Page 29 - 1905-15-16

Nru! 15-16, 1905. LUCEAFĂRUL 321

Iar dac’a ajuns, tefan-Voevod Şi cu toată slava
I-a venit răspuns ? e neaşteptate S’a ’ntors la Suceava,
Că duşmanii Ţării, Li-a sărit în spate! Ca un mîndru craiO
Cit nisipul mării, Cu mare alaiă,
Năvălesc grămadă, Turcii dau de crîng, Şi cu multe steaguri,
Pustiesc şi pradă ... Şirele se frîng, Rupte din şireagurl,
Repede se ’ntoarnă, Şi cu prăzi bogate
Ştefan-Voevod, Caii se răstoarnă, Dela Turci luate.
Slăvit de norod, Şi mereu se ’ndeasă,
Nu s’a ’nspăimîntat Prin negura deasă, Iară Doamnel-Sale
De cîte-a aflat, Prin smîrcurî şi sloată Ce-I ieşise ’n cale,
Ci din bucium sună Se ucid în gloată, l-a adus o salbă
Şi gloate-şî adună, Pe pod se răpăd, Din Cetatea-Albă,
Iar în Cel-de-Sus Loviţi de prăpăd, însă la cocon
Nădejdea şi-a pus, Se izbesc în . dos I-a adus plocon
Unde e nădejde De malul rîpos: Sabie turcească,
La ceas de primejde. Să mi-o miruiască,
Podu-I frînt în două, i un arc, sâ-l deprindă
Domnul s’a ’ndurat Săgeţile-I plouă, g e mic să-l întindă ...
Şi l-a bucurat, Coase şi topoare
Şi-a trimis o ceaţă Cad fulgerătoare! Iar la ’mpărăţiî
Către dimineaţă ... A trimis solii,
Şi lovit de-o rază, Tuturor să spună
Ştefan cînd văzu Ce i-e dat să vază Multă voie bună,
Ceaţă ce căzu, Paşa Soliman?
Repede-a ’nţeles, Vede pe Ştefan, Pre-cum-c’a purces,
Repede-a ales Cum venia, curat De Domnul ales,
Pe cîţiva viteji, Ca un leu turbat, Şi s’a bizuit
S’aştepte prilej Cu coama în vînt, De a biruit
în crîng nepătruns, Dus de Duhul Sfînt, Din sus de Bîrlad
De ceaţă ascuns, Cu oştenii săi — Şi-a trimis în iad,
Dincolo de vad Ceata lui de lei! Pe cel-lalt tărîm:
Mal sus de Bîrlad; O sută de mii
Cînd o da el semn, Spulberă şi taie De Turcl-Osmanlil...
Să-şî facă îndemn, Paloşu-I-văpae,
Să strige, să urle Iar Popa din Rîm
Din tîmpinî şi surle, Unde trece El — Pe loc ce-a aflat,
Groază-I şi măcel!
Tobele să bată Poruncă a dat:
în goană turbată, Călugări şi clerici
Ca să zăpăciască Nebuniţi de spaimă, Să ciute ’n biserici
Tabăra turcească, „Alah!“ Turcii ’ngaimă, Rugăciuni spre slava
Să creadă că ’n coaste Şi se stîng şi pier Celui-ce ’n Suceava
Vine mare oaste. — Cu ochii la cer; E scutul dreptăţii
Alţii fug să scape, Şi-al Creştinătăţii,
Iar Domnul viteaz Fug peste hîrtoape, Cărui azi mă ’nchin
Cel de-apururî treaz, Fug, se duc orbeţi Ca un bun creştin:
Pîn’ o prinde ştire VînaţI de săgeţi!
Turceasca oştire, Domnul să-l trăiască
Grabnic s’o loviască Ştefan cu al săi Şi să-l miluiască,
Şi s’o dovediască ... Zboară după el, S’apere moşia
Şi mi-î căsăpeşte De toată urgia,
Şi aşa a fost Şi mi-I risipeşte Mîndru să ’nfloriască
Gîndul lui cu rost: Şi din goană mînă Viţa Bogdănească !...“
Tîmpinele-au prins Liota păgînă,
Să ţipe ’nadins, Şi spulberă toată
Tobele să bată Păgîneasca gloată! CÎND A FOST SĂ MOARĂ ŞTEFAN
în goană turbată,
Buciume şi surle Ştefan-Voevod, I.
Să strige, să urle. Slăvit de norod, Cînd a fost să moară Ştefan,
După ce-a sfîrşit, Multă jale-a fost în Ţară:
Tusei! călăreţi Trei zile-a postit Cîte braţe ’n desnădejde
Alergînd orbeţi, Cu pine şi apă, Către cer nu se ’nălţară?
Cum au auzit Lumea să-l priceapă,
S’au şi repezit, MulţuminS supus Cîte jertfe la altare,
Dar de după pod Tatălui de sus. Cîtă smirnă şi tămîie,