Page 11 - 1905-9

Nrul 9, 1905 LUCEAFĂRUL 195

1840. 1864.
INCANTAREA DE LAURA. DIN MOA RTEA LUI WALLENSTEIN.
(Imitaţie.) (Fragment Act. II. Scena 2.)
— Fragment. —
Uşor junimea învîrteşte vorba.
Lauro! n’aflu’n lume mai mare plăcere Cu care omul trebue să umole
Decît cînd ne aflăm în împărechere; încet ca cu un fier săgetător.
Cînd în ochiî meî al tău ochiţi zimbeşte, Din capul săfi ferbinte iute scoate
Măsura lucrurilor cari n’au
Un eter prea dulce visez răsuflînd; Decît în ele adevărata lor măsură,
Cînd aî tăi ochi umezi se văd inund'nd, îndată voi numiţi sau bun sau răQ
în care fiinţa-mi mi se oglindeşte. Safl onorabil safi infam un lucru
Şi ceea ce imaginaţiunea
Şi ce fantastica imaginaţiune,
Dulcele-ţî clipele, cînd zimbesc iubire, Comunică ăstor numiri obscure,
Ar putea s’însufle petrii veţuire. Voi aruncaţi asupra lucrurilor.
Ftîncelor simţire de amor să de; Larg e spiritul si strîmtă lumea,
Visurile toate rniar păre fiinţă Ideile se ’inpac una cu alta,
Putînd ceti ’n ochi’I amor şi credinţă, In creerî însă lucrurile
In spaţiâ se lovesc. Acolo unde
Pentru ’nchinătoru’ţî — Lauro, Laura me. Se pune unul dintre ele
Michail Kuciuran. Nu poate rămînea celalalt.
(Din volumul: «Poezii a lui Micii. Kuciuran, Iaşii. La Kan- De nu voeştl a fi respins
lora Daciei literare. 1840). Silit eşti însuţi a respinge
Aci domneşte o eternă luptă
Şi forţa numai e învingătoare.
1839 Ianuarie 1. Emilia Maiorescu.
VÎNÂTORUL ALPICESC.
1870.
(Fragment)
. . . Peaci fuge ca sburînd IDEALELE.
Căprioara trămurînd. (Fragment.)
Pe coastea goală petroasă Din tot cortejul vesel ce mă’ncunjurase,
Pe uşor sus s’au suit 01 cine lîngă mine, cu dragoste va sta ?
Şi ’n o stîncă colţuroasă Va mîngăie un suflet, o viaţă dureroasă
Repezindus’ afl sărit; Şi cine m’a conduce pînă la groapa mea ?
Vînătorul însă gata O tu! tu care vindicî în suflet ori ce rană
Stă dinapoi cu săgeata. A amiciel mînă ce nu m’a părăsit,
Ş’a suferit cu mine în viaţa cea sermană
Şi pe muche ascuţită Tu care te cătasem şi-acuma te-am găsitu.
In un colţ înalt au stat, N. Schelliti.
Lîng’o ruptură cumplită
Cărarea i s’au gătat. 1872.
D’o parte năpaste mare,
Protivnic de alta are. CÂNTECUL CLOPOTULUI.
(Fragment.)
C’o jalnică căutare Nu poate acolo v-o formă se nască.
Să roagă să n’o omoară Unde puteri oarbe, domnesc fără frîQ.
înzădar, că’n mînă are Binele nu poate, ca să înfloriască,
Arcul, şi vrea s’o oboară. Cînd poporul singuru sfarmă lanţul seu.
Cînd din o peatră crepată Amar! cînd materii de foc dătătoare
Pe ’ncet în oraşe s’au îngrămădit.
Zăul muntelui s’arată. Şi poporu ’şi rupe feru cu ’ntăritare,
Si s’ajută singuru într’un chip cumplitu.
El cu mîni de Dumnezeii De rescoal’ a schijei, funiei zmucită,
Apără capra şi zi:e: Cu zgomot în doage bate li mba el;
Şi ea, ce la glasuri de pace-î menită,
Ce vrei tu? a face râu Dă atuncea semnul crudei silnicii.
In tot locul pîn’ aice? Atunci «libertate», «frăţie» resună:
Loc în lume-I pentru toate; Cetăţenii pacinicî arma ’n mîni apucu,
Ce goneşti a rreaie gloate? Sub boite şi uliţi lumea se adună,
Ucigaşii cărdari umblă, vinu, se ducu.
Foae pentru minte, inimă şi literatură.
• • • Z. (Pentru conformitate G. B. D.) S. G. Vîrgolici.
(Timotci Cipariu.)