Page 24 - 1905-15-16

316 LUCEAFĂRUL Nrul 15-16, 1905.

românesc, luminînd minţile şi încălzind inimile tr’adevăr Cipariu cînd l-a cunoscut Odobescu,
la sute şi mi! de tineri cari priviau la el ca la un un pusnic disgustat de lume, un moşneag nins
sfînt. în liniştea singurătăţii sale proverbiale a de cei optzeci şi doi de ani ai vieţii, izolat de
trebuit să se săvîrşască o muncă neobicinuit de tot ce se întîmpla în afară de păreţiî camerei
înteţită, care, la rîndul său, făcea ca zilele vieţii sale. Dar n’a fost totdeauna astfel, ci numai în
sale să se scurgă fără zgomot, sămănînd aidoma cei din urmă zece ani ai vieţii sale, cînd soarta
ieri cu azi şi azi cu mine. Numai and neamul l-a dăruit cu o bătrîneţe lungă şi amară din
îi cerea concursul plin de înţelepciune, fie ca momentul cînd rostul său pe pămînt era înde­
să conducă cu Simion Bărnuţ şi cu Aron Pum­ plinit de mult. Atunci C. era numai o umbră,
nul adunarea din Dumineca Tomii şi cea din nu mai era marele bărbat de odinioară, nici
3/15 Maiu, al cărei secretar a fost ales, sau să nu mai era Părintele filologiei române, despre
meargă ca deputat în comisia trimisă cu peti­ care vreau să vorbesc în cele următoare.
ţia Românilor la Viena, fie ca să ţină acel ne­ Cea dintîi menţiune la Români despre ori­
uitat cuvînt de inaugurare la descinderea Aso- ginea noastră romană o găsim la Cronicarii
ciaţiuniî sau, cinci ani mai tîrziu, să ridice gla­ moldoveni. Acolo se spune mai iutii că neamul
sul său cald şi cuminte în sînul societăţii ce nostru se trage dela Rîmleni, dar acestui mo­
avea să devină Academia Română, — numai ment istoric nu i se da încă importanţa cuvenită.
atunci, la zile mari, trecea C. pragul casei sale. Nici unul dintre Cronicari, nici chiar Miron
încolo el nu era omul care să caute adunările Costin, n’aii înţeles că în recunoaşterea acestui
şi să se afişeze prin discursuri; dar cu toată fapt zace sămînţa unei renaşteri naţionale. De
retragerea sa de zgomotul lumii nu era păs al aceea, în urmă, cînd letopiseţile ţării nu mai
Românilor, pe care să nu-1 fi ştiut, n’a fost ce­ erau purtate de cei mai luminaţi dintre boerî,
rinţă a timpului pe care să n’o fi priceput, şi s’au uitat aproape cu desăvîrşire şi scrisele de­
nu era suspin al neamului său, care să nu fi spre trecutul Românilor. Abia pe la sfîrşitul
pătruns la urechile şi în inima sa doritoare de veacului XVUl-lea şi la începutul celui al XlX-lea
bine. Bărbaţii din generaţia lui erau dintre acei a pornit din nou o direcţie mare, fără continui­
uriaşi cari aveau putere din belşug pentru ca tate directă, ci izvorîtă din alte împrejurări, care
s’o poată răspîndi peste tot locul unde era ne­ pătrunde iarăş în tainele celor ce s’au întîmplat
voie să pună umărul. Noi azi abia putem pri­ înainte. Din legătura unei părţi a Românilor cu
cepe, cum un savant de mărimea lui Cipariu a biserica catolică, a rezultat o gravitaţie spre
putut să se indeletniciască cu traducerea codu­ apus şi mai ales spre vecinica cetate, centrul
lui manierelor elegante'. Ceea-ce azi ne pare catolicizmuluî. Tineri dintre cei mai talentaţi
aproape ridicul, atunci era o cerinţă pe care sînt trimişi în şcoli catolice, la Viena şi chiar la
ochiul său pătrunzător a priceput-o. Dorul său Roma, şi aici li se arată, ca o revelaţie, ori­
de a da în tot chipul ajutor acelor tineri ne- ginea noastră strălucitoare. Şincai, Clain, Mol-
dibaci, cari veniau dela sat să se pregătiască nar, Petru Maior şi alţi cîţiva grupaţi în jurul
pentru viaţa mare de conducători de turme, i-a lor, istorici şi filologi în acelaş timp, propagă
dictat să se zmulgă dela ocupaţiile sale favo­ noua evanghelie cu însufleţirea şi entuziasmul
rite de învăţat, precum a mai făcut-o de atîtea unor apostoli, turnînd mîngăiere în suflete cari
ori cînd scria manuale de şcoală, cînd reedita nu ştiau să crează, sădind sămînţa conştienţei
cărţi bisericeşti şi cînd scoţia „învăţătorul Po­ naţionale, din care avea să încolţiască renaşterea
porului", foaie românească pentru popor. Multe poporului românesc.
au fost faptele mari ale acestui bărbat, mari, Din şcoala lor a eşit TimoteiQ Cipariu, băr­
pentrucă vetiiaQ la timp, şi să mă credeţi că batul în care avea să culmineze direcţia nu­
azi n’am fi strînşî aici în atît de bună înţele­ mită latinistă, nu mai puţin entuziast decît marii
gere şi dragoste, dacă la 1861 nu s’ar fi înge­ săi dascăli, dar pregătit mai bine decît ei şi
mănat cu tactul şi priceperea unui Şaguna înţe­ înzestrat cu toate calităţile unui om de ştiinţă.
lepciunea a celui al doilea conducător al Aso- El se ridică la înălţimi unde orice comparaţie
ciaţiunii, a lui Timoteiu Cipariu. cu contimporanii săi încetează, filologi-diletanţi
Am ţinut să luminez măcar în treacăt şi acest aceştia, — căci era un timp, nu prea depărtat,
profil din figura lui Cipariă, pentrucă azi ne-am cînd fiecare Român cu carte se credea filolog,
obicinuit să-l privim mai mult aşa precum ni — şi prin vederile lui largi şi printr’o muncă
l-a descris Alexandru Odobescu în minunatul spornică şi înteţită pune bază studiilor ştiinţi­
necrolog publicat în Epoca din 1887, unde C. fice la noi. De aceea numirea de „Părinte al
e sămuit în mod atît de sugestiv acelor filozofi filologiei române" care i s’a dat, deşi el însuş
gîrboviţî de munca lor neîntreruptă, pe cari i-a e elevul unor mari dascăli, deşi el e numai cel
nemurit Rembrandt în pînzele sale. Aşa era în- ce duce la desăvîrşire mănoasa şcoală latinistă,
1 Purtarea de buriăcuviin(ă intre oameni, in Foaia iniţiată de alţii, e meritată şi potrivită. în tot
pentru minte, 1855 No 6. cazul însă e caracteristică, pentru titlul de glo-