Page 15 - 1905-11

Nrul 11, 1905 LUCEAFĂRUL 235

Eu sînt ferice că poezia Ginta latină se readună
Mi-a dus la gură al eî pahar, Ca să-şi croiască un noiî viitor.
Şi’n danţ cînd intră azi România Svîrle în aer sus pălăria
Imf place a zice că-s lăutar.
împodobită cu scumpe flori.
Dar ce îmi place şi mult şi bine Şi strigă: Vivat 1 căci România
E că în iarnă mă simt cu foc, E ’ncoronată de-a el surori...
Şi că pot încă, frate, cu tine
Să intru în horă, să salt în joc. Drept care să ne vedem sănătoşi, moş Pi-
soiu, cu păharu ’n mînă, ca să închinăm la
Sus dar, unchieşe, cu voe bună; binele viitor al ţării, de care se vor bucura co­
Sprinten şi mîndru dă din picior! piii noştri:
Al tău frate V. Alecsandri.

Nilu ’n mantie de apă Leul Africa spăimîntă
IMPROVIZAŢIE. 1
Mă atrage ca un zeu, Cu-al său glas răsunător,
Eu sînt sprintena Almee, Lei şi tigri el adapă, insă glasul meii încîntă
Unduioasă ca un pal, Dar nu stinge focul meu. Chiar pe leu ’ngrozitor.
Cînd gazelă, cînd femee Sus pe ceriurl mîndrul soare Căci sînt sprintena Almee,
Port în sîn un dulce rai.
Arde ’n flăcări şi schintel Unduioasă ca un pal,
Dar mal viii e arzătoare Cînd gazelă, cînd femee
1 Din scrisoarea, dto 15 lan. 1880,
adresată d-luî Gr. Ventura. Flacăra din ochii mei. Şi pe sînuri port un ral
V. Alecsandri.

WĂR’ KN (SELIEBTE! OPĂ LA UNIREA ROMÂNILOR
de
— „De-aş fi, iubito!" —
iancu Alecsandri, fratele poetului.
Wâr’ ich. Geliebte, der Blumen Wonne, — Fragment. —
Tu, ce stal în aşteptare, scumpa noastră Românie,
Wiichse am Bache, im tiefen Thal,
Tu al cărei cap de veacuri e plecat înspre pămint,
Găb’ ich den Thau hin, die hehre Sonne, Tu simţeşti în sinu-ţl tinăr acea falnică mîndrie
Fur deiner Augen einzigen Strahl. Ce insuflă un dar sfînt?
Un dar sfînt, semn de ’nviere, dela cer vine spre lume,
Wâr’ ich, Geliebte, ein Vogel, konnt’ wecken O coroană ce luceşte de un foc nemuritor,
Tone, die Fiille, im Blătterhaus, Şi pe care Provedinţa a înscris al tăâ scump nume
Plin de mare viitor.
Flog’ auf den Arm ich dir ohne Schrecken,
Dumnezeii pe tine astăzi te numeşte a sa fică,
Zoge nie mehr in die Welt hinaus.
Intre neamuri strălucită el voeşte-a te ’nălţa,
Românie, fii voioasă, şi-a ta frunte-acum ridică
Wâr’ ich, Geliebte, Abendwinds Fliistern, Căci coroana e a ta 1
Wiegt ich kein Bltimchen schmeichelnd mehr ein,
Tu eşti floarea primăverel supt zăpada năduşită
Um in des Friihlings năchtlichen Dilstern Ce străbate ’n veselie la un soare ’ncălzitor;
An deinent Busen gewiegt zu sein. Tu eşti vulturul, ce scapă dela viaţa înrobită
Şi la cer se 'nalţă ’n zbor.
Wâr’ ich, Geliebte, der Englein Eines,
Ast-fel e a ’ntregil lume generoasă aşteptare,
Das dich in Schlummer zu singen gewusst, Care vrea de a ta soartă să fii singură stăpînă!
Vulturul şi-a luat zborul, înflorit-a mîndra floare...
Wilrd’ ich ein Kilsschen dir stehlen, ein kleines,
Românie, fii Română I
Triige zum Himmel dich an meiner Brust.
1 Publ. întreagă în Convorbiri XIX. (1885) p. 187, după moartea
Carmen Silva. autorului. Scrisă a fost la 1857, cind lupta pentru Unire era aprinsă.