Page 9 - 1905-10

214 LUCEAFĂRUL Nrul 10, 1905

MÎNE.

Bunici din bunici s’aQ jucat Ia umbra lui, singur lucru i-a părut însă răQ : că nu şi-a
care trebue să fi fost mult mai mică pe vremuri. putut cunoaşte duşmanul.
Cîte petri ceri şi nunţi nu s’au întocmit supt O duse cîtva timp bine, pînă cînd într’o zi
freamătul braţelor sale puternice, vibrind duios nu mai văzu pe micul pieten. Nu se plinse
în cîntecele vioarelor şi ale pasărilor. nimănui; doar în puterea nopţii stelele îl mîn-
De cîte ori nu i-a plîns sufletul de înduio­ găiau cu razele lor reci, iar vîntul îi şoptea,
şare supt undularea armonioasă a frunzelor? că odorul n’a murit ci rătăceşte prin străini.
Se simţise atît de fericit cu ai săi 1 Vestea asta îl mai alină.
Intr’-o dimineaţă auzi d n nou vocea de odi­
Şi-ar fi întins braţele să adăpostească întreaga nioară.
lume, bună şi rea. Iertarea şi blîndeţa ţineau — Ce mai pat are să iasă dintr’insul.
la el loc de ură.
Peste o săptămînă, trunchiul său puternic
Intr’o vară, un uragan furios îi rupse o parte zăcea la pămînt, cu braţele întinse: Un veac
din braţ. Sărmanul nuc! Poate s’ar fi stins de de viaţă stîns într’o clipă supt tăişul ferului.
durere, dacă cel mai tînăr şi cel mal din urmă Mult timp stătură crengile la pămmt; deasupra
vlăstar al unei generaţii perdute nu l-ar fi în­ lor, ca într’un vis răQ, pasările siaurau repede,
grijit şi mîngăiat. cu teamă, fără să se mai abată-----------
Tinărul prieten nu se putea lipsi de el. Şi vechiul prieten s’a reîntors din străini,
După cîte dureri şi întristări, nu şi-a regăsit mînat de dor. Cîte are să-i povestească el
în copilărie liniştea, aci la umbră 1 Urmărit de acum! Plăceri şi mâhniri, în adîncul cărora
vre-o greşală, în ramurile lui era scăparea.... amint'rile copilăriei lucesc ca un colţ de senin
Odată, pe nişte călduri grozave, ţine minte la capătul îndepărtat al unei bolţi. Şi cum are
că a adăpostit o mulţime de oameni. să-i jure, că nu se va mai despărţi de el —
Şi-a auzit binecuvintări destule; toţi ii u au unic şi statornic credincios — nici odată! Dar
viaţă lungă. Numai unul a zis: e tîrziu, e noapte Mîne se va duce în grăd nă
— Ce bun ar fi de un pat. şi îl va zice bun găsit la razele sfinte ale ră­
A tăcut. Era învăţat cu năcazurile. De un săritului.
Caterina S. Bassarabescu.

P E P 0 D M 0 L .
Noapte caldă, lună plină, Voi sta singură ’n cămară
Apa ’n vale curge lin . .. Uşurată de-al meu plîns,
Pe podmolul din grădină Voi miji la focul stîns
Patru fete torc la in . .. Ah, în aste ceasuri sfinte
Picură din ochi la una Niine ’n lume nu le ştie . . .
Lacrămile pe fuior, Vine, vine de departe,
Alta cîntă cîntă ’ntr’una Bate lin în uşa mea.
Şi se ’ngînă cu-al ei dor. îi deschid şi se lumină
Iar a treia răsuceşte Palid şubreda chilie.
Şi precum a învăţat, Pare c’ar pătrunde luna,
La a patra-î povesteşte Prin păreţi pe undeva.
Vorbe goale de prin sat.
Iar copila care stoarce Noapte caldă, lună plină,
Apa genelor şi toarce, Dulci mai sinteţi griji deşarte ...
Se gîndeşte ’ntoarsă ’n sine: Pe podmolul din grădină
«Ce e vi’ţa pentru mine? Toarce-un greer mai departe.
Treacă, poate mîne seară Maria Cunţan.