Page 3 - 1905-10
P. 3
208____________________ LUCEAFĂRUL__________________________________ Nrul 10, 1905
B O L N A V I I .
La crîşma lui Arvinte se întîlnesc de trei ori Uită, să fiu hoţ de nu mi-a părea rău, că am
pe săptămină: Marţia, Joia şi Sîmbăta, doi in venit in astă seară să stăm la o jumătate amîn-
divizi uscaţi, — numai oase şi piele afumată doî. Aşa o «impresiune»-mi vine, caşi cînd
întinsă pe umerii mari ai obrazului, — venind pe aşi fi făcut un pas de tot nenorocit». — O
două drumuri deosebite. înaintea crişmil spe- tristeţe i se aşeză în ochi, ce de altfel nu spu
rioase, cu geamurile mici, murdare, se opresc, nea nimic. Mînile îi căzură grele de-alungul
îşi strîng mînile osoase, deşirate şi dau d n scaunului.
cap în loc de «bună seara». Samănă aşa de — «Nebunii, frate Vintilă! Tu crezi că mie
mult unul cu celalalt, de par’ c’ar fi fraţi ge nu-mi vin astfel de «impresiuni» ? Dar eu tac
meni. Numai cit unul are mustăţi tăiate scurt, şi golesc cîteun păhar şi le înec, ca’n apa Du
roşcovane, supt nas însă zmolite de fum, cela nării . .. Uită, ca de pildă acum!» Şi stoarse
lalt răsuceşte, în serile de sărbătoare pentru el, păhărelul pîn’ la un picur, lăsîndu-l totuşi do
numai cîteva fire lungi, prăpădite. Încolo ace mol pe masă.
iaşi pantaloni scurţi, şterşi, cu genunchii eşiţi, în crişmă, lumina unui beţigaş de său se
aceleaşi jachete, ce se bat în multe culori, pline sălta pe pâreţil afumaţi, mîncatâ de umbra cre
de pete, cu coatele roase. ţurilor ce fîlfâe ca aripile mari, moi a unor pa
în cîrcimî să aşază la aceeaşi masă din colţ, seri nevăzute. Vr’o două părechi numai, Ia două
şi poruncesc vecinica jumătate a începutului’. mese, încolo pustiu. Şi dl Ariton stă foarte
«Frate Vintilă, iar ai venit! Ştiam eu, că trist pe un scaun şi din cind în cînd tresare,
iar ai să vii! Cine să te mărginească pe tine caşi cînd ar visa că a deschis cineva uşa.
în libertatea ta, frate? Nime! Pe mine nu mă Vintilă, beu şi el păhărelul, şi clătină din
mai mărgineşte. Uită azi dimineaţă, — ba stăi, cap, ca şi cînd i-ar fi căzut foarte răii.
a fost la prînz, vine dumnea ei pe uşă după mine
să-mi spună pentru a suta oară: «Sandule, ai «Mâi, zise Sandu, Iasă dracului impresiile
grije de capul tău, Sandule, ţine-ţî cuvîntul.» tale! Aşa bei în zădar! Tu nu ştii cum se bea!
şi iacă nu mi l-am ţinut. Cînd e vorba de li Hei! Uită la mine. Eu am cîteodată halucinaţii!
bertate eu una ştiu : să nu mă mărgineas.ă Ştii tu ce-s halucinaţiile? Uită, de pildă, noi
nimeni. Atunci şi sfinţenia cuvîntului dat pen acum începem cu o jumătate Şi noi bem. Dar
tru mine nu plăteşte nimic.» crezi tu, că eu beu aşa de liniştit totdeauna
cum mă vezi ? Că văd numai pe dumnea-el, cum
Cel cu mustăţile tâiete scurt tăcu. Ochii mici iasă pe portiţă după mine să-mi spue a suta-
galbinî, priviau in gol, innainte. Părea că se orâ: «Sandule, griji de capul tăCi. Să-ţi ţii cu
gîndeşte la ceva depărtat. Vintilă se tot cuibă vîntul !» Portiţa in urmă se izbeşte, şi eu mă
reşte pe scaun şi nu se poate aşeza după plac. tot duc. Dar aceste le văd aşa, ca intr’o ceaj£
Apoi fără să-şi ridice ochii la Sandu, zi e: grea. Şi cînd simt că aici e vorba tot de măr
«Vezi aşa, ţie nu-ţl pasă, tu cu libertatea! Dar ginirea în libertatea mea, mă încrunt şi beau
cu mine e alta: ceva, ce nu se poate înţelege. păhar după păhar. Aici nu sufer nici o con
trazicere !»
Vintilă, cînd s’a gătat jumătatea, se învîrtea
pe scaun, şi-şi arunca din cînd în cînd ochii
ia pălărie.
«Frate Sandule, eQ am o presimţire. Trebue
să plec!» Firele de mustăţi i se resfirară de
oltatul ce-1 îniepta cu buza de din jos spre
frunte, vrînd par’ că să se răcoriască.
Sandu îl privi încruntat: «Ce-i, mă! funcţio
nar eşti tu ? Tu capeţi 30 de coroane Ia lună?
Nu eşti slujbaş! Uitaţi-vă, domnilor! — şi el părea
că vrea sa adune privirile celor din crîşmâ —
ăsta nu I Vintilă Marinescu, scriitor la cance
larie . ..»
Vintilă rămase cu mînile moi de-alungul scau
nului. Ochii cu priviri bolnave se închideau.
— «Auzi frate, de 25 de ani ne cunoaştem,
Stngeorgiul-romAn.
de 25 de ani bem de trei ori la săptămînă aici
