Page 27 - 1905-15-16

Nru! 15-16, 1905. LUCEAFĂRUL 319
voltarea lor şi n’a cercat să salveze rămăşiţele şi poate influenţat de opera unui Kazinczi, pe
de viţă nobilă, rămase din vremurile bune. Acum mîna căruia încăpuse cu ani înainte limba ma­
însă timpul a sosit, ne-am luminat în sfirşit, ghiară spre a o „reînoi“ (nyelvujitâs) într’un mod
că era să lăsăm prădăciunii ce aveam mai scump, atît de artificial. Limba literară, dimpotrivă, se
deci trebue începută acţiunea de regenerare, încheagă încet, de generaţii întregi de scriitori, de
copacii selbatici trebue dăr maţi, buruienile puţinii aleşi ai unui neam, cu un simţ puternic
zmulse cu amîndouă mînile, salvat ce-î nobil, pentru frumos şi cu un bun gust care nu dă
iar golul răsădit cu plante aduse din ţara mamă, greş. Din opera lor picură, încetul cu încetul,
splendide ca cele de odinioară. limba literară, simţul lor poetic e criteriul care
în senzul acesta a lucrat C., mai conştient admite încetăţenirea de cuvinte nouă, care lasă
şi cu mai multă înţelepciune, cu mai mult talent sau nu intrare espresiilor dialectale, care stîr-
şi ştiinţă decît predecesorii săi, cu mai peşte vorbe fără espresie şi dă altora o trăini­
mult gust şi moderaţie decît urmaşii săi, cari cie şi vitalitate neobicinuită.
au compromis acţiunea întreagă. Cei ce cunosc . C. n’a fost poet. Deci i-a lipsit calitatea de
desvoltarea limbeî noastre literare ştiQ cit de căpetenie pentru ca să poată deveni un refor­
puternică e trama dată de C. în ţesătura ei. mator al limbeî româneşti. Spre fericirea noastră
Ştim însă cu toţii şi altceva, anume că princi­ am avut însă şi poeţi, cari s’au simţit bine în umbra
piile lui n’au străbătut decît în parte, că munca dumbravei minunate şi cel mai mare dintre ei,
lui n’a fost încununată de izbîndă şi n’a fost, M. Eminescu, scria la 1877 astfel împotriva
în mare parte, decît prilejul curentului reac­ şcoalei Cipariane 1 ):
ţionar, care a pus adevărata temelie limbeî „ . . . naţia românească, a vorbit şi scris bine
noastre literare. şi ’ntr’un fel nainte chiar de a fi sămînţă de
Cauzele sînt multiple; pricina de căpetenie filologi pe plaiurile Daciei lui Traian. Ramură
zace însă în greşala principiară a acestei şcoli. mutată în pămînt departe de trupina părin­
Să rămînem la comparaţia de mai nainte, tească, limba românească s’a nutrit în mediul
pentru ca, printr’o imagine, să vedem lucrurile ei nou, prefăcînd nutrimentul în organe spe­
mai limpede. ciale ale sale, şi rămînînd limbă roma­
Ceea-ce veacuri de evoluţie naturală au pre­ nică, precum un Englez rămîne Englez, chiar
gătit, nu se poate reface cu două mînî slabe dacă s’ar nutri din copilărie numai cu grîu
omeneşti. în locul grădinii întretăiate de paturi cumpărat din valea Dunării."
simetrice cu pomi roditori şi zmălţuite cu flori Cunoaştem cu toţii frumoasa baladă a Iui
nobile, a crescut o dumbravă selbatică cu co­ C. Negruzzi despre Aprodul Purece. Despre el
paci vînjoşî, cu poene presărate de flori de se spune că într’o luptă, cînd armata duşma­
cîmp, unde răsura creşte în locul rozei, unde nilor a doborît calul sub Ştefan cel mare şi
din vegetaţia din alte vremi a rămas numai sfînt, el s’a plecat sub piciorul stăpînuluî său
cea-ce era trainic şi mai tare decît scurgerea pentru-ca acesta să poată încăleca a doua oară
timpului. Dar cel ce spune că o grădină tre­ şi să-şi aducă arcaşii la izbîndă. Un fel de
bue să fie mai frumoasă decît o dumbravă, ur­ Aprodul Purece a fost şi C., ale cărui principii
mează un gust particular şi discutabil, — iar au trebuit călcate în picioare pentruca azi să
cel ce vrea să schimbe dumbrava în grădină, avem o limbă literară mai frumoasă decît ori-care
cu sapa şi săcurea necruţătoare în mînă, face alta pe lume, căci fără de şcoala sa latiniză-
un păcat. Ce va mai rămînea din frumseţa ei, toare nu s’ar fi născut o reacţiune atît de puter­
dacă tai poteca ce coteşte prin crîng, dacă scoţi nică şi conştientă condusă de dl T. Maiorescu
izvorul din stîncă, ca să-l înlocueştî printr’o sor­ şi de marii poeţi strînşi în jurul săii: Alexandri,
ginte sau o sursă artificială, dacă alungi doina Eminescu, Creangă ş. a.
plină de jale a ciobanului nostru ? Atunci ai Deşi în alegerea mijloacelor C. n’a fost no­
scos factorii cari sînt mai deaproape legaţi rocos, idealul său de a crea o limbă literară
de viaţa noastră, cari au produs cele mai du­ vorbită în toate părţile româneşti, a rămas pînă
ioase momente în inima poeţilor noştri şi au azi o ţintă spre care trebuie să năzuim. Mai
emoţionat cele mai subtile coarde ale sufletului ales noi, cei de dincoace de munţi. Căci noi
românesc. Iar în locul lor ce-aî adus ? Flori am rămas în mare parte credincioşi unei şcoale,
străine, cu forme şi culori neobicinuite, nerod­ care şi-a trăit traiul, dar nu din lăudabila stră­
nice în pămîntul nostru oţelit de vremuri, sau danie de a păstra o tradiţie cu scumpătate, ci
ai cercat să reînvii trunchiurile uscate, cărora din cauze mai puţin lăudabile: din lipsă de
vremea le-a stors sucul şi puterea de-a mai talent şi din comoditate. Ceea-ce în România
înverzi şi de-a mai aduce roade. s’a recunoscut de mult, la noi, în mare parte,
Limba literară nu se poate modela de sa­ încă nu s’a încetăţenit. Noi persistăm în gre-
vanţi între cei patru păreţi ai unei camere sin­ ') M. Eminescu: Scrieri politice şi literare I. ed. 1.
guratice, după principii dictate de logică pură Scurtu, Bucureşti 1905, pag. 311.