Page 17 - 1905-08

Nrul 8, 1905 LUCEAFĂRUL 181

LA „BADEA 6E0R6E.“
Cine a fost cel întăifi, ce inimă înduioşată ini, cari ciuguliafi . .. cînd se deschide uşa,
de admiraţie pentru strălucitoarea frumuseţă a şi iată-1 pe badea! înalt, uscăţiv, tînăr, ne pri­
versului a prins şi a pecetluit pentru prima veşte cu o reală blîndeţă. Un moment par’că
oată, într’un singur cuvînt de cinste, vechifi, ar sta la gînduri: încurcat oare cum, îşi pleacă
dela ţară: bade, şi depărtata origine păsto­ ochii. După această scurtă nehotărîre, păşeşte
rească, şi duioasa lui înstrăinare într'un oraş rar, aşezat — ne întinde mîna, cînd dreapta,
cu prea multă lume rea, şi afecţia respectu­ cînd pe cea stîngă.
oasă, adîncă, aproape filială, pe care cu toţii «Pînă acuma n’am primit încă vizite în
o păstrăm lui badea George dela Nâsăad, tru­ păpucî?! Să vedem şi eu cum o fi!»
badurul idilic al neamului romanesc? Se aşează, preocupat dar cu voie bună, n’are
Dar poate n’a fost numai unul. .. . Dacă răbdare să nu ne întrebe, pripit cu o clătinare
bogata-i operă o va lăuda un om luminat şi măruntă şi deasă din cap, care însemna ne­
de ispravă, — ceştialalţi, între noi, să spunem dumerirea :
despre badea cel îmbelşugat la sfat, de firea «Ce să caute atîţia logofeţi la mine, acuma
lui aşezată, românească, aşa cum e el: bun şi noaptea? Ce-î porunca? E vre-un războiu ?
voios cum îl cunosc toţi preoţii săraci şi chia­ Vin tătarii? Se’nsoară careva? Ori şi-a luat
burii, şi toţi acei in:moşi dascăli şi notarâşi cineva ţilindru, şi vrea să afle cum îi stă?»
de prin satele româneşti cu cari a stat el atîtea Pe acelea timpuri mai eşia cum putea şi o
ori de poveşti, supt copacii înfloriţi, pe prispă, mică revistă literară. Noi cam umblam cu pan­
la un pâhar de vin, în desele călătorii prin tahuza din casă ’n casă după manuscrise, ne
toate ţinuturile Ţării Româneşti. era greu s’o spunem pe faţă, dintr’odată.
* * * îşi ia unul curajul:
întăia oară l-am văzut acum cîţiva ani. Pe «Să ne daţi ceva pentru revistă. ..»
atunci sta cu casa în strada Plantelor, nu de­ Se întunecă puţin, îşi trece mîna peste obraz,
parte de prelungirea marelui bulevard Carol I., şi-o ţine aşa niţel pe frunte. Apoi cu podul
care tae Bucureşti în două, dela Cotroceni palmii îşi freacă barba, — nu se uită la nici
pînă la Oborul vechiu unul dintre noi.
Aflasem repede de călduroasa primire ce o făcea «Ceva pentru revistă ?. . . de mine ? Asta-î
celor cari veniau să-l cerceteze, şi într’o bună lucru uşor! Să vă dau eu o idee! Vă văd pe
zi, o samă de pretinî, ne ducem sâ-i dăm o toţi vîrtoşi, voinici, zd-avenî. Mă luaţi pe sus,
văzută. binişor, şi mă puneţi în revista Voastră. Po­
Casa n’avea număr. Unul dintre noi a cu­ triviţi să nu-mi iasă vre-un picior afară ori
noscut-o : Printr’un gang, pavat cu pietre lă­ vîrful nasului. ... Pe urmă scrieţi într’un colţ:
tăreţe, cum era ograda hanurilor de odinioară, G. Coşbuc. ... Ce tăceţi? Poate nu-i bine?!»
intrăm — şi vrem să tragem clopoţelul. Clopoţel Distinsa cameraderie, aristocrata lipsă de
nicăirî, iar geamu ile dela uşa de intrare pretenţie cu care ne vorbea, glasul acela bla­
erau lipite cu hîrtie, nu puteai să zăreşti în- jin şi pretinos, uşoara legănare a cuvintelor,
lăuntru nimic. Cătră curte casa mai avea o care nu se poate nici imita, nici asemui, ni
aripă, luminată de două părţi cu cîte-o lampă. l-a făcut scump pentru totdeauna.
De acolo, din giamlîc, se uita o fată, cu basma Astfel încep glumele, cuvintele de spirit pe
pe cap şi incerta să ne cunoască, pe semne. socoteala fiecăruia. Badea George aduce din
— Acasă-i domnu ? vorbă povestea cu un ţigan drumeţ, care trecea
— Acas’. Poftiţi numai sara printr’un sat străin. îl întreabă careva:
S’a dus repede să vestiască musafirii, vine, «Ce-î aia după cer, mă spînzuratule, lună
ne pofteşte în sufragerie deadreptul, închide ori soare? — Da ţiganul: Nu putem şti, eu
uşa, — şi pleacă! nu sînt de aici!»
Stăm aci singuri, vorbiam pe şoptitele. .Cu Altul, ca să-l ştiricească, se dă prin poezia
toţii aveam sentimentul că picasem rău, aşa, asta d’a eşit acuma, neînţeleasă, cu două feţe.
pe neaşteptate hodoronc-tronc, în casa omului! amîndouă murdare, în care de atîta harababură
Tulburasem de sigur o dulce linişte, şi in cită e, nu se pot înţelege doi cu doi.
această teamă se amesteca şi dreapta mustrare «Eu dacă nu pricep o poezie dintr’odată,
că ar fi fost cu mult mai bine dacă n’am fi n’o mai citesc a doua oară. Chinuindu-mă s’o
avut îndrăsneala asta mare să pătrundem pînă tălmăcesc, mi-e frică să nu mă trezesc într’o
aci. . . în aşteptare, mă uitasem la un tablou bună dimineaţă, că şerifi şi efi aşa. . .»
de părete: un bordeifi stropit cu flori, un Iar, după o scurtă răsgîndire:
palat de om sărac, — şi în faţa lui două gă­ «Şi cum se face, tocma aceia cari nu pri­