Page 28 - 1905-15-16

320 LUCEAFĂRUL Nrul 15-16, 1905.

şelile cari, se pot ierta celui ce le-a făcut, nu prin ele nu voim să exprimăm numai că sîn-
însă celor ce le imită. Pe vremea aceea soarele tem mîndriî ştiindu-ne sînge din sîngele lor şi
culturii româneşti răsăria în Ardeal, azi, şi de că ştim să apreciem bunurile ce ni le-aCi cîş-
mult cliiar, el răsare la Bucureşti. Aceasta ar tigat cu atîta trudă, — ci ele cuprind mal mult.
trebui să o ştim cu toţii şi să ne îndreptăm fe­ Rostindu-le am depus un jurămînt umbrei lor,
ţele spre soare-răsare, ca unii cari căutăm lu­ că voim să fim vrednici ca el. Şi pe cine am
mina şi fugim de întunerec. Şi să mă credeţi putea să ni-1 alegem de ideal, decît pe acest
că desbrăcîndu-ne de aşa numitele ardelenisme, bărbat care viaţa sa întreagă a muncit cea mal
căutînd în limba poporului şi în scrierile poe­ dezinteresată muncă pentru binele semenilor
ţilor noştri cuvintele, în loc să le luăm d’a- săi; pe acest idealist de o inteligenţă scînteie-
dreptul dela alţii, fie aceştia chiar şi Latinii, toare, care n’a dorit alta decît să facă un bine
căutînd să ne scuturăm de acel balast de es- neamului său. Şi iarăş mă întreb, care loc e
presil gîndite ungureşte şi simţite nemţeşte, din mal potrivit, decît Asociaţiunea, pe care el a
pricina cărora vorbim şi scriem o limbă alta ridicat-o prin renumele său rostit cu stimă şi
decît a strămoşilor noştri şi a fraţilor de din­ în străinătate, de a-I aduce omagiile de recu­
colo, — vom lucra spre idealul la care a ţintit noştinţă acum cînd s’au împlinit 100 de ani
C. Căci nici el nu voia, în definitiv, alta decît dela naşterea lui. De el, de marele T. C. ne
ca Românii de pretutindeni să vorbiască aceeaşi aducem atît de bine aminte, incit cele din urmă
limbă, care să fie cea mai frumoasă. ale noastre cuvinte sînt acelea cu cari a des­
* * chis el cea dinţii adunare a Asociaţiunil:
* „Chiar şi această zi solemnă ce ne-a adunat
Doamnelor şi Domnilor! Numai acel indi­ din toate părţile patriei e un testimoniu al vieţii
vid e capabil a însemna ceva în viaţă şi nu­ româneşti şi o protestaţiune mal solemnă decît
mai acelui neam poţi să-î proroceşti un viitor, şi jurămîntul, că naţiunea română nu vrea şi
care ştie preţui faptele mari ale strămoşilor săi. nu va suferi nici odată ca să apună din seria
Pe cît e de adevărat că cele ce vor veni îşi naţiunilor ca romană, că nu vrea şi nu va su­
au obîrşia în cele ce-au fost, pe atît de ne­ feri nici odată acea batjocură, ca să se lapede
contestabil este că din vrednicia părinţilor se de al său nume şi de-a sa limbă..." *)
naşte puterea copiilor. Cuvintele poetului
') Cuvîntla inaugurarea Asociafiunei, Blaj 1867, pag. 7.
Ne-aducem aminte, strămoşi!
nu conţin numai un omagiu de recunoştinţă, Dr. Sextil Puşcariu.

F O I R Ă Z L E Ţ E .
Şl. O. losif, Din zile mari. — Poein istoric —.Minerva, Bucureşti, 1905.
Ca un prinos de pietate cucernică — ce se aduce în tăcere, departe de zgomotul deşert al mulţimii —
ni-a venit zilele trecute poemul poetului nostru Şt. O. losif. E cîntarea senină a acelor clipe „din zile mari",
cînd pe „cîmpia direptăţii" mitropolitul Teoctist a aşezat coroana pe fruntea curată a celui mai mare voevod al
nostru.
în acest şir de cîntece cari spun povestea voevodulul Ştefan-cel-Mare — e toată sănătatea şi vigoarea şi
duioşia curată a vremilor mari, a vremilor „patriarhale" ce-afl încătuşat totdeauna struna poetului losif. Nu liniştea
povestaşului ce istoriseşte din zile uitate — cari astăzi nu-i mai răscolesc inima, — nici strălucirea grea a cîntăre-
ţului de epopeie, ci cîntarea unui suflet delicat ne înfiripă în rîndurile acestei cărţi, clipe din dăinuirea bine-
cuvîntată a celei mai luminoase epoce din istoria neamului nostru. în genul uşor şi mlădios al romanţelor lui
Cid, ni-se înfăţişează toată înţelepciunea şi demnitatea vechilor domnii, toată frămîntarea luptelor ce-au sta­
tornicit temeiul cutremuratului scaun domnesc în acele zile de mărire, şi lumina curată a acelui suflet închinător
Cerului. E în această carte căldura şi sfinţenia ce-au trezit în amintirea poporului năcăjit de mai tîrziu numele
de „mare şi sfînt".
Noi recomandăm această operă a cîntăreţuluî nostru tuturor acelora, cari simt bucuriile, şi durerile neamului
lor, cari nu ascultă sfaturile otrăvite ale cîtorva condeie fără mult rost, ce ne îndreaptă spre lumea unor gîndiri
străine şi de firea şi de trecutul nostru. Numai astfel de opere pot fi prilejul de curată învăţătură şi preme-
nire a sufletelor lumii dela noi, primejduită de atîtea influenţe străine; din şirele acestora se clădeşte temeiul edu­
caţiei de care noi avem trebuinţă.
Drept specimen reproducem :
CÎNTECUL DESPRE PREA-STRĂLUC1TA IZBÎNDĂ DELA PODUL-ÎNALT.
„Ştefan-Voevod, Şi s’a mînecat Şi s’a dus, s’a dus
Slăvit de norod, Măre, şi-a plecat Prin ţara-de-sus,
S’a sculat în zori, Cu’n pilc de curteni, Şi-a ajuns voios
Pe la cîntătorl, Falnici Moldoveni, în Ţara-de-jos.