Page 12 - 1905-9
P. 12
196 LUCEAFĂRUL Nrul 9, 1905
P Ă S C Ă L I Ţ A.
Se revărsa de zi. Ungariei, dintre Tisa şi Dunăre, îşi desvălia s : -
O geană rumenă să lămuria la marginea zării; nul. Privirea îi aluneca departe-departe, şi nu
luceafârQI din ce în ce mal străveziu îşi mic- era un munte, ori deluşor măcar s’o stăvi
şora, ostenit, cadenţele. lească. Cerul să îmbrăţişa cu pămîntul undeva
Răzimată cu coatele de perne, Valeria privia cu departe .. . .
un fel de mirare la tovarăşa ei de drum, care adur- Ciurde de vite păşteau pe întinderea fără
mise încă de cu seară, ghemuită în celalalt colţ margini şi cumpenele fîntînelor stlpîniau întin
al apartamentului. Cum poate să doarmă cineva derea, la distanţe enorme Porumbiştea, cu foile
aşa de ghemuit, şi cum nu se trezeşte, cînd rumenite de soare, îşi aştepta culegătorii. Fe
trenul se opreşte din mers sau cînd îşi reia ciori şi fete se desprindeau din îngrămădirea
goana cu zmînciturî aşa de puternice? Putea caselor, luînd drumul cătră hotar; feciori inde-
fi ca la treizeci de ani, slabă, cu espresie de saţl şi spătoşl cu haine largi şi pălării înguste
sfîrşală. De ce arăta aşa de îmbătrînită fiinţa şi fete rumene şi bine încheate, cu fuste scurte
aceasta ? Cine ştie ce soartă i-a imprimat înfă şi înfoiate şi cu cizme roşii.
ţişarea aceasta abătută. A fost nenorocită cu Privia panorama aceasta atît de uniformă şi
bărbatul? Copii mulţi, iniserie, cine ştie . . . se gîndia dacă toate acestea le visează, ori Ie
încercase la întilnire, să între în vorbă cu ea vede aievea. Bu'guită de neodihna nopţii, ae
dar ii răspunse, cu citeva vorbe nemţeşti, rău rul proaspet al dimineţii îi venia ca o beutură
exprimate, că nu înţelege decit slovăceşte. tare, încit i se închideau ochii.
O simpatie cu atît mai mare o atrăgea Vedea, cu pleoapele închise, un roşu tranda
spre aceasta necunoscută, cu cit nu putea să firiu, schintel gălbuie săltăreţe, şi treseria, după
i-o esplice măcar. Biată femee.cît de mult vei aţipiri de-o clipă.
fi îndurat tu în viaţă! In faţa ei cîmpia îşi descoperia frumseţile de
Şi străina ghiemuită în colţul el, c'ătina cu pe urmă: pustiul, vestita «pustă» ungurească,
resignare din cap, în tactul trenului, caşi cînd despre care citise Iucnri aşa de minunate şi
ar fi aprobat toate aceste jalnice gînduri. aşa de grozave în poveştile «betyâr»-i!or.
Cit de fericită se vedea în comparaţie cu Cînd trenul s’a oprit la destinaţie, a rămas
această femee, atit de ostenită de viaţă! Şi îl la geam, privind în toate părţile, fără să aibă
svîcnia inima mal cu putere, cînd se g'ndia, că curajul a se da jos Nu-şi putea închipui, că
soartea el va fi altfel, şi că ea însăşi va decide Didina să nu fi venit s’o întimpine. îşi plimba
asupra el, după bunul ei plac. ochii prin furnicarul de oameni, cari mişunau
Cum ar fi putut oare închide ochii în faţa pintre rîndurile de şine, fără să cunoască pe
acestui viitor strălucit, pe care-] compara acum cineva, fără să deosebească ceva distinct din
cu grandiosul răsărit de soare de afară ? goana aceasta ciudată. Un hamal se opri în
faţa ei:
O fluerătură stridentă o trezi din reverii. Eşi
pe coridor, să vadă unde e. Trenul se opri — D-şoara are vr’un pachet?
numai pentru tin minut, punîndu-se iarăşi în — Nu ... un cc-
mişcare, încît abea putu ceti, la lumina felina feraş mic, dartrebue
rului de gaz, numele haltei. să mă aştepte aici
Se uită în „Mersul trenurilor 1 ': peste 3 oare cineva.
— Negreşit, d-şo-
ajungea în Budapesta. ară, daţi-mî coferul
Deschise geamul. O adiere rece năvăli din şi veniţi după mine.
afară, cu miros de iarbă cosită Şi de flori. In Aceştia de pe şine
clar-obscurul mijitului de zi, sate frumuşele se sînt călători, publi
înşiruiau pe de margini, din ce în ce mal lă cul aşteaptă dincolo
murite. Păreai! o turmă de ol, cari durmiau una pe peron, sau în
într’alta, în vremea ce turnul bisericii, făcea pe sala de aşteptare.
păstorul. îşi aducea aminte de satele risipite Vorbea repede,
dela munte; cît de frumuşele erau pe lingă gesticulînd la fie
acele, aceste sătuleţe pe-o întindere aşa de mică care vorbă. Cobo-
cu o singură uliţă, cu indispensabila pădurice rîndu-se din vagon
de salcîmî, dela capul satului! ea păşiacu frică supt
în curind orizonul i se lărgi, marea cîmpie a Uriaşul coperiş de Bustul luiSchiller tic DannecKer 1805.
