Page 14 - 1905-9

198 LUCEAFĂRUL Nrul 9, 1905
— Nu, dragă, nici n’am închis ochii. tramvai întîrziat, grăbea fără pasageri, spre
— Corect. O să mergem atunci mai întii la o staţiunea centrală.
baie, la Lukâcs. Vii şi d-ta, mătuşă, nu-i aşa? Felinarele se întindeau în linie dreaptă, con-
— Eu nu pot veni, dragă, că nu sînt chiar topindu-se, dela un loc, într’o singură sirmă de
bine. foc. Ici-colo, dinaintea prăvăliilor şi cafenelelor,
— Atunci, o să mergem singure. Acolo o să lămpi electrice împrăştiau lumina lor verzue,
durmim puţin. ca o intenză lumină de lună.
Urcară în tramvaiul proxim şi după un turneu Şi femei vesele şi cavaleri zgomotoşi în toate
de un sfert de oară d-alungul stradelor, se părţile, şi risete şi zgomot. Jumătatea celor
pomeniră pe podul «Margareta». Insula Mar­ săraci adurmise pe vreme aceea, numai bogăţia
gareta, la o mică distanţă de pod, suridea fru­ şi desfrînul se deşteptai.. . .
moasă şi cochetă în înbrăţişarea cutropitoare a In camera lor, Valeria, în urma multiplelor
Dunării. impresii, era beată de cap. Abia îmbucă ceva.
Nu mai ştiau nici ele cîte ceasuri erau, cînd Se desbrăcă să se culce. Didina îşi luă o carte
au isprăvit cu baia. Trecuseră prin atitea sale şi începu să cetească.
şi basine şi prin scalda de aburi, încit duşul — Ce, nu te culci ?
rece din urmă, le desmeteci numai pe jumătate. — Nu. N’am obiceiul pînă cătră o oară.
O toropeală binefăcătoare le închidea pleoapele, — Ce ceteşti ?
cînd se întinseră în cearşafuri, pe otomanul — Ceva anatomie.
saleî de recreaţie. Valeria, adurmi numai decît, Valeria veni lingă ea şi rămase cu privirea
în vreme-ce Didina încercă să aţipească şi ea. la o gravură din carte.
Se pomeniră cătră douăsprezece. Se înbrăcară — Să văd şi eu.
în pripă şi o luară spre casă, tot pe tramvai. — Nu, dragă, astea nu sînt pentru tine. Să
— Curios, zise Valeria. Cum umblăm noi vezi tu de Herodoţii şi Vergilii tăi.
de capul nostru prin oraş. Şi închise cartea.
Didina zimbi. — Cartea aceasta e cartea ştiinţii: a binelui
— E şi mai curios obiceiul din societate, şi a răului. Noi trebue să cunoaştem amîn-
răspunse ea. Dacă o fată nu se gardează pe doauă fasele. Voi, la filosofie, vă îndestuliţi
sine însaş, orice garde-damă e de prisos. Cum cu una, şi poate, e mai bine aşa___________ O să-ţi
adecă? Nici atîta încredere să nu aibă socie­ împărtăşesc şi ţie lucruri mai de interes, dar
tatea în cinstea unei fete, încît să nu-i dea voe nu toate; e bine ca omul să nu ştie totul,
să facă măcar un pas singură? Ce ipocrisie! mai ales fetele — nu.
Ce ruşine 1! — Ei şi tu?
Seara au mers la teatru, cu mătuşa. Se preda — Eu, dragă, sînt doctorand în medicină
Hannele de G. Hauptmann. La sfîrşitul piesei, — noi trebue să ştim şi să cunoaştem binele
cind Hannele, după urcarea imaginară în cer, şi răul deopotrivă, pe seama noatră a tuturor.
revine brusc la zdrenţele ei murdare, între cari Adurmi în curînd.
moare, Valeria se zguduia de plîns, în vreme-ce De departe, ca un vuet surd s’auzea uru­
Didina îşi şterse cu batista, o lacrimă. itul căroaelor de povară, ori a birjelor uşoare.
A urmat o farsă franceză, un fleac, a cărui Ca prin vis îşi aduce aminte, că s’a pomenit
menire nu era decît să neutralizeze efectul dra­ într’un tirziu, şi Didina tot sta încă aplecată
matic al Hannelel. asupra cărţii, subliniind cu creonul intr’insa şi
Dela teatru aveau de percurs o cale scurtă, cetind în taină cu o mişcare uşoară a buzelor.
de aceea nici nu luară birjă Ici-colo cîte un (Va urma). Al. Ciura.

INMORMÎMTflREfl LUI SCHILLER.
După Konrad Fetdinand Meyer.
Sărăcăcios şi sarbăd arzătoare două torţi In pripă un nelegiuit spre ţintirim —
De vînt şi ploae ameninţate 'n tot minutul; fişa-l purtau de repede. Doar un necunoscut,
Un giulgiu fluturător şi-un prăpădit sicriu de brad în largă mantie ’ndrăzneţ fîlfăitoare,
Lipsit de orice coroană şi de-alaiu, parc’ar fi dus Urma sicriul luT: al lumii Qeniu era dînsul I
(3. MURNU.