Page 9 - 1905-12
P. 9

Ntul 12, 1905              LUCEAFĂRUL                        253
                                          cad  în  perioada  aşa  numită  elenistică,  perioada
                                          anterioară ocupaţiei romane.
                                           Pe  atunci  s’a  desvoltat  în  Tanagra  această
                                          artă  curioasă  a  cărei  înălţime  nu  o  cunoaşte
                                          încă  arta  industrială  modernă.  Păstrarea  acestor
                                          statuete  e  de-o  mare  însemnătate  nu  numai
                                          pentru  istoria  artei,  căci  sînt  o  icoană  fidelă  şi
                                          cea  mai bine conservată a spiritului artistic con­
                                          temporan,  ci  şi  pentru  cunoaşterea  mai  adincă
                                          a  vremilor,  căci  prin  ele  ne  apropiem  mai  vir-
                                          tos  de  sufletul  so  ietăţii  antice  şi  surprindem
                                          pînă  şi  cele  mai  intime  manifestări  ale  ei.  La-
                                          turea  populară  şi  familiară  din  traiul  celor  vechi,
                                          oricît  de  mult  ne-ar  înfăţişa-o  arta  mare,  ar
                                          fi  rămas  abia  gîcită  de  noi,  dacă  norocul  n’ar
                                          fi  scos  la  lumină  aceste  teracote,  acest  popor
                                          de  păpuşi,  —  căci  abia  sînt  mai  mari  decît  o
                                          şchioapă,  —  în  care  viaţa  antică  vibrează  şi  se
                                          mişcă  în  ochii  noştri  cu  bucuriile  şi  suferinţele
                                          ei,  cu  grijile  şi  patimile  ei,  cu  jocurile  şi  pe­
                                          trecerile ei de tot felul.
                                            Am  ocolit  de  cîtevaori  grămezile  năruiturilor
                                          împrăştiate  peste  coasta  dealului  Ceryceion,  am
                                          văzut  ici  şi  colo  păstrat  ceva  din  zidul  încun-
                Fatâ pe-o stincă, — priveşte visâtoarc.  jurător  al  cetăţii,  am  constatat  cele  trei  porţi
                                          prin  care  furnicau  odinioară  Tanagrenii  şi  co­
       el  în  vechime,  s’a  întemeiat  pe  triumful  dobîn-   municau  cu  Teba,  Atena  şi  Halcida,  am  văzut
       dit  de  ea  în  repeţite  rînduri  asupra  şcolarului   urmele teatrului — nici un templu, nici un mo-
       ei  Pindor,  regele  poeziei  lirice  a  Eladei.  Acesta
       era  un  triumf  extraordinar  în  ochii  Elinilor  şi
       de-aceea  Pausania  caută  să-l  explice  punîndu-1
       în  legătură  cu  neîntrecuta  frumseţe  personală  a
        poetei.
         Cu  toate  aceste,  numele  Tanagrei  ar  fi  rămas
       înmormîntat  în  noaptea  necunoscutului,  dacă
        neaşteptatele  descoperiri  făcute  în  cuprinsul  ei
       dela  1873  încoace  n’ar  fi  atras  luarea  aminte
       a  lumii  învăţate.  De  atunci  el  a  devenit  popular.
       Căci  cine  n’a  auzit  de  minunatele  statuete  de
        teracotă  din  Tanagra  ?  Aproape  toate  muzeele
        mari  europene  (şi  mai  ales  cel  din  Paris,  din
        Londra,  Berlin  şi  Atena)  posed  din  ele  exem­
        plare  de-o  neasemuită  măiestrie.  Cultul  mor­
        ţilor  făcuse  caTanagrenii  să  depuie  în  mormin­
        tele  lor,  alăturea  de  cadavru,  tot  felul  de  obiecte
        de  preţ—  piese  de  toaletă  şi  de  trebuinţă  pen­
        tru  casă,  care  eraîî  scumpe  răposatului  sau  re-
        posatei,  căci  cu  ele  şi  printre  ele  îşi  petrecuse
        veacul:  oglinzi,  brăţare  şi  salbe,  cutii  de  talis-
        manuri  şi  mirezme,  găteli  şi  jucării  copilăreşti,
        apoi  vase  pentru  hrana  şi  băutura  mortului,
        străchini,  garăfi,  cupe  şi  lămpi,  dar  mai  pre  sus
        de  toate  «minunile  fărîmicioase»,  figurinele  de
        teracotă.  Ele,  caşi  mormintele,  judecate  după
        stilul  lor,  sînt  din  diferite  epoci,  dar  cele  mai
        multe  şi  mai  drăgălaşe  sînt  de  bunăseamă  de
        pe  la  sfîrşitul  veacului  al  patrulea  şi  începutul
        veacului  următor  dinaintea  erei  creştine,  şi  deci  Fatâ  şezind.  Citeşte  un  Uiptychon.  (Probabil  un  răvaş  de  dragoste)
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14