Page 6 - 1905-9
P. 6

190                        LUCEAFĂRUL                 Nrul 9, 1905.

          este  oda  luî  I o a n    E l    i a d e   Rădulescu  «La   z i l e i   1 0   N  o e m  v r i e   1859  prima  seculară
          î n c o r o n a r e a   b u s t u l u i   l u i   Fr.  Schiller»,   a n a ş t e r e l   l u i   F r .   v .   S c h i l l e r » ,  despre
          sau,  cum  i  se  zise  mal  tîrziu,  prescurtat,  oda   care  se  afirmă  că  a  «luminat  şi  a  anoblat  şi  a
          la  Schiller.  Ea  s’a  publiaat  la  5  Noemvrie  şi-a   entusiasmat pe contemporani şi posteritatea din­
          fost  tradusă  şi  ’n  nemţeşte  de  R.  Neumeister.   colo  de  marginile  patriei  sale».  Broşura  cuprinde
          Decît  în  oda  aceasta  nu-î  vorba  numai  de   şi  traducerea  «veteranului»:  Credinzza.  Arde­
          Schiller,  ci  de  Schiller  şi  Eliade. 1 )  Dintre  cele­  lenii  cetiră  traducerea  în  F o a i a    p e n t r u
          lalte  manifestări  româneşti  dela  acest  prilej   m  i n t e ,  care a reprodus-o.
          amintesc  numai  pe  cele  mai  însemnate.  Serbă-   în  resumat,  serbarea  dela  1859  răspîndi  şi
          torirea  geniului  german  de  cătră  Români  a  găsit,   la  noi  multe  idei  schilleriane;  literaţii  noştri,
          mirare!  şi  duşmani.  Teama  de  politica  germană,   aşa  cum  şi  atîţl  cîţl  eraţi  şi-au  făcut  atunci
          de  pangermanism  i-a  trezit  pe-aceştî  adversari   datoria.
          cu  educaţie  literară  nedesăvîrşită.  Ziarele  se­  Serbarea  dela  1859  n’a  fost  un  vînt  trecător:
          rioase,  ca  «Steaua  Dunării»  (M.  Cogălniceanu   C.  A.  Rosetli  şi  amicii  săi  simţiseră  că  Schiller,
          şi  amicii  lui),  «Dîmboviţa»  (D.  Bolintineanu),   ale  cărui  frumseţî  le  apreciau,  poate  avea  şi  o
          «Românul»  (C.  A.  Rosetti)  au  primit  serbarea   înrîurire  politică.  Amicul  Winterhalder  trebui  să
          cu  entusiasm.  Fireşte,  politica  avu  şi  ea  o  parte   traducă  îndată  şi  pe  Don  Carlos;  la  începutul
          la  acest  entusiasm.  La  teatru  se  dase  o  repre­  anului  1860  Don  Carlos  era  pus  în  repetiţie,
          zentaţie  festivă  (30  Oct.  —  11  Nov.):  corul   în  9  Februarie.  Bucureşteniî-1  văzură  pe  scena
          cîntase  Imn  la  bucurie,  artistul  Dimitriade  decla­  teatrului  naţional.  Un  spectator  imparţial,  poetul
          mase  Garantza  sau  Damon  şi  Phintias;  Teii   G.  Baronzi,  care  credea  că  nici  actorii,  nici
          se  jucase  actul  al  doilea,  din  Intrigă  şi  amor,   publicul  nu-1  vor  înţelege  pe  Don  Carlos,  ne-a
          actul  final.  Pe  Luisa  o  juca  M.  Flehtenmacher,   spus că piesa nu s’a jucat bine. Tot prin Ian.
          actriţă  şi  scriitoare;  Millo  şi  C.  Caragiali  avură   1860 apăru  şi  Părăsitul,  despre  care  am  amintit.
          roluri  în  Teii,  care  s’a  dat  şi  în  16  şi  18  Nov.,   Tot  Winterhalder  publica,  tot  pe-atuncl,  studii
          după traducerea lui W i n t e r h a I d e r. Schiller,   dramaturgice,  în  cari  Schiller  era  citat  cu  în­
          traducătorul  şi  actorii  au  fost  lăudaţi  mult   crederea  ce  i  se  cuvine.  Deci  Winterhalder  este
          atunci:  Schiller  era  un  «geniu  gigantic»,  un   în  acest  timp  1859—1860  schillerianul  cel  mal
          Sophocle  modern  ;  traducătorul  avea  pricepere   activ.  Dintre  ceilalţi  admiratori  al  lui  Schiller
          pentru  «cap  d’operile»  lui  Schiller  (ca  să  des-   sînt de pomenit G. A  s a c h i ,  care tipăreşte în
          mintă involuntar laudele prea mari, Winterhalder   1861  Imparzzala  pămentului;  apoi  C o n s t a n ­
          nu  traduse  în  acelaş  an  un  alt  cap  d’opere,  ci   t i n   A  .   C r e t z u l e s c u ,   care  era  încîntat  de
          Părăsitul,  binişor,  dar  cu  greşeli  de  limbă,  în   puterea  raselor  germanice;  în  S o m  m  a r i u
          tot  cazul  fără  eleganţă);  Millo  escelă  în  primul   a l H  i s t o r i e î    u n i v e r s a l e    a    c u l t u r e l ,
          rol,  C.  Caragiali  jucă  «ca  un  tînăr  de  20  ani».   1863,  carte  lăudată  de  D.  Hăjdău  încă  şi  în
          Avînd  în  vedere  că  «publicul  nostru,  care  cu­  Revista  nouă,  Cretzulescu  spunea  că  Schiller  a
          noaşte  limba  bogată  şi  frumoasă  a  luî  Schiller   fost  capul  şcoalei  româneşti  şi  că  popularitatea
          şi  Goethe  este  foarte  restrîns»,  cum  scria  Ro­  luî  la  l i b e r a l i   este  datorită  «protestaţiunilor
          mânul,  trebue  să  consimţim,  că  serbarea  aceasta,   vehemente  contra  ordinului  social  actual»:  dările
          cu  traducerile  şi  reprezentările  ce-au  urmat-o,   de  seamă  dela  1859—1860  îl  vor  fi  sunat,  luît
          au  spălat  pe  deplin  ruşinea,  cu  care  era  să  se   Creţulescu,  încă  în  urechi;  în  sfîrşit  mai  este
          ’ncarce  literaţii  anti-germanî.  Sublimul  Schiller   de  amintit  şi  A  l e x a n d r u    P e l i m  o n ,   a
          n’a  scăpat  totuşi  de  un  mic  serviciu  ce-a  trebuit   cărui  Afandătorul  găsi  Ioc  şi  în  Lepturarul  lui
          să-l  facă  opoziţiei  politice:  duhurile  mici  ale   Pumnul,  fără  a  se  aminti  câ-I  de  Schiller.  Pe­
          timpului  îl  exploatau  în  folosul  mişcării  libe­  limon  a  mal  tradus  la  1864  Imaginea  invelitâ
          rale,  anti-cuziste.  Şi  un  oarecare  poet,  despre   de  la  Sais,  iar  mai  tîrziu  După  victorie  (Das
          care  lumea  de  azi  abia  mal  ştie  că  a  trăit,   Siegesfest)  şi  Hero  şi  Leandru.  Dacă  n’a  spus
          Aricescu  se  întreba,  în  Reforma,  într’o  lungă   că  sînt  din  Schiller,  cauza  este,  de  bună  samă,
          dare  de  seamă:  «E  destul  oare  a  aplauda  fapta   că  presupunea  că  lumea  ştie  aceasta;  iar  dacă
          eroică?  Aplausele  şi  lacrimile  nu  ridică  un   odată  i-a  adaos  şi  versuri,  cari  lipsesc  din
          popor  din  căderea  în  umilirea  lui.  Să  imităm   Schiller,  nu  trebue  să  ne  supărăm  azi  de
          faptele  eroilor,  ca  Brutus  şi  Teii»  —  adecă  să   pelimonisarea aceasta : nici atunci lumea nu-1 lua
          omorîm pe Cesar, să omorîm pe Gessler...  pe Pelimon atît de ’n serios, cum se lua el.
            La  Iaşi  nu  s’a  auzit  voibe  de-acestea.  Acolo   Dar,  deodată  cu  Pelimon,  ale  cărui  Flori  etc.
          vechiul  sfetnic  al  Domnilor,  aga  G.  Asachi   apar  la  1864,  apare  în  Iaşi,  tot  la  1864  Moartea
          publică o modestă broşurică «în a m  i n t i r e a  lui  Wallenstein  t r a d u s ă   d e   E.  M.;  era
                                             dşoara  E m  i l i a    M  a i o r e s c u .   Acesta  este
            >)  Ca  traducător  Eliade  l-a  respectat  mal  puţin  pe   întîiul  semn  al  unei  vremi  bune  pentru  cultul
          Schiller. Cavalerul Tossenburg nu-i reuşit de loc.  lui Schiller.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11