Page 14 - 1905-08
P. 14
178 _____________________________ LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1905
Patru oameni ce sepaserâ azi in grădină, po aceie poruncitoare îi opreau vorbele în gît,
vesteau în uşă, slobozind nori uşori din lulele. — şi acum, pe deasupra, era şi Emilia acasă.
Sluga îşi răsuci o ţigară şi merse s’o aprindă. Afară e răcoare şi numai o lumină blîndă de
«Da te-a luat părintele ca de la oale, stele, căci luna era numai o secere de argint.
fîrtate. Dar oricît de răcoare să fie, şi oricît s’ar
— xNu te supăra, zise altul, că noi încă am plimba Vasile Lupaşcu pe cărările nouă din
jucat astăzi. Ne-a dat sudorile pînă am brodit grădină, — nu se poate răcori. Se opreşte din
cărările aşa cam ii plac dlui. Pasă-mi-te toţi cînd în cînd, îşi freacă fruntea, oftează greu...
oamenii-s cu nărav cîte odată». Directorul şcolar nu-i mai iasă din minte. îl
Numai cîteva zile mai erau pînă se intra în vede şi acum cu burta rotundă, cu ceafa groasă,
săptămîna mare. Văzduhul subţire, îmbalzamat cu o bărbie ca aceea şi cu doi ochi mici vi
chema spre înnălţimile, pe cari se aprindeau cleni, aproape cufundaţi în grăsime. Nimerise
stelele tremurătoare. Cina se făcu repede — chiar în oara cînd el, preotul, catechiza copiii.
mîncări de post ca la toţi românii, şi oamenii Şi nu i-a dat nici mîna de bine-v’am găsit, ci
ce lucrară în grădină, sârutind mîna părintelui o simplă înclinare din cap. întreabă pe băeţi
eş ră grabnic pe portiţa, ce se izbi de treî-orî cuvinte ungureşti, şi ei ştiu ce ştiu, dar fraze
pînă să se închidă, şi de care muşca acum un întregi, vezî-bine că nu puteau înşgheba. Stră
cine mare tărcat, cu botul lat, — aflase tirziu nută directorul, îşi ascunde obrajii într’o batistă
că sînt oaspeţi, cari trebue petrecuţi. roşie, mare cit o năframă de cap, şi apoi se
La cină în casă Vasile Lupaşcu nu îmbucă ’ntoarce cătră preot, — ştia bine româneşte.
aproape nimic, spre marea supărare a domni «Dacă după Paşti nu veţi face şcoală nouă,
şoarei, care pregătise topşa cu brînză în aceea apoi vom face noi, statul, una, ştii colea, ca la
sară. oraş! D’apoi şcoală-i asta, domnule? Ce păreţi
«Părinte, «placă-ţî», zise preuteasa. Va veni îs aceia? Ce tavan e afumătura de sus? Fe-
ca mine săptămîna mare, şi atunci va irebui să reştile crezi că pot fi tot aşa de mici şi oarbe
ajunî mai mult, că te vor îmbulzi cu spovedirile.» şi la şcoală, ca la casa parochialâ a Dtale ?
Preotul nu zise nimic, ci-şî tot luneca dege Asta nu-î şcoală, dle, ci curat coteţ. Dar las’
tele pe frunte. Cu părul negru, lung, peptenat că facem noi şcoli, de vi se va ’nnăcri sufletul.
ind;răpt, cu ochi aprinşi supt sprîncene dese, Avem drept, şi vom şi face.
cu barba rotundă, bogată, Vasile Lupaşcu era — Dle director, o aşa batjocură din partea
încă om în floarea vrîstei. Preuteasa era mal Dtale . . .
trecută ca el. Vezi bine că mai, doar greutăţile — Ce batjocură? Nu-i coteţ? Dacă nu faceţi
zilnice din familie nu bărbatul, ci femeea le edificiu corăspunzător, vă închidem coliba asta,
indurâ. Pentru aceea totuşi cine se uită la fată şi facem noi.
înn ltă şi mlădioasă, cu fruntea de zăpadă, cu O aşa batjocură nu a mai păţit Vasile Lu
obrajii de crin, şi in mijlocul crinilor garoafe paşcu. în faţa băeţilor să spună că şcoala cea
invoalte, roşii ca sîngele, şi cine bagă de sama românească, a lor, e un coteţ! Ar fi voit să
gura mică, — vede că Emilia samănă cu alerge după el afară, şi să-l întrebe, cu ce drept
preuteasa. le spune toate acestea, dar privirile speriate ale
în liniştea grea din chilie, femeile priviau una copiilor îl ţintuiră acolo.
la alta. Dacă D-lui nu vorbea, ele ce să în «E un zmintit, dragii mei, daţi-I pace,
ceapă, mai ales cind îl ştiau supărat? mai bine să vedem noi ce a pătimit domnul
într’un tîrziu Lupaşcu zise, ca trezit din ceea Isus înainte de a învia. — Spune tu, Ioane a
la ce se gîndise: Ursului, ce a făcui domnul Isus în grădina
«O săptăminâ ţi-al păpat-o, coconiţă. Mai ai L.etsemanilor ?»
ce mai aî, apoi iar la şcoală. Un glas arginţiti răspunse hotărît:
— Nici acolo nu-i va fi maî pustifl ca aici. «S’a rugat şi a asudat sudori de sînge.
Uite, că tăcem cu toţii ca ’n biserică. Nu ştiu — Da, sudori de sînge!
de ce eşti aşa de fără voe, chiar acum cînd e — Dar la Caiafa, ce i-a făcut sluga acela ?
şi Emilia acasă. — l-a dat o palmă.
— Ce bine ar fi să poată ceti muerile în — Da, i-a dat o palmă şi l-a scuipat.
capul bărbaţilor şi să vadă ce le zace pe inimă, — Şi tu Gheorghiţă, mi-al şti spune ce a
atunci ar scîpa de atitea întrebări fără de nici suferit Mîntuitorul în curtea lui Pilat?
un rost, şi cari numai îţi scurtează zilele» — şi — Acolo l-au bătut cu bice, legîndu-1 de
preotul, făcîndu-şi o cruce largă, se ridică dela stîlp, şi apoi au pus pe sfintul lui cap o cu
masă şi eşi afară, lâsind şi mai mirate pe mamă nună de spini mari, iar în spate o cruce grea-
şi pe fată. Mai ales preuteasa ar fi avut aşa o grea.
pofiă să-l spue cîteva! A mai voit ea şi de — Bine, drăguţule! Vezi, noi toţi avem de
altădată, dar nu i-a spus nimic, căci privirile purtat cîte-o cruce în spate!»
