Page 6 - 1905-12
P. 6

250                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 12, 1905

                                     MOŞ CERBU. 1

           Trecuse  mulţi  ani  decînd  căsuţa  aceea  veche   piardă  în  prundul  Prisăcelului,  plin  din  mal  în
          stătea tihnită acolo in fundul ogrăzii...  mal de apa tulbure şi mînioasă.
           Coperişul  ei  vechiu  de  şindilă  era  putred   Prin  livezile  înmugurite,  păsărelele  se  ciugu­
          acum  şi  pătat  cu  muşchifl  pela  poale,  iar  pe­  leau  ciripind  drăgălaş,  din  depărtările  albastre
          reţii  albi  aveaii  în  faţă  tot  acele  două  ferestre   s’auzeau  vestind  cocorii,  iar  pe  pajiştele  svîn-
          mititele,  cari  priveau  îndrăzneţe  dintre  chenarul   tate,  copiii  se  jucau  sgomotoşi  cătînd  cu  ochii
          de lutişor negru.                 în  zare.  Pe  prispa  căsuţei  pline  de  soare,  lipită
           Cînd  i-s’a  pus  temelia,  Moş  Cerbu  era  flă-   din  proaspăt  şi  aşternută  cu  levicer  curat  de
          căiaş,  cu  mustaţa  abia  înfierată;  iar  cei  doi   lînă,  moş  Cerbu  stătea  aşa  dus  pe  gînduri  şi
          meri  falnici  din  faţa  ei,  nişte  mlădiţe.  —  Pe   cu luleaua stînsă, uitată într’un colţ al gurii...
          atunci,  satul  Prisaca  avea  numai  o  mină  de  case,   Intr’un  tîrzior,  bătrînul  oftă  adînc,  îşi  luă
          împrăştiete  şi  acelea  pe  coastele  dealurilor,  iar   luleaua dingurăşi cuochii umeziţi de lacrimi caută
          aci  împrejur,  unde  îşi  alesese  moşul  —  flăcăul   spre grădiniţa de-alături unde lucra copila...
          de  atunci  —  locul  de  gospodărie,  era  numai   O strigă.
          spiniş, corhană stearpă şi pustiii...  Mlădiţa  răspunse  şi-şi  îndreptă  trupul  tînăr
              Acuma  ?...  Satul  Prisaca  era  sat  mare,   aplecat  pe  sapă.  Privirea  ochilor  ei  mari  şi
          iar  împrejurul  căsuţei  lui  moş  Cerbu,  ştiind   negri  se  ’ncrucişă  cu  privirea  bătrînului
          ce-a fost odată, nu-ţi venea să crezi ochilor.  plină de dragoste.
           In  faţa  casei  se  înşira:  crama  cu  căzi  şi   «Ce face Mioriţa tatii acolo ?
          butoae,  hambarul  plin  de  pîne,  şoproanele  mari   —  Pun nişte răsaduri, taică 1
          de vite şi ţarcul cu fîn.           —  Bine  fată,  bine;  să  dee  cel  de  sus  să  fie
           La  dreapta,  pe  povârnişul  coastei,  negura  de   într’un ceas cu noroc!...
          livadă  se  lăsa  pînă  la  vale  în  gîrla  Prisăce-   —  Să  te  auză  Dumnezeu,  tăicuţule,  să  fie
          lului,  la  stînga,  pe  corhană  în  sus,  se  vedea  ridi-   precum  gîndeşti»,  răspunse  copila  frumos,  înce-
          cîndu-se  hliza  de  vie,  apei  poenile  de  cosire   pîndu-şi  lucrul;  iar  bătrînul  frîngîndu-şi  mijlo­
          umbrite  ici  colea  de  mesteacănl  albi  şi  pletoşi;   cul se lasă iar în stăpînirea gîndurilor.
          iar  tocmai  hăt  departe  peste  creasta  dealului  se   îşi  îndopă  luleaua  cu  tutun,  scăpără  din
          zărea şi geana codrului.          amnar,  puse  iasca  aprinsă  de-asupra  şi  începu
           Jos,  în  malul  părăului  s’arată  ochiului  moara   să  tragă  cînd  şi  cînd,  pierzîndu-şi  privirea  prin
          cu  coperişul  negru  de  seîndură,  împrejur  ocoa­  paenjinişul de fum albastru.
          lele  pline  de  vite  şi  tăpşanul  din  faţă  cu  cară   Moş  Cerbu,  aşa  cu  mustăţile  şi  pletele
          încărcate de saci.                albe,  plecat  cum  sta,  cu  coatele  reziinate  de
           Dar  gospodăria  lui  moş  Cerbu  pe  lîngă   genunchi, părea mult mai bătrîn decît era.
          acest  belşug  dăruit  de  Dumnezeu  ca  răsplată   Dar  de  multe  ori  albul  perilor  nu  e  semnul
          a  muncei  cinstite,  mai  avea  un  alt  odor,  care   anilor  ce  numără,  ci  urmele  suferinţelor  ce-a
          pentru  bătrîn  era  mai  de  preţ  decît  toate  cîte  se   înfruntat omul; şi la el tocmai aşa era.
          vedeau  împrejur,  ave  pe  Mioara,  o  floare  de   Trecut  abia  de  vrîsta  de  mijloc,  albise
          fată nu alta...                   prea  de  timpuriu  .  .  .  totuşi  avea  trupul  bine
            Şi-I  era  dragă  moşului  ca  sufletul.  De  trecea   legat.  Faţa  ÎI  era  rumenă  încă  şi  ochii  negri
          un  prînz  fără  s’o  vadă,  fără  s’o  strige  pe  nume   plini de viaţă...
          ori să-l vorbească, ardea de dorul ei...  Avea  un  semn:  Cînd  era  vesel,  —  şi  asta
            In ziua aceea era cald şi bine.  se  întîmpla  rar  de  cînd  i-a  răposat  soţia  —
            Iarna  grea,  îmbrăcată  cu  bielşug  de  nămeţi,   ţinea  căciula  dată  pe  ceafă  şi  mergea  agale  cu
          se  dusese  încetul  cu  încetul  şi  în  cuprins  stă-   trupul  drept;  iar  la  vreme  de  năcaz,  îndesa
          pînea Mărţişor.                   căciula  pe  o  sprinceană,  mergea  repede  bom­
           De  sus,  din  ceriul  limpede,  sprijinit  pe  umerii   bănind  singur,  ori  picăia  din  luleaua  pe  care
          dealurilor  înnalte,  soarele  căuta,  cu  ochii,  prie­  aci  o  aprindea  şi-o  punea  în  gură,  aci  o  stingea,
          tenos spre satul risipit pe vale.  —  scuipînd  în  tutunul  fumegînd  —  şi  o  vîra
            Pe  coaste,  omătul  muiat  începuse  să  se  pe-   în carîmbul cioboatelor.
          ticească  tot  mai  mult  în  verdele  curat  al  colţului   De-alături,  din  grădină,  s’aude  încetişor  o
          de  iarbă,  iar  prin  văgăuni  păraiele  gîlgăiau   frîntură  de  vers...  Era  un  cîntec  de  dragoste,
          înspumate,  alergînd  năvalnice  la  vale,  ca  să  se  pe care îl cîntau fetele şi flăcăii din sat...
                                              Bătrînul  tresări,  îşi  luă  luleaua  din  gură  şi-şi
                                            îndreptă  din  nou  mijlocul  frînt...  Era  glasul
              1  Fragment din Povestirea «Mioara Cerbului».  Mioarei lui... Ce bine sămăna cu al măsii.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11