Page 9 - 1905-12
P. 9
Ntul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 253
cad în perioada aşa numită elenistică, perioada
anterioară ocupaţiei romane.
Pe atunci s’a desvoltat în Tanagra această
artă curioasă a cărei înălţime nu o cunoaşte
încă arta industrială modernă. Păstrarea acestor
statuete e de-o mare însemnătate nu numai
pentru istoria artei, căci sînt o icoană fidelă şi
cea mai bine conservată a spiritului artistic con
temporan, ci şi pentru cunoaşterea mai adincă
a vremilor, căci prin ele ne apropiem mai vir-
tos de sufletul so ietăţii antice şi surprindem
pînă şi cele mai intime manifestări ale ei. La-
turea populară şi familiară din traiul celor vechi,
oricît de mult ne-ar înfăţişa-o arta mare, ar
fi rămas abia gîcită de noi, dacă norocul n’ar
fi scos la lumină aceste teracote, acest popor
de păpuşi, — căci abia sînt mai mari decît o
şchioapă, — în care viaţa antică vibrează şi se
mişcă în ochii noştri cu bucuriile şi suferinţele
ei, cu grijile şi patimile ei, cu jocurile şi pe
trecerile ei de tot felul.
Am ocolit de cîtevaori grămezile năruiturilor
împrăştiate peste coasta dealului Ceryceion, am
văzut ici şi colo păstrat ceva din zidul încun-
Fatâ pe-o stincă, — priveşte visâtoarc. jurător al cetăţii, am constatat cele trei porţi
prin care furnicau odinioară Tanagrenii şi co
el în vechime, s’a întemeiat pe triumful dobîn- municau cu Teba, Atena şi Halcida, am văzut
dit de ea în repeţite rînduri asupra şcolarului urmele teatrului — nici un templu, nici un mo-
ei Pindor, regele poeziei lirice a Eladei. Acesta
era un triumf extraordinar în ochii Elinilor şi
de-aceea Pausania caută să-l explice punîndu-1
în legătură cu neîntrecuta frumseţe personală a
poetei.
Cu toate aceste, numele Tanagrei ar fi rămas
înmormîntat în noaptea necunoscutului, dacă
neaşteptatele descoperiri făcute în cuprinsul ei
dela 1873 încoace n’ar fi atras luarea aminte
a lumii învăţate. De atunci el a devenit popular.
Căci cine n’a auzit de minunatele statuete de
teracotă din Tanagra ? Aproape toate muzeele
mari europene (şi mai ales cel din Paris, din
Londra, Berlin şi Atena) posed din ele exem
plare de-o neasemuită măiestrie. Cultul mor
ţilor făcuse caTanagrenii să depuie în mormin
tele lor, alăturea de cadavru, tot felul de obiecte
de preţ— piese de toaletă şi de trebuinţă pen
tru casă, care eraîî scumpe răposatului sau re-
posatei, căci cu ele şi printre ele îşi petrecuse
veacul: oglinzi, brăţare şi salbe, cutii de talis-
manuri şi mirezme, găteli şi jucării copilăreşti,
apoi vase pentru hrana şi băutura mortului,
străchini, garăfi, cupe şi lămpi, dar mai pre sus
de toate «minunile fărîmicioase», figurinele de
teracotă. Ele, caşi mormintele, judecate după
stilul lor, sînt din diferite epoci, dar cele mai
multe şi mai drăgălaşe sînt de bunăseamă de
pe la sfîrşitul veacului al patrulea şi începutul
veacului următor dinaintea erei creştine, şi deci Fatâ şezind. Citeşte un Uiptychon. (Probabil un răvaş de dragoste)