Page 10 - 1905-10

Niul 10, 1905 LUCEAFĂRUL 215

FOI RĂZLEŢE.
D. Angliei://! grădină. Poem. Bucureşti, I. Socecu 1905, pp. 56.
Aş vrea ca a- Aşa începe poetul.
cestor şire să le Şi începutul acesta ne face să pătrundem în
pot împrumuta sufletul poetului: bun şi iertător afară din cale,
căldura prietinieî de-o religiozitate profundă în faţa frumseţiî, o
care ml leagă de fire senzitivă, dispusă totdeauna să lege re­
poet, căci sînt ne­ flexii de impresiile din afară.
uitate pentru mi­
ne nopţile acele Voiu cerca să ilustrez cu cîte-va pilde aceste
intime cînd el mă note caracteridce fireî poetului.
purta prin gră­ Bunătatea lui Anghel, fără de care poemul
dina-! fermecaţi. nu s’ar putea închipui, e ertătoare fată de mi­
Acum porţile gra­ cile greşeli ale altora, în faţa eternelor idile.
dinei sînt desch.- Născute dintr’o sărutare, şi moarte după zece
se pentru toată lumea; nu maî e Mitif care-şl zile, cari în sările de vară trec pe sub umbrele
duce prietinii pintre straturile zmălţuite de Mori, platanilor din grădina Luxemburgului, poetul
găsind un cuvînt de admiraţie pentru fie-care nu încreţeşte fruntea, ca moralistul ipocrit, ci
dintre ele, — ci e o recepţie la poetul Anghel. şăgalnic ne pune o întrebare de conştiinţă:
A muncit cincisprezece ani ai tinereţii sale,
plivind fără odihnă buruienile, îndreptind ne­ Pe zilele acelea cine din noi nu şi-ar da anii?
curmat linia avîntată a straturilor, desmierdîn- Pentru sărmana fată bătrînă, în casa căreia
du-şi zi cu zi florile iubite. Si cînd a crezut se uscă troenile de flori culese zilnic din gră­
că a sosit vremea, a dat porţile’n lături, fâcind dină, căci e scris, că
intrare, la altarul frumosului, celor însetaţi de el.
Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n’a fost
Şi lumea va intra....................... aducînd cu sine [mireasă
preocupaţii zilnice şi chiar dac’ar lipsi pizmaşii
şi einicil cari sînt în stare să calce pe o floare, el are o vorbă de mîngăcre, arătîndu-i brîn-
se vor afla nepăsătorii, grăbiţii, cari nu vor duşele încă în floare
şti că te poţi opri înaintea unei nalbe, în ad­ Şi poate soarele de toamnă, s’o ’nduioşa să-ţi încunune
miraţie. Cei mai puţini vor aduce cu sine seni­ Pe frunte mîndra lui beteală.
nătatea sufletească, ca să priceapă că-I
De ajuns o candelă ’ntr’un templu, şi-î deajur s într’o Floarea căreia el dedică o poezie de patru
grădină strofe e cea mai oropsită, cea mai nearătătoasă:
O floare, ca să ’nveselească un suflet singur ce visează. Măgheranul, căci în bunătatea lui sufletească,
simte că dispreţuindu-se se face o nedreptate
Cătră aceşti puţini mă îndrept, să dau cu ei acestei cenuşărese între flori, pe care natura
o raită prin locurile de cari mă leagă duioase n’a înzestrat-o cu haine strălucitoare. Iar noi
amintiri. cetitorii, pe cari dl Brătescu-Voineşti ne-a îm­
Grădina în care intrăm nu-i de pe alte ţăr­ prietenit deja cu Măgheranul, de aci înainte
muri ; florile nu vorbesc, ci strălucesc în mii îl vom iubi. Reproduc poezia în întregime, căci
de feţe şi ne îmbată cu mirezmele lor. Nici nota aceasta de milă faţă de oropsiţi prodomină
una nu-şi spune povestea ei. In grădina Iui în producţiunea poetică a lui Anghel:
Anghel e stăpînă Natura, nu fantazia; poemul
lui nu-î o mitologie, ci o’nchegare de douăzeci Afl înflorit iar măgheranil şi n’a prins nimenea de veste.
de cîntece lirice despre flori, fără de acţiune, Şi-acum se trec, cum trec pe lume atîtea vieţi ce pîn’
numai descrieri şi impresii. [la moarte
Dar viaţă e din belşug şi aici, nu viaţă ome­ S’ascund în numărul mulţimel şi umilite stafi de-oparte,
nească, ci de flori, şi fără de zeităţi din gră­ Cum stă între surori sfioasa Cenuşăreasa din poveste.
dina aceasta se degajază o neţărmurită sfinţenie. Tăcuţi şi trişti se trec în taină, cu fruntea în pămînt,
[plecată,
Mirezme dulci de flori mă’mbată şi mă alintă
[gîndurl blinde. . . . Şi nici o mînă cătră dînşil nu se întinde ca să-I rumpă
Ce iertător şi bun ţi-I gîndul în faţa florilor Căci fetele aşa-s făcute ca să le placă haina scumpă,
[plăpinde I Şi el, sărmanii n’au nimica să poată-ademeni o fată.