Page 15 - 1905-08

Nrul 8, 1905 LUCEAFĂRUL 179
Lui Vasile Lupaşcu pe cărarea noauă din in medicină, Lupaşcu sta de vorbă cînd venea
grădină ii veniau in minte toate acestea, supt pe acasă. Era foarte cuminte, şi apoi ştia să
lumina blîndă a stelelor. Obrajii îi erau aprinşi, spue atitea lucruri noauă.
ochii îi ardeau. — Ştia el bine că astăzi toate Preotul simţia toată greutatea urîtâ mai ales
sînt cu putinţă. Cetise prin foi, cum se închid a purtării din urmă a dascălului. Dar vedea
rind pe rind şcoalele româneşti, cari au fost limpede că fără să dee şi el ajutorul, fără să
aflate cu vină din partea directorilor şcolari. îndemne şi el pe oameni, căci de partea lui
Dar şcoala lor, aşa cum e, a fost făcută şi e erau puţini dar cei mai avuţi — nu se poate
ţinută cu multe cheltueli. Şi cînd se ţin ezame- ridica nici o şcoală. Şi simţia şi acum vorbele
nele, acolo supt acoperişul acela vechiu de directorului: «Asta nu-î şcoală ci coteţ». Şi îl
şindrilă, între pâreţii aceia, cari nu-s prea ardeau mai mult decît dacă ar fi primit doauâ
înalţi, ochii părinţilor se umezesc de bucurie, pâlmi ruşinoase in drumul mare.
cînd îşi aud odraslele râspunzind aşa de cu­ Trebuia deci să vorbească cu dascălul. Di­
minte. — Acolo se învaţă şi cintârile bisericeşti, rectorul a fost înainte cu cinci zile, şi de a
cari le ridică inimile, la slujba dumnezeeaseâ. 2-a zi după ce s'a dus el, începind, in toată
Ce vor ajuta nişte şcoli măreţe, dacă acolo sara Lupaşcu pornia hotârit cu băţul subsuoară,
părinţii înzâdar s’ar duce la ezamene, căci nu câtră şcoală. Dar cînd ajungea lingă locuinţa
ar mai înţelege nim.c ? lui Dumitreanu, cu mult mai frumoasă şi mal
Preotul vedea că e de lipsă o şcoală noauă trainic închegată decit casa parochială, îi părea
căreia să nu-i mai poată găsi nimeni vină. Şi că zidirea aceasta severă ride de d. Şi de trecea
trebue ca îndată acum să se apuce de lucru. vr’un drumeţ pe acolo, preotul era sigur că
Pe toamnă să fie gata. acesta zimbeşte batjocoritor. Şi se întorcea
Şi fără să vrea o durere mare i se tot răs­ acasă şi mai năcăjit.
colea în suflet. De şase ani de zile, nu a mai Dar acum e Vineri înaintea săptămîniî mari,
schimbat o vorbă cu învăţătorul Dumitreanu. mine e Simbătă şi după amiaza e vecernie
Şi dascălul e de aci din sat, din gazde vechi, mare, apoi vin spovedirile şi slujbele celea
o parte din poporeni, rudele lui, ţin cu el. multe. Dacă nici în astă sară nu vorbeşte cu
Singur nu va putea face nimic, că oamenii-s Dumitreanu, apoi nu mai are cind. Şi chiar
răi. Un sentiment de ruşine mestecat cu ciudă acum în sărbători e mai potrivit ca să se spună
îi cuprindea sufletul de cite ori se gindia la oamenilor primejdia, şi ce trebue să facă.
asta. Cum se poate ca el, care a terminat Cinaseră de vreme, abia s’a înserat. Dascălul
gimnaz şi teologie, să aibă vederi atit de în­ nu şede departe. E vreme dar.
guste, şi o inimă atit de mică? Cearta a pornit Preotul simţia cum îi strînge mina dreaptă
dela preuteasa şi dela dăscăliţa: nu ştiau care bîta suptsuoarâ. Şi porni închizînd încet por­
e mai doamnă în sat. Preuteasa, vezi bine, tiţa. Pe drum îşi aduse aminte cum a trăit de
cinste mai mare, dar dăscăliţa avea mii mai bine cu dascălul la început, cît de mult ajutor
multe, şi era crescută şi ea la şcoli, şi boii au putut să dee oamenilor cu puteri unite. Şi
popii erau numai 4, iar ai dascălului 8 trun­ nu era nici om rău Dumitreanu, nici prost.
chiuri. Pretinile preutesii vorbeau de dăscăliţa Atita numai, că prea asculta de femeie, şi
că nu ştie ţine r.nd bun în casă, n’are rodiii gura acesteia era o moară stricată. Pentru gu­
aşa frumoase, — femeile ce se invîrteau pe la rile femeeşti să trăiască aşa de depărtaţi doi
dascălul mai mult, spuneau ce mîncări rele au bărbaţi, ce-s destinaţi să meargă mină în
ai popii, că-s sgirciţi, şi că nu se vor îmbogăţi mînâ? Ar fi o prostie! — Şi totuşi cînd
nici odată. Dar se intimplâ şi aşa că acestea ajunse lingă locuinţa măreaţă a dascălului,
doauâ tabere de femei voroeau şi între ele, şi aceasta îl privi iar despreţuitor, şi lui iar îi
duceai veşti noauă, de supărare, unele la preu­ veni în gînd, că ceea ce voeşte sa facă acum
teasa, altele )a dăscăliţa. Aceasta din urmă era e o laşitate. Dar îi veniră în minte băieţii din
mai rea de gură, şi Dumitreanu asculta in şcoală, aşa speriaţi cum au rămas după ce a
multe de ea. Intii doamnele nu-şi mai deterâ eşit directorul, şi simţia iar cum îi întreabă
bineţe, apoi începură să se ocolească şi băr­ despre patimile mîntuitorului, par’că auzia din
baţii. — Sînt trei ani trecuţi de cind o samă nou răspunsurile lor arginţi!, şi ca ’ntr’un văl
de oameni, prostiţi de un preot din satul vecin, depărtat vedea ochii umezi ai părinţilor, la eza­
nedemn de acest nume — pîrîse la vlâdicie pe mene. — Se hotărî.
Lupa ? cu, ci e lacom, trage din banii bisericei. Vasile Lupaşcu făcu un semn servitorului ce
Şi ne mai puţind scăpa de gura muerii, Dumi­ tocmai atunci voia să intre în curte.
treanu se puse şi el in şirul piraşilor. — N’a «Sărut mîna, părinte.
fod adevărat nimic, şi aceştia au remas cu bu­ — Acasă e dl Dumitreanu?
zele umflate, dar şi preotul cu o durere mare — Acasă da, şi e şi domnişorul Vaier acasă.
în inimi. — Cu Dumitreanu cel tînăr, student — Spune Dlui că îl rog să vie puţin afară».