Page 4 - 1905-08
P. 4

168                       LUCEAFĂRUL                  Nrul 8, 1905

                                      C 0 Ş B U c

            Coşbuc  ...  aşa  sună  de  dur  şi  de  rupt,  e   dogoritor  al  amiezii,  ni-a  dat  să  răsuflăm  aier
           par’  că  îndărătnicie  ţărănească  chiar  in  numele   răşinos  de  munte  şi  să  privim  icoane  pline  de
           Iul.  Nici  o  vocală  deschisă  nu-ţi  alintă  urechea,   lumină  şi  culori,  de  mişcare  graţioasă  şi  de
           —  un  nume  predestinat  să  lupte,  pînă  să  te   conturi  precise.  Fermecaţi  am  esclamit  cu  el:
           cucerească,  pînă  să-l  pronunţi  cu  drag   «E vară, e vară!»
            Şi  e  ceva  dirz  şi  în  felul  cum  Coşbuc  s’a   Ca  un  copil  ştrengar  s’a  strecurat  cu  noi  pe
           impus în literatura noastră.      la  fereastra  unei  case,  unde  o  codană  folosin-
            Atunci,  cînd  din  volumul  de  poezii  al  unui   du-se  de  singurătate,  a  luat  oglinda  din  cui,
           geniu  picurase  atîta  melancolie,  încît  a  putut   a  scos  salba  de  mărgele  din  ladă  şi  şi-a  pus
           potopi  sufletele  unui  neam  întreg,  atunci,  cînd   o floare la urechi.
           poeţi  romantici  se  retrăgeau  de  razele  soarelui  «Ştiţi voi», ne şopteşte poetul, ce se zbate























                                                                CASA NATALĂ.
           şi  de  zgomotul  zilei,  căutînd  liniştea  nopţilor   în  căpşorul  acela,  cînd  oglinda-î  şopteşte  cea
           cu  luciu  de  lună,  cînd  ochii  lor  priviaă  natura   dinţii ispită ? Ea-şi zice :
           împrejmuitoare  numai  atîta  timp,  cit  ea  putea   Că-mî stă bine ’n cap năframa
                                                   Şi ce fată frumuşică
           să  le  înrîurească  sufletul  şi  apoi  închideau  ple­  Are mama.
           oapele  obosite  ca  să  poată  străbate  cu  privirile   Şi apoi ea se gîndeşte mai departe:
           lor  tainele,  de  multeorî  închipuite  ale  unui  su­  Mama-mi dă învăţătură
                                                   Cum se ţese-o pînzătură,
           flet  sentimental,  —  atunci  apăru  Coşbuc  cu
                                                   Nu cum stau cei dragi de vorbă
           fruntea  senină  şi  cu  zimbetul  pe  buze.  împin-   Gură ’n gură________
           gînd  cu  coatele  în  dreapta  şi  în  stînga,  îşi  făcu   Că mi-a spus bunica mie,
                                                   Că nevasta una ştie
           cu  îndărătnicie  loc  prin  mulţime  şi  ajungînd  la   Mai mult decît fata, jună,
           noi  ne  luă  cu  sine.  Ne-a  dus  departe-departe,   Ei, dar ce? nu mi-a spus buna
                                                   Şi mă mir eu ce-o să fie
           intr’un  sat  la  poalele  acelui  munte,  care  ţintu-   Asta una».
           eşte  pentru  totdeauna  colţurile  a  trei  ţări  române,   Cu două case mai departe vedem o ţărancă
           şi  ne-a  arătat  cer  senin,  ni-a  espus  soarelui  tînără la leagănul copilaşului său. Şi ea cîntâ :
   1   2   3   4   5   6   7   8   9