Page 13 - 1905-17

torul 17, 1905. LUCEAFĂRUL 337
cîte un chef ca acela, cu cîntărî şi cu jocuri, am nimerit într’un sat chiar bine. Aşa noroc
de plîngea crîşmarul de bucurie şi ne mai da rar mi s’a mai dat. Regiuni frumoase, păduri,
dela el cîte două-treî glăjî. Vezi, pretiniî ăia ştii păduri de să te pierzi prin ele, şi o matcă
aî mei azi cine ştie pe unde-s. Poate vor trăi de apă, un şivoiu de munte rece ca şi cristalul.
foarte fericiţi. 1 ' Glasul i se înduioşează, clipeşte des Oamenii din sat cinstiţi, înalţi şi frumoşi, ca
din gene, apoi îşi aprinde ţigara stinsă. nişte brazi. Şi era un cer senin şi înalt, cum
„Să fi avut eu gimnazul! Dar numai şase nu se vede pe alocuri. Iar cînd veniau furtuni,
am terminat. Atunci muri tata şi n’am mai gîndiaică aici e la capătul lumii. Notaru mă pri­
putut urma studiile. Că de-ar fi trăit, ar fi fost meşte bine, ştii un român cinstit. Ne învoirii
alta. Şi de aveam eu gimnazul, era alta. noi cu preţul. „Bani atît.“ Bun zic eu. „Locuinţă
Dar vezi, că nu l-am avut! Acum eu după şi mîncare la mine." Şi mai bun. Aşa, mă gîn-
asta am scris la notarul dela noi trei ani, dar diam, mai înţeleg şi eu să trăeştî în lumea asta.
aici n’a fost nimic. Mi-am văzut şi de econo­ Şi mă apuc eu de scris şi mă pun eu pe lucru,
mie şi aii trecut. Apoi m’au dus la miliţie trei ştii să-mi arăt hărnicia toată. Şi dluî, om de
ani, închipue-ţî, trei ani ca pe feciorii de rînd. cinste, vine şi mă bate pe umăr: „Brav tînăr."
Ce să fac dacă nu aveam gimnazul, că de-l Şi muncesc eu aşa toamna întreagă, pînă aproape
aveam ar fi fost alta. Aşa am stat trei ani. Aici de Crăciun. Cînd eram liber, făceam nişte plim­
încă n’a fost nimic! Am stat, am răbdat şi am bări ca acelea de-mi venia să cînt tot drumul.
trecut. Cînd m’am întors, pămîntul l-am lăsat Cîteodată mergeam la pescuit, ştii păstrăvi de
© ©

© ©

Şcoala de fete. Casele Asociaţiunii.
la nişte rudenii, că şi era puţin. Dar la notarul munte. Dar aşa cătră serbătorile Crăciunului
dela noi nu mai puteam rămînea, că avea altul. m’a cuprins o nelinişte mare. Avea să vie acasă
Vezi, soarta mea atîrnă dela aceea: are notarul dşoara Mărioara, fata notarului. Şi eu n’am
scriitor ori ba. Ce să fac, dacă nu aveam gim­ fost văzut-o încă. Mai erau vr’o două săptă-
nazul, de-l aveam ar fi fost alta." tnînî şi eu de multe ori mă opriam peste zi
Te uitai nedumerit la el şi nu ştiai ce să cu pana în mînă, cu ochii duşi. Mă gîndiam:
crezi. Era aşa de blînd, aşa de liniştit în vorbă, cum va fi domnişoara ? Cîte-odată mi se părea
în gesturi, încît l-ai fi crezut cel mai cuminte că aud trăsura care o aduce, şi săriain speriat
om. Pe lîngă asta era toarte frumos, o frum- la fereastă. Cînd apoi a chiar venit, am rămas
seţă tristă, numai fruntea părea că nu-i a lui: cu ochii la trandafirii din obrajii ei, la trupu-i
din cale afară, senină. Părea că se gîndeşte. svelt, pînă ce notărăşiţa, mamă-sa, băgînd poate
Apoi, ca trezit din somn, îşi aprinde ţigara ceva de samă, mi-a zis să am atîta bunătate,
stînsă, aceeaş ţigară pe care a răsucit-o cînd să aduc puţin vin din pivniţă, că dluî e zdrobit
s’a aşezat mai întît la masă. Dar asta totdeauna de drum. Nu ştiu cum am coborît treptele, că
se stînge, căci de cîteori o aprinde începe pe Mărioara o vedeam tot înaintea mea. Aduc
vorba iar. eu vinul, ne punem la masă şi se ’ncepe o
„Acum eu m’am dus să-mi caut altă cance­ conversaţie strajnică. Dar eu n’am înţeles nimic
larie. Ce să fac dacă nu aveam gimnazul ? Şi din tot ce s’a vorbit. De stăm cu ochii deschişi,