Page 13 - 1905-9
P. 13
Nrul 9, 1905 LUCEAFĂRUL 197
sticlă al gării, unde pe strada Kossuth, cu un uruit mai pronunţat
strigătele hamalilor pe asfaltul străzii.
şi ale călătorilor se — Drept înainte, zise Didină!
amestecau cu pufăi In curînd orizonul se lărgi şi Didină, după
turile ostenite aie ce spusese cu un gest în treacăt: «Acoalea e
locomotivelor şi zu- «Petru Maior», zise:
ruiala metalică a va — Uită : Dunărea !
goanelor ciocnite de- Palatul regal domina luminos ţărmul de
olaltă. Hamalul mer dincolo, în vreme ce Dunărea curgea mîndră
gea repede fără a Mormfntul lui Scliiller. şi liniştită, între cătuşele de peatră ; le celor
privi înapoi, intorcîndu-se spre ea, ii strigă: două ţărmuri: un lefi-rege între zăbrelele
— Numărul 205. menagerieî. Valurile treceai! cu încreţirl şi sfre
Şi dispăru în aglomeraţie. deliri uşoare, abea cîte unul răzleţ, de se mai
Valeria rămase, pe o clipă, incurcată, appi zburda în apropierea ţărmului de peatră. Un
grăbi, să străbată prin mulţime în urma lui. reflex verde-vineţiu colora luciul apei, ca un
li zări, după cîteva opintiri, chipiul roş şi superb preludiu al mării.
il ajunse. Cind se uită mai bine, vede că ha Valerii, cu toată hotărîrea ei, de a rămînea
malul purta in spate doauă cofere. indiferentă, în faţa spectacolelor ce o aşteptau,
— Mă rog . . . sta pierdută, cu gura căscată, fără să poată
— Ce-i, d-şoară? spune o vorbă. Propelere şi corăbii grele de
— Nu eşti d-ta cu coferul meu ? marfă strătăiau fluviul, în mişcarea lor repede
— Ce număr? sau domoală, care îţi dă senzaţia unei lunecări
Numărul ? Nu-şi mai amintea bine de nu pe valuri.
măr. Rămasă locului zăpăcită; în faţa ei o — Mergem la dejun, zise Didină, după ce
mulţime de hamali, cu mutre străine. Curentul parcurseră ţermul pînă Ia podul de lanţuri.
o mina înainte. 1 se păru, că cineva îi face Birjarul o luă pe ul:ţi laterale; ocoli de vr’o
semn cu batista; un domn grăbit, o lovi cu cîteva ori şi se opri în faţa unui edificiu cu
cotul la o parte. Batista flutură in aer cu in trei caturi.
sistenţă, şi cum se uită, pierdută in acest virtej Urcară în lift şi în o clipă erau în catul al
neobicinuit, esclarnă de-odată cu mare veselie: treilea. Mătuşa Didineî, o femeie ca la 50 de
— Didină, servus, Didină! ani, Ie primi cu dragoste.
încă nişte opintiri, şi prietenele se îmbră — Ce bine îmi pare, d-şoară, că ai venit.
ţişează cu dragoste. Didineî n’o să-i mai fie urît.
— Ce-î, Leri scumpă, te-aî speriat ? Şi se învîrtea ca un prîznel în jurul lor, ve
— Cum nu ? în imbulzeala asta . . . selă şi fericită.
— Dar ceva pachet nu ai? — Să-ţi spun programul zilei de azi, dragă
— Un cofer. .. hamalul . . . nu-i mai ştiu Leri. Întîi, ai durmit tu ceva astă-noapte ?
numărul . ..
— Nu face nimic, o să ne aştepte afară.
Eşiră. Hamalul o cunoscu de departe şi-i
aduse coferul. Luară o b.rjă.
La întrebările Didineî, ea răspundea distrată,
privind necontenit la birjar, care se încrucişa
cu multă abilitate prin labirintul tramvaielor
şi al trecătorilor.
— Vai de mine, a lovit un om cu ruda . . .
— Fii liniştită, nu vezi, cum a ferit la o
parte? ştie el. ..
— Să oprească dragă, uite cum sună ăla
din clopoţel...
— Nu te îngriji tu de el; îşi cunoaşte el
lefteria!
Şi trăsura mergea repede, fără zgomot, pe
pardoseala de lemn, printre zidirile grandioase
ale stradei Kerepesi. Prăvălii şi vitrine, orbi
toare de eleganţă, o intimpinau necontenit, şi
ea sta speriată în fundul căruţii în faţa acestui
nemai pomenit vuet, a acestei nemai obici
nuite pulzări a vieţii de oraş mare. Tramvaiele
rentaseră în urmă, trăsura apucase drept înainte Scluller călare, după o litografie de Iosif Schafler.
