Page 6 - 1905-10

Nrul 10, 1905 LUCEAFĂRUL 211
— Măi Vintilă, vezi şi eu numai aşa cîte- — Vintilă? Cum îţi chiamă numai nevasta?
odată mă gîndesc, că într’adevăr şi noi sîntem O undă de vînt răpi cuvîntul: «Maria».
bolnavi. Uită de pildă acum: mă arde pieptul — Da, Maria.
şi gîtul, şi capul îmi vueşte. Dar ca acela de — Dar pe a ta cu o chiamă numai, Ale­
care spui tu, tot nu sînt. Uită, frate, ştii la ce xandre?
m’am gîndit? Să mai cerem o jumătate şi să O altă undă duse vorba: «Susana».
facem jurămînt mare că nu ne vom pune msî — Da, da, Susana.
mult piciorul în crîşmâ. Să ne jurăm pe dum­ V ntilă zise iar: «Eu am o presimţire că pe
nealor de-acasă şi pe tot ce avem mal scump. dumnia-el, iar o voiu afla-o plîngînd».
Jumătatea veni, jurămîntul se făcu, ca de 25 — Nu te mal irita, frate. — Doctorul, ştii,
de ani mereQ, şi cînd eşirâ, crîşmarul le pofti doctorul . . . spunea . . . zvicării .. .»
să nu 1 uite, zimbind pe supt mustăţile mari. Şi vintul răpia lacom cuvintele, alergînd plin
Clătinîndu-se se zbăteau cu vîntul. de minie. I. Agîrbicean.

PREMIGl „LUCERFflRCJLCJÎ".

IV. V.
MI-E DATA . . . ÎN PRIDVOR.
Mi-e data mie să trăiesc N'a fost fată mal frumoasă decît ine nici odată...
Cu dorul fericirii... Picături de cer sînt ochii de supt genele lucioase,
Să şed în prag şi să doinesc
De farmecul iubirii. n a coadelor cunună porţi garoafă ’ntunecată
Să număr fire şi să cos Şi cum torc! în soare firul caerulul de mătase,
Tîrziu pînă ’n amurg Un ala fi domnesc de-ar trece pe cărarea spre fîntină
Şi firele să ie greşesc S’ar descoperi ’nnainte-ţl, socotind că eşti vre-o zînă...
Prin lacrime ce curg.
De un stîlp săpat în glafurl dulcii tăi obraji lipeşti;
Aşa mi-e data să doresc, Cade fusul... se desface firu ’n cercuri... nu priveşti...
Minune să se facă: Gîndu ’ngreunat de doruri luminoase zări colindă:
Să fiii iubită, cum iubesc, Căci al vrea din înfloriţii vişini, să răsară dragul
Să-ţl fiii, bădiţă, dragă. . . Nalt, cu miji cui subţire strîns în brîu; să treacă pragul...
Să nu mal cos tlrzifl în prag
Şi fire să nu număr; Aplecîndu-se spre tine de o mînă să te prindă
Să nu mal plîng,să rid încet Şi pe ochi să te sărute şi pe buzele fierbinţi,
Lipită de-al tăii umăr. Să vă îmbinaţi lumina ochilor cu dulci dorinţl...
Mi-e data mie ca să port Tu, cu zimbet pe-al Iul umăr capul să-I înclini supus,
Povara ne’mpiiniril. .. Dînsul uşurel să-ţl sufle părul de pe frunte ’n sus...
Şi numai dorul să-l îndrept O, coboară peste ochii umezi largile pleoape!...
In necuprinsul firii: Şuşuind în zbor veni-vor florile să te îngroape
Departe ’n colţul unei lumi
Te va găsi, pribeagul; Atingîndu-ţl lin obrajii ca prin vis nişte săruturi.
Şi num’atîta vreai să ştii Şi se va vărsa din ceruri să te ’nnece-un rîu de soare,
Câ-I ud de lacrimi pragul. Iar din crengile de vişin, va zbura un stol de fluturi,
Rătăcind sfios: Să bată din aripi fîlfîitoare
Peste frunte-ţl? Prea frumoasă eşti ca să te ia drept floare.