Page 11 - 1905-12
P. 11

Nrul 12, 1905              LUCEAFĂRUL                         255
         curînd  am  lăsat  în  urmă,  departe,  înălţimile  albe   romoniţă  Adierile  curate  şi  purtătoare  de  mi-
         de  zăpadă  ale  insulei  Eubea  şi  am  o  cotit  spre   reazmă îmi învioriau plămînii şi simţiam o îndoită
         apus.  După  vre-o  jumătate  de  ceas  de  drum   binefacere,  aceea  a  naturii  împrimăvărate  şi  a
         printre  munţi  şi  dealuri  înverzite,  s’a  desfăşu­  urmelor bogate ale trecutului
         rat  în  faţa  mea,  întins  ca  o  mare  de  zmarald,   Desfătarea  ochilor  mei  lacomi  de  orizonturi
         netezişul  cîmpiei  tebane,  pe  alocurea  însîn^e-   noi  n’a  contenit,  decît  numai  cind  am  auzit
         rată  de  floarea  macului  maî  rumăn  par’că  de-   glasul  conductorului  care  vestea  sosirea  nostră
         cît  ori  unde  şi  brumată  de  mulţimea  florilor  de  la Te ba.   Dr. George M irnu.



                                 LA „BADEA (SE0R6E".'
          Dacă  l-ai  cunoscut  odată  pe  badea  George,   stă  în  liniştita  şi  împăcata  viaţă  de  familie,  aşa
         trebue  să-I  fi  făcut  o  mare  ocară,  să  fi  avut   cum  o  înţeleg  Germanii  şi  pe  care  de  timpuriu
         faţă  de  el  o  purtare  prea  ţigănoasă  ca  să  te   minţile fragede trebue să o deprindă.
         ocolească  şi  să  nu  vie  singur  cătră  tine,  ori   «N’aveam  pe  ce  scrie  şi  am  rupt  dela  Ale­
         unde  ar  fi,  ori  cu  cine  s’ar  afla,  —  şi  să  nu  te   xandru.  .  .  Cîtă  hîrtie  îmi  strică  el,  să  stric  şi
         întrebe, încet, clipind din gene:  eu odată pe a lui!...»
           «Ziua bună. Ce maî faci? încotro?»  Sfios  şi  foarte  decent,  pornografia  oraşului
          Dacă  eşti  gospodărit  te  întreabă  de  nevastă;   n’a  izbutit  să  strîmbe  sufletul  curat,  adevărat
         de copii, dacă ai. Cînd te ştie că n’ai, îl auzi:  ardelenesc  al  lui  badea  George.  Arareori  iese  din
           «De ce n’ai?»                   gura  Iui  cîte  o  glumă  mai  deocheată şi atunci nu
          Este  mai  mult  o  dojană,  naivă,  fără  nici  un   atît  că-i  face  plăcere  să  o  povestească,  nici  că
         gînd  rău;  pe  urmă  rîde  pe  sub  mustaţă,  nu   se  foloseşte  de  acest  mijloc  ca  printr’o  fami­
         cu  viclenie,  căci  ori  de  cîte  ori  e  vorbă  de   liaritate  exagerată  să  cîştige  maî  cu  dinadinsul
         copii,  de  sigur  frumoasa-i  minte  sboară  la   simpatia  celorlalţi,  —  ci,  fiindcă  «spunînd  unul
         Alexandru,  şi  poate  în  adins  te  întreabă,  de   una,  altul  alta,  trece  maî  degrabă  vremea»,
         dorul şi in dragul lui:            intră  voios  în  horă,  povesteşte,  aşa  cum  îi  vine,
           «L-am  dat  la  Saşi,  să  boscorodească  nem­  fără  să  caute  cuvintele,  fără  nici  o  preocupare
         ţeşte.  Şi-i  e  greu,  sărăcuţu,  numai  cu  puii  ăia   de  valoarea  literară  a  frazelor
         de  străini.  Şi  cum  mă  roagă  să  nu-1  mai  dau!...   Cind îl agrâeşti bună-oară:
         Mi-e  milă  destul,  dar  n’am  ce  să-I  fac.  Trebue   «Ai mai văzut pe cutare, bade?»
         să înveţe nemţeşte: acolo e ţîţa cea bună!»  Pe  dată-I  altul,  îţi  răspunde  nemulţumit:
           Şi  glasul  e  schimbat  şi  uită,  că  mai  are  pe   «L’am  văzut  . . . .   Cu  omul  ăla  nu  poţi
         cineva în faţă:                   vorbi  de  nici  unele;  numa  porcării  spune  în-
           «Mie  acuma  ce  mai  îmi  trebue  ?  Nimic,   tr’una.  Nu  se  fereşte  nici  dacă  mai  e  pe  acolo
         dar  nimic!  îl  am  pe  Alexandru:  toată  viaţa   vre-o  femee....  Cucoanelor  poate  să  le  placă
         mea  este  a  lui!  Să  nu  vorbesc  într’un  ceas   lucrurile  astea,  nu  zic  ba;  d’apăi  ori  ce  treabă
         rău, nu ştiu ce m’aş face fără el».  cu socoteala el______ »
           De  cîte  ori  nu-1  zăreşti  în  grădina  Cişnvgiu,   Dacă  stă  mal  mult,  scoate  pachetul  cu  tutun:
         stînd  răzimat  de  cîte  un  copac,  cu  o  gazetă  des­  veşnic  praf  şi  veşnic  pe  fund.  Tutun  are  în
         chisă  în  mînă,  din  care  nu  poate  prinde  un   totdeauna, foaie şi chibrit nici odată:
         bob,  —  cu  ochii  spre  poteca  pe  unde  trebue   «Las'  că  daâ  eu  acu  peste  unul  cu  foiţă».
         să-i  vină  feciorul.  Adesea  se  ascunde,  par’  că   Apucăturile  aceste  de  boem  sint  aşa  de  fi­
         n’ar  vrea  să-şi  dea  de  gol  slăbiciunea,  toată   reşti  şi  de  naturale,  încit  fac  parte  din  far­
         iubirea  cea  mare,  —  să  pară  că  întîmplător  îi   mecul  propriei  lui  persoane.  Badea  nu  poate
         păzeşte calea.                     fi  altfel,  precum  o  floare  nu  poate  să  aibă  de
           L-am  întîlnit  acolo  într’o  primăvară.  Avea  în   cit anume faţă şi nu alta....
         buzunar  un  teanc  de  hîrtie  strinsâ  în  două,   *
         hîrtie  de  şcoală,  liniată.  Am  putut  ceti  slova   Nu  ştiu  să-l  fi  auzit  cîndva,  folosindu-se  de
         trudită,  începătoare  a  lui  Alexandru:  Dein   vorbe  ca:  poet,  poezie,  inspiraţie,  etc....  Gă­
         Heim  sei  deine  Welt,  —  fraza  se  repeta  la  fie­  seşte  totdeauna  un  aşa  chip  de  a  încunjura
         care cap de rînd, ca un refren al fericirii ce  cuvinte  ca  aceste,  fie  că  sînt  prea  şterse  unde
                                            au  umblat  printre  atîtea  mîni  şi  acum  nu-î
                                            maî  spun  nimic,  fie  că  dintr’o  foarte  înţeleasă
          1   Continuăm  acum  publicarea  articolului  domnului
         V.  Cioflec,  care  din  lipsă  de  spaţid,  nu  s’a  putut  pune   discreţie  nu  vrea  să  dea  a  se  pricepe,  că  ase­
         întreg în numărul festiv. N. R.    menea  olimpice  cuvinte  i-s’ar  putea  potrivi
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16