Page 11 - 1905-08

Nrul 8, 1905 LUCEAFĂRUL 175

Şi zinele încrezîndu-se în haina simplă ce o El rîde şi-o desmiardă:
purta, i-afl deschis, fără să bănuiască, că supt «Acum nu-f timp să te boceşti;
Tu vil cu mine-acasă ;
iia albă a zmeritel fete se ascunde prinţul acela
Crăiasă dacă nu mal eşti
cunoscut nouă din «Nunta Zamfiri!», atît de
Vel fi împărăteasă 1 —
falnic pe calul său în salt, Aşa a fost şi cu Coşbuc.
... cînd trecea Cine-ar fi presupus, acum douăzeci de ani,
C’un braţ în şold şi pe prăsea de băeţandrul acela îmbrăcat în cioareci şi că­
Cu celalalt. maşă ţărănească, un copil, căruia abia ÎI mija
Povestea ce-a urmat e simplă, şi mustaţa, că e un cuceritor? Lui i s’ati deschis
Intr’o zi a fost ce-a fost, porţile, cari atît de rareori se deschid pentru
Că ea n’a mers Ia horă, pămîntenl, pe tărîmal Poeziei. Dar chiar cele
a două zi iar şi tot aşa a treia oară, pînă dinţii versuri fost au atît de strălucitoare, salba
ce crăiasa zinelor a rămas învinsă de farmecul mărgelelor sale nestimate au furat minţile, au
nestimatelor ce i le arătase. Şi cînd ea-şî zmulge învins pe crăiasa Zinelor, care prin el a fost
părul pocăită, ridicată la treapta de împărăteasă.
Dr. Sextil Puşcariu.
DESPRE COŞBUC.
Gheorghe Coşbuc omul este tot atît de in­ şi improvisaţiunile ce fac ţăranii cu aceste pri­
teresant ca — poetul. Ear eu n’am să fac nici lejuri.
biografie, nici recensiune, ci am să scot în Ni-a vorbit de şaga de pe la şezători şi de
evidenţă cîteva din întîmplările prin cari a tre­ bocetele de pe la înmormîntărl... In sfîrşit
cut omul-poet. despre întreaga comoară de imp-esii ce o
Ş’anume am să încep cu epoca sosirii lui adusese cu sine din satul său, din munţii Nâ-
Coşbuc la Bucureşti. săudulul. Apoi despre ştrengăriile dela gimna-
siu. Povestea şi ridea din toată inima
Era în iarna dintre 1888—89. Pînă atunci
îl cunoscusem pe Coşbuc numai din nume : scri­ Ni-a vorbit d’asemenî despre vara din urmă,
sese mai multe poezii în «Tribuna» dela Sibiiu. pe care a petrecut-o la Gura-Rîuluî (lîngă S -
Intr’o seară Bogdan-Duică îmi spune că: biiu). Lăuda pe popa Manta şi pe «taica» Ivan
«E aici Coşbuc». — «Unde?» — «Dincolo», (notarul)... «Ce mal oameni de petrecere şi
— adecă în odaia de alături, în care locuia cum cîntă popa Manta», zicea. «Dar Dini a lui
Duică. (Stăm în aceeaşi casă). Cunţan (profesorul din SibiiQ) ce mai ştrengă­
reai că !» — Şi ne povestea că are ochii ve zi,
Curios ca să-l văd, trec dincolo. Ne salutăm
«drăcoşl», că umbla cu părul despletit; — avea
caşi cînd ne-am fi cunoscut de cînd lumea şi păr bogat şi mare. (Dini a murit, la Berlin,
nu ne-am fi despărţit decit erl.
după ce terminase cu succes strălucit conserva­
Coşbuc avea atunci vre-o douăzeci de ani. torul dela Lipsea)... «Ear bătrînul Cunţan e
Statură mijlocie, îmbrăcăminte sărăcăciosă, barbă un om de aur»... Şi ni-a vorbit de Duminicile
care creştea nesupărată de bărbier, mustlcioră petrecute în sînul familiei Cunţan, cum după
ce sta cum îl plăcea, faţă destul de palidă, cîte un prînz bun improviza la adresa fiecărui
ochii însă, ochii erau de poet 1 Mari, schintei- membru al familiei şi a oaspeţilor cîte-va versuri
torl şi d’o bunătate şi veselie de copil. hazlii. Ne a şi recitat dintre ele... (Poeta Maria
»Slavicî mi-a zis să vin la Bucureşti... In- Cunţan le ştie pe toate !) Ne recita apoi crimpee
tr’una m’a tot îndemnat. Dar ce să fac eu aici? din baladele şi idilele ce avea de gînd să scrie
— EI, asta e, o să-ţi găseşti şi tu vre-un că- ş’un plan întreg ne desfăşura asupra celor ce
pătîl», — ii răspundeam noi şi puserăm ciai- are de gînd să lucreze. II admiram memoria,
nicul în activitate. Am stat de poveşti pînă căci mii de versuri ştia.
după miezul nopţii. Poetul nostru se încălzise, Ş’apol ce temperament şi fire fericită : bani
ciaiurl nu mal ştiu cîte am beut, dar ţin minte nu avea, nici vre-o perspectivă nu-şi făcea că o
că ne fărmecase cu poveştile. s’ajungă să cîştige ceva... O zi ca alta însă
Ni-a povestit de satul lui, cum a fost odată era fără griji şi nu se gîndea decît la Zamfira
cu fratele său la vinat şi s’au urcat într’un lui şi la celelalte eroine şi eroi din poeziile ce
arbore, de frici lupilor, — cum şi-a petrecut le-a scris mal tîrziu şi cari azi sînt podoabe ale
la ospeţe, recita strigături (la plăcinte), chiuituri literaturel româneşti.