Page 16 - 1905-08

180 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1905

Drept ca o lumină, preotul aştepta. Nici un Întîia zi de Paşti, după liturgie şi după pre­
gînd potrivnic nu-î mai răsări prin minte. dică, lumea multă înflorea în tot jurul bisericii.
După o luptă mare, furtuna se linişteşte. Dar Vaier mergea cu Emilia. în Ziua de Paşti zicea
nu era aşa de liniştit Dumitreanu, care eşind că trebue să o petreacă nu numai pînă la bi­
pe portiţă, privi în toate părţile, căutînd. serică, ca pînă acum, ci şi dela biserică acasă.
«Bună seara, dle învăţător. Te vei mira, că «E mare sărbătoarea asta», spunea el cu ochi
mă vezi venind la dta, şi dorind să-ţi vorbesc. strălucitori de bucurie.
Dar crede-mă a fost o ruşine, ca noi doi băr­ Preuteasa şi dăscăliţa răzbind prin mulţime,
baţi să ne luăm după gura femeilor. Altă se pomeniră că-s lîngă olaltă. Merseră citva
treabă nu avem ? Chiar avem, şi pentru asta timp aşa, fără să zică o vorbă. Ochii lor, cmd
veniam să-ţi vorbesc». nu erau plecaţi în pămînt, îşi priviau copiii, ce
Dascălul nu putea scoate o singură vorbă înaintau uşori nu departe de ele. — în urmă
din gît, ci sta cu capul plecat înainea preotului. preuteasa rupse tăcerea:
«Te vei fi întilnit şi dta, zise acesta, cu di­ «Dl Vaier a venit de mult acasă?
rectorul. Ne-a batjocorit şcoala în faţa copiilor, — Numai de vr’o 4 zile.
a spus că-î un coteţ! A zis că ne închide — Frumos băiat s’a făcut. Mai are mult la
şcoala de nu facem alta corăspunzătoare, şi universitate ?
fac ei una. Ştii dta, că azi toate-s cu putinţă. — Un an numai. — Dar e mult şi atîta.
Ai cetit prin foi. — Acum de sărbători ar fi
mai potrtvit ca să ne punem pe lucru. Să
spunem oamenilor, şi să dăm pilde noi înşine — Şi Emilia cînd a venit?
cu fapta!» Un răstimp de linişte grea. Apoi — O, e de o săptămînă acasă 1
Dumitreanu oftă adine, ca şi cînd ar fi scăpat — Aşa? Şi cît de înnaltă a crescut. Mai
de o povară grea. Şi tot atunci îşi ridică şi cînd era numai atita». Şi dăscăliţa arăta ridi-
el capul, şi sta drept ca şi preotul Zise apăsat: cîndu-şî palma cît a fost de mare. Dar cînd
«Eti am 30 de mii de cărămizi arse. Voiu şi-a ridicat mîna, fără voie şi-a ridicat şi capul
da cit va trebui, şi peatră am». spre preuteasă, şi ochii lor se întîlniră. Nu
Lui Vasile Lupaşcu îi străluciră două lacrimi erau îâi, nici plini de patimi ochii aceştia, ci
în gene. «Să ne ajute Dumnezeu, dle învăţător! numai de sfială.
— Să ne ajute, dle părinte». Emilia îşi întoarse capul: «Stai, dle Vaier,
Şi îşi strînseră pretineşte mîna, întîia oară uite doamnele. Să le aşteptăm!»
după 6 ani. Cind să plece preotul, îşi aduse Le-au aşteptat, şi dăscăliţa, îmbrăţişînd pe
de ceva aminte: «Am auzit că dl Vaier a venit Emilia, o sărută pe frunte: «Ce frumoasă te-ai
de sărbători acasă ? făcut.» Şi cînd
— Vine îndată», şi învăţătorul, sprinten ca să plece spre
un tînăr de 18 ani, alergă în casă şi veni cu Vaier. casă dăscăliţa,
Au povestit multe din viaţa zgomotoasă din Emilia zise:
capitală, unde el îşi urma studiile, ca peste «Acum dac’ai
un an să fie doctor gata. Şi popa şi dascălul venit pînă aici,
îşi amintiră şi ei întîmplări din viaţa de student, vino şi pînă la
şi plimbîndu-se pe uliţa răcoroasă, toţi trei noi 1
erau veseli. — Bine, vin,
Tîrziu preotul le întinse mîna. «Apoi dle dar mîne să
Vaier mai dă şi pe la noi. E şi Emilia acasă, ştiţi că vă am
să vedem cari sînteţi mai mari». pe toţi la prînz.
Şi chiar Duminecă, Vaier veni la preotul. EmiliaşiVa-
Acesta era iar omul de mai nainte, şi Georgică ler la sfîrşitul
nu se putea mira în deajuns, ce năcaz a avut vacanţelor] pă­
părintele zilele trecute, de l-a jucat aşa de aspru. răsiră satul cu
In casa lui Lupaşcu se făcu senin iar, dar el dulci amintiri
nu spuse nimic femeilor din toate isprăvile sale. şi cu gînduri
Emilia şi Vaier îşi aminteau jocurile din co­ şi mai dulci la
pilărie, şi el povestia cît de urît e în capitală, un frumos vi­
cîţî oameni de nimica sînt acolo, şi cit de itor. Cînd vor
sfînt e aici în satul lor. — în săptămîna mare sosi pe vară,
venia de o petrecea pînă la biserică, unde ră- şcoala ce a
mînea şi el la slujbele sfinte, cu ochii împăîn- nouă va fi ridi­
giniţi de farmecul aducerilor aminte, şi supt vraja cată jumătate.
unuigînd şi-a unui dor, ce tot mai mult îl stăpînea. I. Agtrbiceanu. ALEXANDRU COŞBUC.