Page 5 - 1905-08
P. 5

Nrul 8, 1905               LUCEAFĂRUL                        169
        A  venit  un  lup  din  crîng,   Nu ţi-1 dau şi dute’n pace!  Trei paşi la stînga linişor
        Şi-alerga  prin  sat  să  fure,   Eşti sărac dar n’am  Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
        Şi să ducă în pădure,     ce-ţi face!   Se prind de mini şi se desprind,
        Pe copil care plîng.  Du-te, du-te!» şi s’adus.  S’adună ’n cerc şi iar se ’ntind
        Şî-a venit la noî la poartă              Şi bat pămîntul tropotind
        Şi-am eşit eu c’o nuia:   Si-a venit un negustor   In tact uşor».
         «Lup flămînd cu trei   Plin de bani, cu vîlfă mare
                 cojoace  Cumpăra copil pe care   Dar  ce’  nsemnează  grupul  acela  de  doi  flă­
         Hal Ia maica să te joace»   Nu-I iubeşte mama lor.   căi?  Unul  e  încruntat,  faţa  lui  exprimă  durere
         Efi cliiemam pe lup   Şi-a venit la noi la poartă
                 încoace,  Şi-am eşit şi l-am certat:  şi  îngrijare.  Bietul  îşi  ia  rămas  bun,  căci  a  că­
         El fugea ’ncotro vedea.           zut  la  sorţi  să  se  despartă  pe  trei  ani  de  aî
                           <N’aI nici tu nici
        Ieri  pe  drum,  un  om  sărac   împăratul  săi şi recrutul îşi dă iubita în grija frate-său.
        întreba  pela  vecine:   Bani să-mi cumpere   Poartă I grij ! Tot a mea
        «Poartă-se  copiii  bine?   băiatul,     S’o găsesc, tot dor să-mî poarte!
        Dacă  nu  să-î  vîr  în  sac!»   Pleacă ’n sat, că-î mare   Dar de nu-I păzi-o bine,
        Şi-a  venit  la  noi  la  poartă   satul  Ţi-al găsit duşman în mine —
        Şi-am  eşit  eu  şi  i-am  spus:   Pleacă, pleacă» 1 şi-a   Căci fac moarte
         «Puiul meu e bun şi tace  plecat.       Pentru ea!




















                                           SATUL NATAL: HORDOO.
          Punînd  urechia  la  uşa  casei  din  vecini,  au­  Iată  moara.  Aici  se  întîlnesc  oameni  de  de­
        zim  pe  fata  săracă,  dar  frumoasă,  plîngîndu-se   parte,  aici  se  pune  ţara  la  cale.  Morarul,  om
        mă-si  de  clevetirile  «duşmancei»  sale  bogate  şi   întreg  de  altfel,  şi-a  pus  mintea  cu  copiii  şi
        urîte;  dosindu-ne  după  un  gard,  ne  face  mar­  acum  sfătoşii  îl  zăpăcesc  cu  întrebările  lor  is­
        torii  unei  scene  de  hîrjoneală  nevinovată  între   teţe,  aşa  că  nuiaua  mai  e  în  stare  să  le  răs­
        doi  îndrăgostiţi  şi  apoi  ne  oprim  acolo,  unde   pundă  «de  ce  se  învîrte  moara».  Şi  în  veselia
        s’a  strîns  atît  norod,  că  nu-1  încape  hotarul.   generală  noi  nici  nu  presupunem  ce  dureri  se
        Ce  e  chiotul  şi  veselia  asta?  Săgeată,  bogăta-   frămîntă  în  sufletul  frumoasei  «fete  a  morarului»,
        taşul,  îşi  mărită  pe  Zamfira  şi  azistăm  la  un   care  caută  înzădar  somnul,  frate  cu  uitarea,
        ospăţ,  cum  nu  ne-a  mai  fost  dat  să  ne  vadă   căci  la  căpătîiul  ei  stă  de  strajă  înfiorătoarea  re-
        ochii.                            muşcare.  înainte  de  a  ne  lua  rămas  bun  dela  satul
          «Văzut-aţî  vre-odată  hora  românească?»  ne   acesta,  ne  urcăm  pe  dealul  dela  marginea  lui,
        întreabă  poetul.  «înălţaţi-vă  pe  vîrful  picioarelor,   ca  să  vedem  o  minunată  «seară  de  vară».  Zgo­
        ca s’o zăriţi peste capetele mulţimii:  motele au amuţit,
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10