Page 13 - 1905-08

Nul 8, 1905 LUCEAFĂRUL__________________________________________________ T77

ÎMPĂCARE.
Vasile Lupaşcu de cîteva zile are ceva pe sălbatici! — Asta-î muncă de 2 ceasuri şi tu
suflet, ce nu-î lasă o clipă de linişte, şi-l face ţi-ai prăpădit o zi întreagă. De ce n’ai stat
să nu fie mulţumit de. nimica. Pe slugă il acasă, pămintosule, încalţe se odihneau boii».
scoală pînă a nu se crepa de ziuă, şi nici nu Lui Georgică iar ii venea ciuda, şi scoţînd
aşteaptă să-şi adune finul din esle cei patru răstelele, lăsâ jugul să cădi de sus şi mai ardea
boi ca patru urşi, şi răcneşte: «Mă, prăpâditule! cu pleasna de fuior pe un bou, ce nu-şi căuta
tu vei muri dc somn, cînd vei muri! Uite, pe îndată de drum. — «Măi, mâi, pare că ţi-ai
ce vreme sîntem, şi plugul tă£x încă e supt perdut minţile!» striga popa, dar Georgică se
şopron. înjugă odată şi porneşte şi să nu te făcea că nu-1 aude.
mai văd!» «Mai lasă feciorul în pace, măi omule,
Boii mari îşi răstoarnă greoi capetele ca să că-1 faci de-şi ureşte zilele. Pin’ acum: că
le încapă coarnele largi pe uşa grajdului, şi Georgică aşa, că Georgică pe dincolea, că fi­
îşi mişcă pe ’ndeletc Iăstarele, apropiindu-se de cior harnic ca Geoigicâ nu-î, şi acum hop 1
jug. Georgică, un flăcăiandru oacheş, pirjol de de-odată ţi s’a stricat fierea ! Din leneş, din
aprig, îmr’o clipă închide giturile groase în prost, din ticălos nu-1 mai slăbeşti! Ce-i cu
jugurile lucii, petrece funiile printre coarnele tine, omule?» Preuteasa le zise toate acestea
răsucite, strălucitoare, şi făcîndu-şî repede cruce, în pridvor unde veni şi popa, le spuse încet,
pocneşte din şerpele cu coada subţire de fuior, ca să nu o audă nime altul.
pe de-asupra boilor. — Nu auzise atîtea cuvinte «Ai putea şi tu să-ţi ţii gura, şi să nu
aspre şi grele din gura stăpînului pînă mal te mesteci unde nu-ţî ferbe oala. Tu te pricepi
alaltăerî, de cind îl slujeşte, şi acesta e al trei­ la plug şi la vite ori eu ?» răspunde răstit
lea an decînd se apuca mai intîl sfios de muncă, Vasile Lupaşcu.
aici, în curtea asta. Dinţii i-a fost ruşine, cînd Femeia se învîrti într’un călcîiîi şi intră în
stăpînul a început să-l mustie, aşa din bun casă. Ce avea omul de cîteva zile ? N’a făcut
senin; mai tîrziu, văzînd că nu are nici o. vină, nimic să-l supere, n’a dat nici o nenorocire
îi veni ciudă, şi fără să vrea, înieptă cu putere peste ei. Ba din potrivă, lată fata lor abia de-o
poarta, cînd o deschise să iasă plugul. «Trîn- săptămînă e acasă, pe vacanţele de paşti, şi popa
ti-ţi-o-ai de cap», se auzia din curte glasul lui nu a aflat pînă acuma trei vorbe dulci şi
Vasile Lupaşcu. — Pe drum însă îi trecu năca­ mîngâioase pentru copilă. Ce va gîndi Emilia ?
zul şi se gindia: «Oare ce năcaz să aibă pă­ Că cine ştie ce traiu rău s a încuibat în casă
rintele, de-i aşa de cătrănit?» Acasă sînt toţi la ei, de cînd n’a mai fost pe acasă. Atîta ar
sănătoşi. Domnişoara a venit numai de o săptâ- mai trebui! Să-i întunece astfel cîteva clipe
mînă acasă, şi-i albă şi fragedă ca un crin, senine ce trebue să le aibă acum, după atîta
şi ciripitoare ca o vrabie. Alte supărări de unde întunerec şi răcoare de ziduri. De dînsa nu-i
să aibă ?» — Dar după ce boii se puneau in pasă. Ea, preoteasa, ştie să rabde şi să tacă.
brazdă, şi limbile de fer ale plugului intrau Ba încă de tăcut prea tace uneori.
adine în pămîntul umed, răsturnînd brazde Georgică legă bine boii şi Ie umplu ieslele.
groase şi jilave, strălucitoare
supt lumina soarelui tînăr,Geor-
gică îşi uită şi de năcazurile
lui, şi de popa. In mirosul
proaspăt, călduţ, de pămînt nou,
0 moleşire dulce i se vărsa în
tot trupul, şi ca un văl uşor
1 se punea pe ochi. In adîncul
sufletului i se trezeau doine
uitate, şi ţinînd cu o mînă
de coarnele plugului, cu biciul
pe spate, trăgâna cîntece cu
«frunză verde», cu dor de pri­
măvară, şi încă de ceva.
Dar seara cînd se întorcea,
părintele îl lua la întrebări, tot
aşa de răstit ca şi dimineaţa.
— «Pînă unde-ai arat ? — Pînă
la cele două tufe de trandafiri
GIMNAZIUL VECHIO DIN NÂSĂUD.