Page 16 - 1905-11

236 LUCEAFĂRUL Nrul 11, 1905

M Ă R G Ă R I T A .
— Un epizod din viaţa poetului. —
« . . . .Alexis se întorsese din străinătate, unde Dar iată firul povestire! mai departe.
îşi terminase studiile. La Mihăilenî, în «raiul cam glodos şi cu lo­
«Era pe la finele luî Octombre, 1 când .în tara cuitori nespălaţi» pe unde trecea, venind din­
noastră ploile încep a fi în două cu zăpada şi spre Bucovina, Alexis-ul nostru ajunge la o
drumurile devin din zi în zi mal grele. Caii curte boierească, proprietatea d-nci Elencu Do­
harabagiulul dela Mihaileni, plini de glod pînă rian, a cărei fiică Mărgărita, 1 «produse asupra
la urechi . . . de-abia mal puteafl trage trăsura lui efectul unei minuni». «Talia sa de regină
pe cimpul moale, în care roţile intrau pînă la şi expresia inteligentă şi atrăgătoare a figurei
butuc. sale, fermecau ochii la întîia privire».
«Tînărul,învâlindu-se bine cu mantaua.se ghe­ Apariţiile elegante ale celor două dame aris­
mui în coltul trăsurel. Perdut astfel, noaptea, pe tocratice, atmosfera salonului cu «covoare pe
locuri necunoscute, el se ţ use a se gîndi la ţă­ parchet, flori exotice în jardiniere, oglinzi, al-
rile civilizate de unde venia şi a face o tristă bumuri, piano şi un papagal verde. . .» focul
asemănare între starea de înflorire a acelor vesel din sobă şi iarna plăcută de afară puteau
părfi ale Europei şi starea de mizerie a patriei în adevăr să umple de vise inima tînărului poet.
sale. Acolo oraşe mari, bine luminate, bine zi­ Iar cînd, în mijlocul acestei scene, îmbibată de
dite, ornate cu monumenturi de artă, cu mu- poezie, Mărgărita mai deschide şi pianul (era
zeuri, cu universităţi etc., la noi oraşe păcă­ lung.sistem Pleyel, scrie Alecsandri) şi cîntăde «se
toase, glodoase, întunecoase, înghesuite cu ji­ părea că intonează triumful fericire! redobîndite»,
dani sdrenţeroşi şi lipsite de cel mai mic con­ sau «tainicele aspiraţii ale inimei», parisianul
fort al vieţii. Acolo şosele minunate, poduri nostru nu mai putu rezista:
frumoase, canalurl lungi, drumuri de fier, oteluri «Fără să zică un cuvînt, el luă albumul de pe
luxoase, la noi drumuri cu hăugaşe, podeţe de
1 în fragmentul «Papagalul simpatic» Alecsandri scrie
lemn putrede, crişme mizerabile pe ici pe colea. consecvent Eliza.
. .. Acolo oameni, cari bucurîndu-se de bine­
facerile civilizaţiei au simţămîntul demnităţei
personale ; la noi un popor îngenunchiat dina­
intea stâpînului moşiei, dinaintea arendaşului
şi a vătavului şi a feciorului boeresc, un popor
secat de mizerie şi ajuns în stare de anima
vilis în ghiarele Evreului care-l speculează fără
milă.
«Toate aceste gîndiri întristau adînc petînărul
nostru călător, dar el se găsia la aceea epocă,
unde iluziile ca un cîrd de paseri primăvăroase
zbor în calea omului şi-l îngînâ cu melodii în-
cîntătoare. Prin urmare tristeţa lui nu ţinu mult,
căci el se mîngăia cu ideia de a fi unul din
pionerii civilizaţiei în patria lui, misiune nobilă
şi visată de fiecare tinăr de pe timpul acela».
Astfel povesteşte Alecsandri la 1870 — data
scrisă de autor — întoarcerea dela Paris a lui
Alexis V., eroul nuvelei, care nu putea fi altul
decit însuşi poetul. Comparaţiile îndrăzneţe, to­
nul pesimist, încrederea în misiunea sa de vi­
itor apostol, sînt foarte potrivite în gura unui
tînăr, ce se întoarce după ani de pribegie prin
lumea largă.
1 «Era în toamna anului 1840», scrie Alecsandri în
«Papagalul simpatic» (Album Macedo-român 1886 p. 1),
fragment din nuvela Mărgărita, publicată întreagă în
volumul de proză (ediţia «Minervel») p. 82. — Trebuia
să fie Insă 1839, — anul întoarcerel Iul Al. din Paris. V. Alecsandri la 1857.