Page 8 - 1905-08
P. 8

172                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 8, 1905.

         artist  de  frunte,  pentru-ca  să  fii  în  stare  să  scrii   gîcim  că  eterna  jale  în  doina  plopilor  e  jalea
         baladele  frumoase  din  cele  patru  volume  şi  să   sufletului  său,  din  tremurarea  glasului  care  ne
         versifici  cu  atîta  graţie  nişte  anecdote  nevino­  vorbeşte  se  desprinde  profundă  afecţiune  fiiască,
         vate,  trebue  să  ai  o  seninătate  şi  un  umor   şi  căutînd  să  ne  arate  cît  de  nemăsurat  de
         neaoş  adus  dela  ţară,  —  dar  ca  să  poţi  reda   mare  e  iubirea  mamei  sale  pentru  el,  ne  spune
         cu  atîta  subtilitate  cele  mai  ascunse  taine  ale   cît de nemărginit de mult o iubeşte el.
         sufletului  omenesc,  trebue  ca  sufletul  tău  însuşi   în vaduri ape repezi curg
         să  le  păstreze,  trebue  să  fi  simţit,  tu  poetul,   Şi vuet dau în vale,
         toate  acele  chinuri  şi  plăceri  ale  inimei  zbuciu­  Iar plopi în umedul amurg
                                                   Doinesc eterna jale.
         mate de pasiuni.
                                                   Pe malul apel se ’mpletesc
          Deşi  Coşbuc  e  atît  de  obiectiv  şi  în  lirismul
                                                   Cărări ce duc la moară,
         său,  sufletul  lui  capabil  de  cele  mai  înălţătoare   Acolo marnă te zăresc
         sentimente se desface limpede din versurile sale.  Pe tine ’ntr’o căscioară.
          Mai  puternic  reese  aceasta  din  poezia  Mama.   Să  se  observe  cît  de  repede  urmează  acest
         E  vorba  de  o  mamă,  cuvint  pe  care  l-a  încadrat   pe  tine  după  cuvintele  te  zăresc,  caşi  cînd  prin
         poetul  totdeauna  în  cele  mai  frumoase  versuri   ele  poetul  ar  vrea  să  ne  facă  să  uităm  că  i-a
         ale  sale,  mai  mult,  e  vorba  de  mama  sa.  Am   scăpat  din  pană  un  veib  căruia  îi  corăspunde
         aştepta,  ca  cel  puţin  în  versurile  dedicate  ei   pronumele eu.
         să  găsim  esprimarea  directă  a  sentimentelor   Cu tine două fete stau
         sale.  Dar  nu.  Şi  aici  poetul  se  retrage  de  o   Şi torc în rînd cu tine;
         parte,  aici  mai  mult  ca  ori  şi  cînd  i  se  pare  că   Sint încă mici şi tată n’ati —
                                                   Şi George nu mal vine.
         persoana  sa  trebue  să  se  ascundă,  şi  în  loc  să
         ne  spună  cît  de  nemăsurat  de  mult  o  iubeşte,   Nu:  «şi  eu  nu  mai  viu».  E  mama,  care  se
         ne  dă  un  tablou  care  se  preface  într’o  aoreolă   gîndeşte  la  George  al  ei.  Pentru-ca  să-î  gî-
         în  jurul  capului  ei  de  mucenică.  Şi  cu  toate  astea   ccască  însă  atît  de  bine  gîndurile,  cit  de  des  a
         noi citim printre şire adine în inima poetului, noi  trebuit să se gîndească poetul la ea!
                                             Despre  aceasta  avem  o  probă  directă,  căci
                                            dorul  de  mamă-sa  iubită  l-a  muncit  prea  des,
                                            aşa  îneît  nu  se  poate  ca  el  să  nu  se  fi  făcut
                                            şi  de  altădată  vers.  între  cele  patruzeci  de  cîn-
                                            tece  din  volumul  «Balade  şi  Idile»  găsim  o
                                            poezioară  nepretenţioasă  de  două  strofe,  care-I
                                            identică   cu   poezia  «Mama».   Deosebirea  stă
                                            numai  într’aceea  că  ea  e  turnată  dintr’odată,
                                            că  poetul  de  astădată  n’a  avut  tihna  sufletească
                                            să  scrie  opt  strofe  lungi,  art : stul  n’a  avut  răgaz
                                            să  pună  surdină  sentimentelor  sale,  ci  ele  au
                                            debordat  deadreptul.  La  un  pahar  de  vin.  în
                                            mijlocul  veseliei  generale  apare  imaginea  mamei
                                            care  plînge  de  dorul  lui,  şi  capul  lui  cade  de­
                                            odată  pe  mînă  şi  sufletul  lui  se  topeşte  în
                                            aceste versuri:
                                            EI  veseli  repetau  cîntarea  Departe  ’n  văl  e  o  căscioară
                                            Ciocnind paharele în cor, Cu prispa netedă dc lut,
                                             Eu mi-arn lăsat pe mînă capul Şi mama coase, şi-a el lacrăniî
                                               Şi n’auzeam cîntarea lor. Stau umede pe ce-a cusut.
                                                           * * *
                                             Dl  Gherea  a  arătat  în  minunatul  său  studiu
                    PÂRINŢli POETULUI.      despre «Poetul ţărănimei», că poezia «Mamă»
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13