Page 6 - 1905-12
P. 6
250 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1905
MOŞ CERBU. 1
Trecuse mulţi ani decînd căsuţa aceea veche piardă în prundul Prisăcelului, plin din mal în
stătea tihnită acolo in fundul ogrăzii... mal de apa tulbure şi mînioasă.
Coperişul ei vechiu de şindilă era putred Prin livezile înmugurite, păsărelele se ciugu
acum şi pătat cu muşchifl pela poale, iar pe leau ciripind drăgălaş, din depărtările albastre
reţii albi aveaii în faţă tot acele două ferestre s’auzeau vestind cocorii, iar pe pajiştele svîn-
mititele, cari priveau îndrăzneţe dintre chenarul tate, copiii se jucau sgomotoşi cătînd cu ochii
de lutişor negru. în zare. Pe prispa căsuţei pline de soare, lipită
Cînd i-s’a pus temelia, Moş Cerbu era flă- din proaspăt şi aşternută cu levicer curat de
căiaş, cu mustaţa abia înfierată; iar cei doi lînă, moş Cerbu stătea aşa dus pe gînduri şi
meri falnici din faţa ei, nişte mlădiţe. — Pe cu luleaua stînsă, uitată într’un colţ al gurii...
atunci, satul Prisaca avea numai o mină de case, Intr’un tîrzior, bătrînul oftă adînc, îşi luă
împrăştiete şi acelea pe coastele dealurilor, iar luleaua dingurăşi cuochii umeziţi de lacrimi caută
aci împrejur, unde îşi alesese moşul — flăcăul spre grădiniţa de-alături unde lucra copila...
de atunci — locul de gospodărie, era numai O strigă.
spiniş, corhană stearpă şi pustiii... Mlădiţa răspunse şi-şi îndreptă trupul tînăr
Acuma ?... Satul Prisaca era sat mare, aplecat pe sapă. Privirea ochilor ei mari şi
iar împrejurul căsuţei lui moş Cerbu, ştiind negri se ’ncrucişă cu privirea bătrînului
ce-a fost odată, nu-ţi venea să crezi ochilor. plină de dragoste.
In faţa casei se înşira: crama cu căzi şi «Ce face Mioriţa tatii acolo ?
butoae, hambarul plin de pîne, şoproanele mari — Pun nişte răsaduri, taică 1
de vite şi ţarcul cu fîn. — Bine fată, bine; să dee cel de sus să fie
La dreapta, pe povârnişul coastei, negura de într’un ceas cu noroc!...
livadă se lăsa pînă la vale în gîrla Prisăce- — Să te auză Dumnezeu, tăicuţule, să fie
lului, la stînga, pe corhană în sus, se vedea ridi- precum gîndeşti», răspunse copila frumos, înce-
cîndu-se hliza de vie, apei poenile de cosire pîndu-şi lucrul; iar bătrînul frîngîndu-şi mijlo
umbrite ici colea de mesteacănl albi şi pletoşi; cul se lasă iar în stăpînirea gîndurilor.
iar tocmai hăt departe peste creasta dealului se îşi îndopă luleaua cu tutun, scăpără din
zărea şi geana codrului. amnar, puse iasca aprinsă de-asupra şi începu
Jos, în malul părăului s’arată ochiului moara să tragă cînd şi cînd, pierzîndu-şi privirea prin
cu coperişul negru de seîndură, împrejur ocoa paenjinişul de fum albastru.
lele pline de vite şi tăpşanul din faţă cu cară Moş Cerbu, aşa cu mustăţile şi pletele
încărcate de saci. albe, plecat cum sta, cu coatele reziinate de
Dar gospodăria lui moş Cerbu pe lîngă genunchi, părea mult mai bătrîn decît era.
acest belşug dăruit de Dumnezeu ca răsplată Dar de multe ori albul perilor nu e semnul
a muncei cinstite, mai avea un alt odor, care anilor ce numără, ci urmele suferinţelor ce-a
pentru bătrîn era mai de preţ decît toate cîte se înfruntat omul; şi la el tocmai aşa era.
vedeau împrejur, ave pe Mioara, o floare de Trecut abia de vrîsta de mijloc, albise
fată nu alta... prea de timpuriu . . . totuşi avea trupul bine
Şi-I era dragă moşului ca sufletul. De trecea legat. Faţa ÎI era rumenă încă şi ochii negri
un prînz fără s’o vadă, fără s’o strige pe nume plini de viaţă...
ori să-l vorbească, ardea de dorul ei... Avea un semn: Cînd era vesel, — şi asta
In ziua aceea era cald şi bine. se întîmpla rar de cînd i-a răposat soţia —
Iarna grea, îmbrăcată cu bielşug de nămeţi, ţinea căciula dată pe ceafă şi mergea agale cu
se dusese încetul cu încetul şi în cuprins stă- trupul drept; iar la vreme de năcaz, îndesa
pînea Mărţişor. căciula pe o sprinceană, mergea repede bom
De sus, din ceriul limpede, sprijinit pe umerii bănind singur, ori picăia din luleaua pe care
dealurilor înnalte, soarele căuta, cu ochii, prie aci o aprindea şi-o punea în gură, aci o stingea,
tenos spre satul risipit pe vale. — scuipînd în tutunul fumegînd — şi o vîra
Pe coaste, omătul muiat începuse să se pe- în carîmbul cioboatelor.
ticească tot mai mult în verdele curat al colţului De-alături, din grădină, s’aude încetişor o
de iarbă, iar prin văgăuni păraiele gîlgăiau frîntură de vers... Era un cîntec de dragoste,
înspumate, alergînd năvalnice la vale, ca să se pe care îl cîntau fetele şi flăcăii din sat...
Bătrînul tresări, îşi luă luleaua din gură şi-şi
îndreptă din nou mijlocul frînt... Era glasul
1 Fragment din Povestirea «Mioara Cerbului». Mioarei lui... Ce bine sămăna cu al măsii.