Page 18 - 1905-15-16

310 LUCEAFĂRUL Nrul 15—16, 1905.

par’că o suflare tainică:, neînţeleasă, de părere chipurile acele naive în simplitatea lor ţărănească,
de răfi pentru trecut, de griji pentru viitor. — s’ar fi socotit şi el, — ceeace-î aşa de greu, — fe­
Pe de altă parte auzia de acea viaţă zgomotoasă ricit. Şi s’a prins. Inima îi bătea tare, un fior
studenţiască, de-acele petreceri aproape des- par’că-î trecu din cap pînă în picioare şi pe
frînate, de acele manifestaţiuni de cele mal ochi i se aşternu un văl de o clipă. Cu cîtă
multe ori superficiale, de acel naţionalism de dragoste s’a prins a doua şi a treia oră şi cît
stradă, foc de pae ameţitor, şi nu ştia ce să de desăvîrşit de mulţumit, ca cine ştie dupăce
creadă. Visuri zdrobite cu petreceri sgomotoase ispravă mare, îşi ştergea fruntea de sudoare.
nu se împăcau, ori erau două păduri din care Viaţa de şcoală îl închisese par’că între nişte
una plîngea în sărăcie şi alta îşi cheltuia pri­ pereţi strimţi şi reci de mănăstire, de unde nu-î
sosul de viaţă în beţii naţionale, ori că aceiaşi era îngăduit să vadă lumea cu bucuriile ei. De
tineri jucau poate pentru a face efect; poate acum par’că începea şi el să trăiască. Şi-şi bă­
fiindcă aşa le poruncia sufletul lor tînăr, şi un tea capul, oare fi-va mai greu sau mai uşor
rol şi pe celalalt. In orice caz, simţia că el de-acuin să stea între aceleaşi ziduri, oare nu
nu se va putea împăca nici cu unul, nici cu va perde dorul de muncă? Şi căutînd răspun­
altul; simţia că e destul de tare ca să răzbiască sul, simţia în el o putere să spargă piatra în
printre miile de flămînzi fără să geamă sub lo­ mînă, o putere cum nu mai avusese pînă aci
viturile şi greutăţile sorţii, simţia că e destul nici odată şi care de bunăsamă, îşi zicea el,
de cumpănit ca să nu treacă în gloata celor nu putea să-i facă leneş. Era un element nou în
zgomotoşi. viaţa lui monotonă şi de acum par’că avea şi
Dar firea omenească mai are şi alte coarde. el ce aştepta.
La optsprăzece ani nu-ţî mai poţi păstra în tot­ Dar toate pornirile acestea îi adormiră în cu­
deauna seninătatea sufletului, oricît ai fi de tele sufletului. — Vara viitoare, cu greutăţile ce
rece şi de chibzuit. Te frăinîntă doruri nedes­ avea de îndurat cu dusul lui la Bucureşti, se
luşite ; une-ori îţi vine să alergi, să sburzî, să uni cea mai cumplită nenorocire ce l-ar fi putut
joci; alte-ori ai sta ciasuri întregi perdut, pri­ izbi: perdu pe tată-său. Nu s’a lăsat să fie aşa
vind o floare, un apus, un amurg. Era într’o de frînt de durere, ca să se opriască din dru­
vacanţă dq Paşti. O zi frumoasă, luminoasă, mul pe care îl apucase; dar nici bucurie n’a
caldă, o căldură şi-o lumină blîndă, învioră­ mai putut avea. Se înduioşa cînd îşi amintia
toare ca un balsam, o zi în adevăr primăvă- de jocul lui dela Paşti, dar nu-1 mai putea dori,
ratică, cum rar poţi avea. în grădini, pomii îşi nu mai putea dori nimic în lumea asta. Toate
desvăliseră bogăţia lor de flori, unele mai ro- puterile lui sufleteşti se concentraseră în studiu.
şioare, altele mai albe, prin care se mişcau cu Muncia mereu şi muncia în sîlă, fiindcă era
zumzet albine şi ciripiau cinteze şi vrăbii. Mai sărac şi trebuia să munciască şi pentru alţii,
sus pe deal, o pupăză se îngîna cu un cuc. ca să poată trăi.
Era atîta bucurie, atîta serbătoare în întreaga Se ’nchise în el însuşi, nu putea să sufere
natură. Pe poiana din dreapta circiumei se în- acele societăţi studenţeşti, nu putea să sufere
cherbase hora. Flăcăii şi fetele jucau într’o por­ manifestaţiile si petrecerile colegilor lui. Dea-
nire de veselie, în care par’că-şî uitau de ei, ceea, pe cît îl iubiau, fiindcă era serios, inte­
după cîntecul aci legănat, aci pripit şi mărunt ligent şi muncitor, pe-atît îl urau studenţii, cari
al lăutarilor. L-a cuprins atunci un fel de du­ îi spuneau, că „n’are idee ce-î viaţa", că-î ur­
ioşie, de dor, care nu ştia de unde vine: de suz, că-î călugăr.
sub arcuşul lăutarului, ori dela feţele acelea
zimbitoare, sănătoase, perdute într’un avînt de în chipul acesta trecuseră anii de studiu şi
bucurie. Sufletul îi era prins într’o vrajă ne­ acuma în capitala unui judeţ intra ca un aju­
spusă. Un fel de muţenie, de sfîrşială, în care tor de judecător în viaţa cea mare.
se simţia aşa de bine. Pe dujmanul cel mai După cele dintîî clipe de mulţumire sufle­
înverşunat şi-l-ar fi iertat atunci, dacă l-ar fi tească urmase desamăgirea. Oraşul era cozmo-
avut. Privia perdut, fermecat. polit, cei mai de samă de abia îşi vedeau de
Ar fi dorit poate să se prindă şi el de brîu afacerile lor băneşti şi nimic mai mult. Spera
cu tovarăşii lui de copilărie, să-şi uite de el să găsiască un cerc intelectual în care el, cel
în legănarea jocului. Simţia cum par’că un om ce nu iubia fleacurile şi nimicurile, să poată
nou se deşteptase în el. Un dor nedesluşit îi petrece şi nu l-a găsit. Lumea aleasă îşi pe­
năpădise sufletul într’atît, încît îşi închipuia că trecea vremea de răgaz la cafenea, plîngîndu-se
nu va mai fi în stare să facă ceva pe urmă. vecinie că n’are distracţii, schimbînd în fiecare
Era un fel de chin şi de amărăciune în dorul zi între ei aceleaşi banalităţi sarbede, drept ori
acesta, şi totuşi aşa de mult îi plăcea starea ce discuţii, comentînd într’un chip ce i-se pă­

asta sufletească. De s’ar fi prins în horă, de-ar rea ridicul faptele celor dela centru şi eveni 7
fi putut şi el să priviască pe sub sprîncene mentele din lumea ’ntreagă. în faţă se giugi-