Page 10 - 1905-9
P. 10

194                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 9, 1905
          Nottara  jucă  pe  Franz,  Manolescu  pe  Karl,  iar   atît  mai  mult  cere  o  artă,  care  să-l  ridice  de­
          Kosinsky fu Aristiţa Romanescu.    asupra  ei  şi  să-i  arete  viaţa  într’o  lumină  mai
            Lupta  pentru  stabilirea  lui  Schiller  pe  scena   înaltă,  mai  curată,  mai  ideală.  Cu  cît  sînt  mai
          teatuluî naţional era, precum se vede, foarte grea.   josnice  şi  mai  supărătoare  grijile,  ce-1  izbesc
          Greutăţile  erati  de  multe  feliuri  ;  aproape  ni­  în  realitate,  cu  atît  mai  mari  şi  mai  sublime  se
          meni  din  cei  ce  contribuiau  la  fapta  aceasta  nu   fac  sentimentele  ce  i  le  prezintă  arta  în  iluzia
          erau  fără  cusur;  nici  publicul,  nici  criticii  nici   ei.  Pentru  astfel  de  sfere  Schiller  este  omul
          factorii.  Cu  toate  acestea,  pilda  dela  Bucureşti,   potrivit»,  zice  Konrad  Lange.  Bariţ  şi  A.  Mu-
          avu  răsunet.  Schiller  se  dă  în  acest  timp  şi  în   răşanu  pricepuseră  aceasta,  cînd  au  început  să-l
          provincie.  Fireşte,  nu-i  de-a  ne  mira,  dacă  el   traducă,  pentru  a  arăta  că  ’n  sclăvie  doriau
          apare  la  Iaşi  (d.  e.  Maria  Stuart  1886),  dar   libertăţi şi în întunerec cereau lumină.
          este  de  mirare,  că  Maria  Stuart  se  dă  (şi  place)   Un  sfat  pentru  D-Voastră  —  prea  bun,  decît
          în 15 Ianuarie 1897 — la Tîrgu-Jiu.  să  fie  ascultat,  ar  fi  acesta:  O  societate  literară,
            După  cele  povestite  pînă  aici,  putem  să  ne   un  editor,  vr’un  Mecenate  ar  putea  să  adune
          întrebăm:  Veacul  al  XX-lea  ne-a  putut  da  pe   ce-î  bine  tradus:  ar  putea  să  roage  pe  vr’un
          Sctrller?  Nu.  Ne-a  dat  numai  o  parte  din  el.   bun  poet  (aveţi  mal  mulţi)  să  mai  adaoge  cel
          Schiller  nu  a  putut  să  între  cu  toată  idealitatea   absolut  indispensabil  pentruca  personalitatea
          sa  în  poporul  nostru,  care  nu  ceteşte  nem­  lui  Schiller  să  poată  avea  o  influenţă  cît  mai
          ţeşte.                             adîncă;  şi  astfel  s’ar  putea  ca  nişte  Opere  alese
            Şi  tocmai  noi  am  avea  mare  nevoie  de  un   de  Schiller  să  devie  o  carte  de  întărire  şi  mare
          spirit  ca  el.  Arta  completează  viaţa.  «Cu  cît  un   plăcere şi pentru poporul nostru.
          om  este  mai  înlănţuit  de  mizeria  existenţei  cu    G. Bogdan-Duică.



                       CÎTEVA TRADUCERI VECHI PIN FR. SCHILLER.
                                    cz=       — -o
                         1836 (?).                          1838.
                    TÎNĂRUL LA PĂRAO.                  ÎMPĂRŢIREA LUMEl.
                                                           (Fragment.)
          Un băet sărman şi singur pe malul unui părăfi
                                                 După înpârtirea lume!, vine şi poetul la Joe, şi zice:
          Tot arunca floricele în grabnicul curs al său;
                                                 01  vai mie, rămîne-vol uitat sîngur,
          Şi privind cu ochii jalnici, cum a apelor vîrteje*
                                                 Efl fiul tău cel mai credincios 1
          La rîpa de lingă dînsul, prin a spumei repezi mreje
                                                 A strigat el, cătră cer nălţîndu-şi glasul,
          Zicea cu mîhnirea ’n suflet şi cu glasul tremurînd:
                                                 Dinaintea lui foc pkînd.
          «Acest fel şi-a mele zile se vor trece în curînd;
           Şi ca fieşcare floare, pe izvor, cu repegiune,  Dacă tu petreci în ţara visurilor ?
           Pleacă, fuge-mi tinăreaţa plină de amărăciune;  Zis-a zeul, nu te jălui.
                                                 Und’ai fost tu cînd s’ împărţea toată lumea?
           Dar toţi tac, nime mă ’ntreabă, ce de inima ’ntristată
                                                 Lingă tine, poetul vorbi. -
           Şi ’n năcazurile lumii fără vreme înplîntată
           A perdut de-acum nădejdea de-a mai fi în fericire,  Ochiul meii era ţintit pe a ta faţă,
           Şi alta nu mai simţeşte decît chinuri şi peire?  Şi urechea l’armonia ta;
           Cînd covorul de verdeaţă primăvara se întinde   lartă-mi duhul car’ uimit d’atale ceriuri,
                                                 A uitat cele de pe pămînt 1
           Şi toată fiinţa ’n lume de noii suflet se aprinde,
                                                 Ce să fac! vorbeşte Joe; lumea-î dată,
           Cînd pornite spre iubire, păsăruicile ce cintă
                                                 N’am nici toamnă, ţară siă vînat.
           Cu versuri de mîngăere ce toată suflarea ’ncîntă,   Dac’ însă vrei să trăeşti în'cer cu mine,
           Atunci mie-mi pare traiul ca ’n pustiuri singuratici,   Ori cînd vei veni ’ţi-a fi deschis. 1 )
           Iar natura şi-a ei daruri vestejite şi sălbatici,            Klmn.
                                                                   (Mihail Kogălniceanu).
           înzadar aceste toate! şi folos nu-mi pot aduce
                                               Alăuta romîneascâ, 1 Septemvrie 1838.
           Cînd din sînu-mi liniştirea apucat-aii a se duce.
                                              *) Poezia aceasta a ’maî fost tradusă de G Asacht, I I. Mdny
            (Revista nouă.)     Costache Negri.  O. Melidon, Al. Radu ş. a.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15