.  Un  neologism  apare  însă  chiar  în
            nescu.  Cel  dinţii,  descoperitorul  lor,  le-a  imitat   cele  mal  vechi  poezii  de  Coşbuc  şi  şi-a  men­
            căci  simţul  săfi  artistic  a  recunoscut  îndată   ţinut locul şi în versurile de mal tîrzifi.
            adînca  poezie  a  literaturel  populare.  Dar  Ale­  E cuvîntul laş.
            xandri  cunoştea  prea  puţin  poporul  şi  deşi
                                                      «Viaţa-1 datorie grea
            ochiul  său  ager  a  zărit  dintru  început  cele  mal   Şi Iaşii se ’ngrozesc de ea —
            multe  frumseţl  externe  ale  versului  popular,  el   Să aibă tot cel l a ş i  ar vrea
            n’a  putut  pătrunde  în  adîncimile,  în  sufletul   Pe neluptat....»
            lor.  De  aceea  imitaţiile  lui  sună  numai  a  vers   Spunea bătrnul sfetnic mamei lui Fulger.
            popular,  de  aceea  îndreptările  pe  cari  le-a  făcut   Vlahuţă a format cuvîntul mişelnic.şi l-a aşe­
            în  colecţia  sa  conţin  de  cele  mal  multe  ori   zat atît de bine în versul dintîl al poeziei «Din
            note  falşe.  Altfel  Eminescu.  Acesta  n’a  imitat,   prag», încît el va rămînea de veci. Poporul
            ci  a  creat  versuri  populare.  El  a  cutre : erat   zice simplu mişel. Dar «laşitatea» e o nuanţă
            toate  ţările  locuite  de  Români,  a  cunoscut  pe   a «mişelieî» pentru care lui Coşbuc îî trebuia
            Românul  de  pretutindeni,  a  pătruns  adînc  în   o expresiune proprie.
            firea,  în  sufletul  literaturel  populare,  şi  a  scris   Şi  e  caracteristic  acest  neologizm  pentru  în­
            ca  poetul  popular,  însă  mal  frumos,  căci  el  a   treg  felul  poeziilor  Iul  Coşbuc,  cari  pe  lîngă
            ştiut  ce  poate  lăsa  afară  şi  ce  poate  accentua   seninătate  clasică  conţin  o  notă  atît  de  puter­
            ca  să  nu  strice  caracterul  poeziei  populare.  «La   nică  şi  bărbătească.  El  voia  să  biciuiască  sen-
            mijloc  de  codru  des»,  «Ce  te  legeni  codrule»,   timentalizmul  romantic  şi  femenin  care  se’n-
            — iată versurile populare aduse la desăvîrşire.  cuibase în literatura noastră.
              In  această  direcţie,  după  Eminescu,  nu  mal
                                                      Copil nu ’nţeleg ce vor:
            era  nimic  de  făcut;  şi  Coşbuc  n’a  scris  nici
                                                       A plînge-I cuminţia lor.
            un vers popular.                           Dar lucrul cel mal laş în lume
              Coşbuc  n’a  scris  de  asemenea  nici  un  sonet   E un bărbat tînguitor...
            afară  de  unul,  în  care  arată  ce  ingrată  e  această
                                                 Şi  glasul  său  a  avut  răsunet.  De  aceea  Coş­
            formă  poetică.  Dar  nu  e  de  presupus  că  el,
                                               buc  nu  e  numai  un  poet  de  frunte  în  literatura
             poetul  care  a  învins  cu  atîta  uşurinţă  orice
                                               românească,  ci  şi  un  apostol,  sosind  în  mo­
             dificultăţi  de  ritm  şi  rimă,  să  nu  fi  putut  lupta
                                               mentul  cînd  era  nevoie  de el.
             cont-a  acestei  forme.  Alia  e  cauza.  Dela  început   *  *
             şi  pînă  azi  Coşbuc  a  vrut  să  arete  că  felul  de
             esprimare  al  ţăranului  şi  limba  lui  sînt  ele  în   Orcanul însuşi stă domol   Dar într’o zi la poartă,
                                               Şi ’n gîndurl dulci se perde,   Bătu,;de'drumuLgreii şi
             de  sine  în  mare  parte  poezie.  De  aceea  el  a
                                               Cînd zinele cu peptul gol    lung
             scris  totdeauna  cum  se  vorbeşte  la  ţară  şi  a
                                               Răsar pe lunca verde ...  Slăbită  şi  mal  moartă
             săvîrşit  în  privinţa  asta  minuni,  ştiind  să  redea   La ţara lor nici zmei   O fată...
             în graiul poporului cele mal adînc! gîndiri şi  n’ajung
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15